Mesaj RO-Alert în Dâmbovița: Un leu a fost văzut prin împrejurimile orașului Târgoviște

Andrei Dumitru 12/05/2022 | 11:53 Ştiri
Mesaj RO-Alert în Dâmbovița: Un leu a fost văzut prin împrejurimile orașului Târgoviște

Poliţiştii dâmboviţeni fac verificări, joi, după ce un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că, pe un câmp din localitatea Priseaca, este un leu. Ulterior, un alt apel primit la 112 a indicat prezenţa animalului în spatele unei benzinării din Târgovişte. Acolo au fost trimise echipe de la mai multe instituţii, inclusiv o ambulanţă SMURD.

Un prim apel la 112 a fost primit la ora 10.36, din partea unei persoane care semnala prezenţa animalului pe un câmp în zona Priseaca. O oră mai târziu, la 11.36, un alt apel a fost primit la 112, fiind semnalată prezenţa leului în spatele unei benzinării, în apropiere de zona cunoscută localnicilor sub denumirea Romlux, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai ISU Dâmboviţa.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa, Ciprian Vătăşelu, a declarat pentru News.ro, că reprezentanţii Grădinii Zoologice Târgovişte au transmis că nu lipseşte niciunul dintre animalele aflate în custodia lor.

În zona cartierului Romlux se află jandarmi care îi sfătuiesc pe oameni să sune imediat la 112 dacă remarcă prezenţa animalului. Acolo a fost trimisă şi o echipă de la DSVSA pentru a tranchiliza leul, în situaţia în care acesta mai apare.

Acolo au fost trimise echipaje de la mai multe instituţii, inclusiv o ambulanţă SMURD, iar până la ora transmiterii acestei ştiri animalul nu a fost prins.

Locuitorii din Târgovişte au primit un mesaj RO-Alert în care se arată că leul a fost văzut în municipiu.

FOTO: Pixabay.com