Marcel Boloș anunță restructurarea ANAF: „Să mai trecem de la teorie la rezultate practice şi pragmatice”

Elena Marinescu 09/10/2023 | 18:03 Ştiri
Marcel Boloș anunță restructurarea ANAF: „Să mai trecem de la teorie la rezultate practice şi pragmatice”
Ministerul Finanţelor va veni, în cel mult 30 de zile, cu un pachet de măsuri pentru consolidarea capacităţii instituţionale a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), a anunţat luni ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

„Eu sper ca în următoarea perioadă, înseamnă în maximum 30 de zile, să aveţi pachetul de măsuri pe care îl avem în vedere pentru ceea ce înseamnă consolidarea capacităţii instituţionale ANAF”, a menţionat ministrul, la deschiderea şedinţei de tranzacţionare cu ocazia listării celei de-a XIII-a emisiuni de titluri de stat Fidelis, emise de Ministerul Finanţelor.

Ministerul vizează, printre altele, o descentralizare a activităţii pe care o desfăşoară Direcţia Generală Mari Contribuabili şi o restructurare a activităţii Direcţiei de Management al Riscurilor.

„30 de miliarde lei este suma pe care o încasăm lunar prin intermediul ANAF”

„În legătură cu capacitatea noastră de colectare, numai dacă ne uităm la indicatorii lunari pe care îi analizăm: venituri planificate şi venituri realizate, se observă că avem un oarecare gap. Sigur, motivele sunt numeroase, de ce avem acest gap, dar în acelaşi timp avem şi o anumită ritmicitate la încasarea acestor venituri.

Aproximativ 30 de miliarde lei este suma pe care o încasăm lunar prin intermediul ANAF. Este principala noastră sursă de venituri şi, de aceea, ne aplecăm asupra modului în care se face această colectare şi desigur, asupra măsurilor pe care le vom lua în legătură cu ANAF.

Mă refer aici la cel puţin două componente: Direcţia de mari contribuabili, care aduce aproape jumătate din veniturile lunare pe care le încasăm prin intermediul ANAF şi, mai concret, aici vizăm o descentralizare a activităţii.

Sunt 3.373 de mari contribuabili care aduc la bugetul de stat 15 miliarde de lei lunar şi vrem ca aici activitatea să fie mult mai eficientă din perspectiva colectării resurselor bugetului de stat.

De asemenea, avem în vedere, tot pe zona aceasta a restructurării activităţii ANAF, activitatea Direcţiei de Management al Riscurilor, astfel încât inspecţiile noastre fiscale să nu fie făcute de multe ori fără rezultate, ci să ne concentrăm mai bine asupra corelării între inspecţia fiscală şi indicatorii de risc, mai ales a celor care privesc evaziunea fiscală”, a adăugat ministrul, potrivit Agerpres.

Boloş a menţionat că se are în vedere şi restructurarea activităţii care priveşte marile averi, pentru îmbunătăţirea activităţii pe acest segment. Totodată, el a menţionat, pe partea de digitalizare, introducerea facturii electronice şi a sigilului electronic al mărfurilor.

„Să mai trecem de la teorie la rezultate practice şi pragmatice”

„Introducerea facturii electronice este obiectivul pe care l-am declarat şi îl avem cuprins şi în legea privind deficitul bugetar sau legea privind sustenabilitatea financiară a României. Şi aici, alături de e-factură, introducerea sigilului electronic al mărfurilor şi utilizarea informaţiilor din casele de marcat fiscale.

Toate acestea nu fac altceva decât să consolideze capacitatea instituţională a ANAF-ului şi să mai trecem de la teorie, când spuneam că noi combatem evaziunea fiscală, la rezultate practice şi pragmatice, care ţin cu adevărat de combaterea evaziunii fiscale”, a punctat ministrul.

De asemenea, Ministerul Finanţelor are în vedere şi un proiect de lege care să vină complementar la măsurile de combatere a evaziunii fiscale, astfel încât instrumentarea marilor cazuri de evaziune fiscală să fie realizată de instituţiile abilitate ale statului şi, totodată, să fie înăsprite pedepsele pentru cei care săvârşesc fapte de evaziune fiscală.