Mesaje false în numele ANAF. Cum procedează atacatorii cibernetici

Elena Marinescu 07/04/2023 | 20:41 Ştiri
Mesaje false în numele ANAF. Cum procedează atacatorii cibernetici

ANAF avertizează asupra unei noi tentative de fraudă în care este implicat numele instituţiei, iar atacatorii cibernetici cer achitarea unor sume de bani până în 8 aprilie.

”Vă informăm că astăzi numeroşi contribuabili au primit mesaje false, transmise în numele ANAF, prin care li se solicită să achite sume de bani până în data de 8 aprilie, «în caz contrar, inspectorii antifraudă vor porni o investigaţie şi se va înainta Poliţiei un ordin de reţinere»”, a transmis ANAF într-un comunicat.

Sursa citată a precizat că solicitarea frauduloasă a fost transmisă de pe o adresă de email care nu aparţine instituţiei, iar documentul conţine greşeli gramaticale precum şi o serie de elemente, nespecifice comunicărilor ANAF.

”Atragem atenţia, pe această cale, să nu deschideţi aceste emailuri şi să nu accesaţi documentele anexate sau linkurile din conţinut. Foarte important: să NU transmiteţi banii solicitaţi”, a mai transmis ANAF.

Instituţia reaminteşte că Serviciul Spaţiul Privat Virtual, pus la dispoziţia contribuabililor, gratuit, a fost creat şi dezvoltat pentru o comunicare securizată cu instituţia. De asemenea, contribuabilii pot obține informații fiscale cu caracter general la CALL CENTER ANAF 0314039160.