Medicii ameninţă că nu vor semna noile contracte cu CNAS

Elena Marinescu 15/01/2024 | 20:42 Ştiri
Medicii ameninţă că nu vor semna noile contracte cu CNAS

Medicii de familie din Vrancea şi medicii specialişti din ambulatorii anunţă că nu vor semna anul acesta contractele-cadru cu Casa de Asigurări de Sănătate în condiţiile în care finanţarea cabinetelor de medicină de familie şi a ambulatoriilor de specialitate ar putea să scadă cu circa 30%.

Scăderea veniturilor medicilor va fi aplicată conform unui proiect de act normativ publicat pe site-ul CNAS şi aflat în transparenţă decizională, în care sunt indicate valorile punctelor per capita şi per serviciu ce stau la baza stabilirii plăţilor aferente serviciilor medicale oferite pacienţilor.

Reprezentanţii Patronatului Medicilor de Familie din Vrancea susţin că noile reglementări reprezintă „o bătaie de joc la adresa corpului medical”. La un simplu calcul, medicii de familie au constatat că veniturile cabinetului medical ar putea scădea cu aproape 50% în baza noilor tarife per capita şi per servicii impuse, dar şi a modificărilor fiscale care îi vor afecta şi pe aceştia.

De la 1 februarie, pacienţii ar fi primiţi în cabinete doar cu plată

Şi medicii de familie din Bucureşti şi Ilfov au anunţat că iau în calcul să nu prelungească prin act adiţional contractul cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), astfel că, de la 1 februarie, pacienţii ar fi primiţi în cabinete doar cu plată, dacă tarifele pentru servicii medicale nu se menţin la nivelul avut în ultimul trimestru din 2023.

Medicii de familie cer încheierea de acte adiţionale pentru tot anul 2024 pe actualele valori ale punctelor per capita şi pe serviciu.

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, dr. Sandra Alexiu, a punctat, luni, într-o conferinţă de presă, că se propun „scăderi foarte greu de suportat” pentru medicina de familie şi pentru ambulatoriul de specialitate, fapt care a declanşat un val de nemulţumiri în toată ţara.

Ea a explicat că, dacă nu se prelungeşte contractul cu CNAS, consultaţiile se plătesc, nu se pot elibera bilete de trimitere – internare, reţete compensate, concedii medicale. „De câte ori au fost astfel de situaţii, noi am asigurat urgenţele”, a punctat Sandra Alexiu.

Conform acesteia, reprezentanţi ai asociaţiilor medicilor de familie din Bucureşti şi Ilfov vor avea, luni seara, o întrevedere cu omologii lor din ţară pentru ca demersurile pe care le întreprind să fie coordonate.

Pregătiri de proteste

Preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Bucureşti – Ilfov, dr. Mihnea Stroe, a menţionat că un sondaj realizat în rândul membrilor breslei arată că jumătate dintre aceştia au drept „primă opţiune” încetarea contractelor cu CNAS de la 1 februarie, dacă nu se menţin tarifele pentru servicii medicale stabilite pentru ultimul trimestru din 2023.

El a amintit că deja au fost proteste în ţară şi vor mai urma altele. „Publicarea în transparenţă decizională la CNAS a proiectului de norme ale contractului – cadru pentru 2024, prin care sunt propuse valori mult scăzute ale serviciilor pentru medicina de familie şi medicina din ambulatoriu, are drept consecinţă imediată scăderea drastică a veniturilor cabinetelor după 1 februarie 2024.

Valoarea punctelor calculată de CNAS

CNAS a publicat în transparenţă decizională săptămâna trecută valoarea punctelor per capita şi pe serviciu în asistenţa medicală primară şi valoarea punctului pe serviciu în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate.

Valoarea punctelor calculată de CNAS este următoarea: pentru punctul per capita – 7,7 lei; pentru punctul pe serviciu medical în asistenţa medicală primară – 6,2 lei; pentru punctul pe serviciu medical în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate – 3,3 lei.