Mega Image mai deschide un magazin la Cluj și ”atacă” cea mai căutată stațiune de la mare

Andreea Neferu 18/08/2017 | 12:04 Ştiri
Mega Image mai deschide un magazin la Cluj și ”atacă” cea mai căutată stațiune de la mare

Retailerul Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold-Delhaize, deschide patru noi magazine, unul în Cluj-Napoca, unul în Mamaia și două în București, ajungând la 557 de unități la nivel național.

Magazinul din Cluj-Napoca este cel de-al doilea pe care retailerul îl deschide în acest oraș, pe care l-a ”atacat” abia începând de anul acesta. Retailerul spune că va colabora cu producători locali de legume și fructe, dar și de carne – producătorul Moldovan – Carmangeria Sânnicoară – , respectiv de panificație și patiserie – La Casa. “Cea de-a doua deschidere în Cluj confirmă angajamentul pe care ni l-am luat odată cu lansarea pe această piață (…). Continuăm, de asemenea, să susţinem şi să promovăm producătorii locali prin parteneriate directe cu aceştia,” a spus Vassilis Stavrou, directorul general al Mega Image.

De asemenea, Mega Image deschide și primul său magazin din stațiunea Mamaia, ajungând la un total de 20 de unități în județul Constanța. Celelalte două noi magazine pe care retailerul a anunțat că le inaugurează sunt unități de tip Shop&Go în Capitală.

Din punct de vedere al strategiei de expansiune, retailerul Mega Image și-a securizat mai întâi zone comerciale extrem de bune în București, iar abia apoi a intrat trep­tat și în alte județe precum Con­stanța, Brașov, Dâmbovița, Giurgiu sau Prahova.

La finalul anului trecut, rețeaua avea 526 de magazine, potrivit unui raport al retailerului.


Sursă foto: Mediafax

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.