Măsuri pentru fermieri și transportatori adoptate de Guvern

Elena Marinescu 23/01/2024 | 19:04 Ştiri
Măsuri pentru fermieri și transportatori adoptate de Guvern

Guvernul condus de premierul Marcel Ciolacu a adoptat mai multe acte normative ce răspund revendicărilor fermierilor și transportatorilor, care protestează de două săptămâni.

Măsurile luate în cazul fermierilor

Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență pentru echivalarea categoriei de permis categoria B cu TR și a celei B1 cu TR1, precum și înmatricularea utilajelor doar pe baza înregistrării la primărie, fără obligativitatea CIV și ITP.

Ordonanța cuprinde o serie de măsuri:

1. Echivalarea permisului categoria B cu permisul Tr1, categorie nou introdusă, care va permite conducerea tractoarelor agricole sau forestiere cu o viteză maximă de 40 km/h pe drumurile publice.

2. Înscrierea echivalării categoriilor B și Tr cu categoria Tr1 în permisul de conducere pentru noile emisiuni, dar nu mai devreme de 90 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, fără examinare de către autoritatea competentă”, a explicat Ministerul Agriculturii, într-un comunicat.

Scheme de ajutor de stat

De asemenea, Guvernul a adoptat Ordonanța privind instituirea unei scheme de ajutor de stat. „Ordonanța vizează acordarea unui grant direct, în vederea compensării parțiale a creșterii costurilor de producție, recoltare, transport și depozitare a recoltei agricole vegetale primare obținută la culturile înființate în toamna anului 2022.

Grantul direct din cadrul prezentei scheme reprezintă o plată compensatorie pe suprafață care constă în echivalentul în lei a 100 euro / hectar, ce se acordă unei întreprinderi care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, pentru suprafețe de teren arabil cultivate în toamna anului 2022, pentru un număr maxim de 162.640 beneficiari.

Valoarea maximă a grantului direct acordat pe întreprindere beneficiară nu poate depăși echivalentul în lei a 280.000 euro. Cursul de schimb valutar euro/lei pentru calcularea valorii totale maxime/ cuantumului este cel comunicat de Banca Națională a României la data de 1 august 2023, respectiv de 4,9334 lei/euro”, a transmis Ministerul Agriculturii.

Suma necesară pentru această schemă e de 1.200.000.000 lei (adică 243.239.956 euro) și va fi asigurată din bugetul Ministerului Agriculturii pe acest an, potrivit b1.ro. Plata sumelor aferente acestui ajutor de stat se va realiza până pe 30 iunie 2024 inclusiv.

„Beneficiarii sunt întreprinderile care își desfășoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole vegetale, respectiv producători agricoli înregistrați în Registrul agricol și în Registrul unic de identificare, care utilizează suprafețe de teren arabil, individual sau în forme de asociere în scopul obținerii producției de cereale și semințe oleaginoase”, se mai arată în comunicatul Ministerului Agriculturii.

Măsurile luate în cazul transportatorilor

Guvernul a adoptat şi o serie de acte normative, la propounerea Ministerului Transporturilor, care răspund revendicărilor transportatorilor:

„1. Eliminarea diferențierii între transportul rutier național și transportul rutier internațional în privința acordării despăgubirilor conform Convenției CMR, prevedere stabilită prin Ordonanța pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul transportului rutier

2. Posibilitatea reducerii tarifelor Autorizațiilor Speciale de Transport (AST) prin asigurarea competenței Adunării Generale a Acționarilor a CNAIR S.A. privind aprobarea tarifelor pentru prestațiile specifice, altele decât tariful de utilizare a rețelei de drumuri. Acest aspect a fost reglementat prin Hotărârea pentru modificarea și completarea anexei nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2003 pentru înființarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere- S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome „Administrația Națională a Drumurilor din România”

3. Eliminarea obligativității deținerii de către conducătorii auto a atestatului pentru transport agabaritic. Solicitarea partenerilor sociali a fost transpusă prin adoptarea actului normativ prin care este modificată OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice”, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

De asemenea, Ministerul Transporturilor, prin CNAIR, a inițiat implementarea separării fluxurilor UE și non-UE în punctele de trecere a frontierei (care permit acest lucru), iar acum e în derulare identificarea soluțiilor tehnice necesare.