Meta, introdusă pe lista organizaţiilor ”teroriste şi extremiste” în Rusia

Andrei Dumitru 11/10/2022 | 16:01 Ştiri
Meta, introdusă pe lista organizaţiilor ”teroriste şi extremiste” în Rusia

Rusia a desemnat în mod oficial, marţi, gigantul american Meta – compania-mamă a Facebook şi Instagram – drept o ”organizaţie teroristă şi extremistă”, deschizând astfel posibilitatea unor proceduri judiciare consolidate împotriva utilizatorii acestora pe teritoriul rus, relatează AFP, citată de News.ro.

Meta a fost introdusă între organizaţiile ”teroriste şi extremiste” de către Serviciul rus de supraveghere financiară, a constatat marţi AFP, pe site-ul acestui organism guvernamental.

În martie, Meta a fost declarată ”extremistă” de către un tribunal rus.

Cele două reţele de socializare ale companiei – Instagram şi Facebook – au fost blocate atunci în Rusia.