MedLife anunță intenția de a semna un nou credit sindicalizat în valoare de 40 de milioane de euro

Andrei Dumitru 26/03/2021 | 11:26 Ştiri
MedLife anunță intenția de a semna un nou credit sindicalizat în valoare de 40 de milioane de euro

Sistemul Medical MedLife anunță intenția de a-și majora facilităților existente cu 40 milioane de euro prin semnarea unui credit sindicalizat, discuțiile fiind deja avansate cu băncile. În funcție de oportunități, la această majorare se vor adăuga, după caz, și alte lichidităţi importante ale companiei.

Sindicatul de bănci care ar urma să semneze noul credit este format din Banca Comercială Română, în calitate de coordonator, aranjor principal, agent de documentație, agent de facilitate și garanții și finanțator, BRD Groupe Société Générale, Banca Transilvania și Raiffeisen Bank, în calitate de aranjori principali și finanțatori.

Noile fonduri vor fi dedicate consolidării și extinderii grupului la nivel național, prin dezvoltarea de unități medicale, precum MedPark, unde pacientul să beneficieze de o abordare 360 de grade atât din punct de vedere al complexității actului medical, cât și al calității serviciilor adiacente. Accent major va fi pus și pe dezvoltarea programelor și proiectelor în context pandemic, proiecte ce țin de zona de prevenție, oncologie și radioterapie medicală, tehnologizare și digitalizare, obiectivul principal fiind nevoile pacientului 2021, trecut sau nu prin infecția COVID-19, care are grijă de sănătatea lui și care dorește să-și rezolve nevoile eficient, rapid și sigur. Potrivit reprezentanților companiei, suma nu este destinată finalizării achizițiilor în curs pentru care MedLife dispune de lichidițăti suficiente. Totodată, compania își propune să continue demersurile de cercetare, și chiar să le intensifice prin noi investiții în noul an.

Demersurile de cercetare inițiate încă de la începutul anului trecut, derulate consecvent și la o scară amplă, au poziționat MedLife în calitate de watchdog regional al pandemiei, echipa noastră de specialiști informând în timp real autoritățile si populația asupra virusului SARS CoV 2. Aceste demersuri ne-au conferit implicit și un rol important în societate, asumându-ne resposabilitatea morală de a monitoriza evoluția pandemiei. Am tratat foarte serios acest rol și tocmai de aceea vrem să intensificăm eforturile în zona de cercetare. În acest sens, am luat decizia de a investi între 3 și 5 milioane pentru amenajarea unui nou laborator de biosecuritate III unde vom lucra pentru prima dată cu viruși vii. Terenul și o parte din clădiri au fost deja achiziționate, noua unitate urmând să fie adiacentă laboratorului central al grupului. Noul laborator, va fi parte din MedPark si va deveni cel mai modern laborator de cercetare în zona de genetică, virusologie și biologie moleculară din România” a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group.

Totodată, reprezentanții grupului anunță că un alt segment vizat este programul de achiziții, atât național, cât și internațional, și întărirea infrastructurii de sănătate la nivelul întregii țări, unde pacientul să poată avea acces rapid la servicii medicale, în orice zonă s-ar afla.

Am susținut dintotdeauna că România are un potențial extraordinar și oameni expepționali care știu să se mobilizeze la criză și care reușesc să facă față provocărilor. Primul an pandemic ne-a arătat că o mobilizare bună și strategică ne-a ajutat să mergem mai departe și să fim alături de oameni și de aceea ne dorim și mai mult acum să întărim infrastructura medicală din țara noastră, să creăm unităti medicale care vor deservi cazuri grave și complexe din toată țara, unități pe care le vom putea compara lejer cu alte entități medicale de dimensiuni mari din Europa. Programul de achiziții va rămâne și el activ, așa cum am anunțat, avem în derulare 3 – 4 discuții avansate în România și 1 – 2 în afara granițelor, de dimensiuni mai mici. Facem planuri strategice, dar vom calibra investițiile și în funcție de modul în care va evolua pandemia”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group.

Adițional planurilor de investiție și dezvoltare la nivel național, MedLife va continua să își consolideze principalele segmente de business, clinici, corporate, spitale, laboratore, pharma si stomatologie, având ca direcție principală adaptarea serviciilor la nevoile actuale ale pacienților și clienților din portofoliu.

Anul 2020 a fost un an în care ne-am adaptat foarte mult, prioritizând nevoile pacienților noștri. Spre exemplu în zona de clinici și laboratoare am marșat mult pe programe de screening pentru comorbidități sau programe de screening pentru cei care au trecut prin infecția cu Sars CoV2, iar în zona de spitale am venit în întâmpinarea celor cu urgențe chirurgicale acute. Și în zona diviziei corporate am avut o polititică similară, de adaptare. Pe acest segment nu am insistat pe creșterea oportunistă a vânzărilor de servicii ce nu ar fi putut fi accesate pe termen scurt de noii clienți, riscând în același timp să promovăm politici economice anticiclice care vor fi decontate în anii ce urmează. În schimb, ne-am concentrat pe programe customizate care să le susțină nevoia acută a companiilor de a reincepe în siguranță business-ul și de a-și proteja angajații pe perioada de pandemie”, a declarat Mihai Marcu.

MedLife a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri proformă consolidată la nivel de grup în valoare de 251 milioane euro în creștere cu 25,5% față de aceeași perioadă a anului trecut fiind unul dintre cei mai mari jucători la nivel regional.

Probabil însă ca cea mai mare realizare a anului 2020 a grupului MedLife este cea științifică, de cercetare și informare a populației și a autorităților referitor la evoluția tulpinilor provenite din diverse țări, a seroprevalenței dobândite după boală sau ca urmare a vaccinării, a tendințelor de evoluție a pandemiei în general. Vom continua să fim profund angajați în acest proces și în anii ce urmează.

Lunile următoare vor fi hotarâtoare pentru evoluția pandemiei la nivel european dar mai ales la nivel național. Numărul de vaccinuri administrate va fi direct corelat cu revenirea economică și reluarea vieții sociale, invers proporțional cu numărul de persone infectate cu SARS CoV 2. Pentru perioada următoare există vaccinuri suficiente. Miza se va muta încet pe capacitatea de vaccinare care ar trebui crescută cât mai curând, posibil la 100 mii de vaccinuri pe zi și, gradual, la 150 mii. Pariul central va fi însă să convingem populația să se vaccineze. După ce se vor adminstra vaccinurile pentru 5-7 milioane de cetățeni ai României va începe greul. Din modul în care întelegem noi dinamica intenției de vaccinare, până la a ajunge la 11-12 milioane de persoane vaccinate va fi nevoie de un efort major de informare și promovare a necesității vaccinării. Guvernul și mediul de afaceri, autoritățile sanitare vor trebui să își unească eforturile, să demareze noi acțiuni de educație, să convigă cu răbdare fiecare milion suplimentar de persoane ce urmează a fi vaccinate. MedLife va demara, în scurt timp, un studiu complet de măsurare a acestei dinamici”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group.