MApN: Ambarcaţiunea răsturnată la est de Tuzla, un posibil vehicul marin fără pilot

Elena Marinescu 05/04/2024 | 11:14 Ştiri
MApN: Ambarcaţiunea răsturnată la est de Tuzla, un posibil vehicul marin fără pilot

Ministerul Apărării anunţă că ambarcaţiunea răsturnată la est de Tuzla şi recuperată de nava ARSVOM, ”s-a dovedit a fi un posibil vehicul marin fără pilot” şi este cercetată de minister, împreună cu structuri specializate din cadrul Sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, conform procedurilor operaţionale specifice.

Nava de căutare-salvare Artemis a Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare a transportat, joi seară, în zona de siguranţă a poligonului de trageri antiaeriene Capu Midia, o ambarcaţiune recuperată din apele teritoriale româneşti.

”Vineri, 5 aprilie, Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu structuri specializate din cadrul Sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a pus în aplicare procedurile operaţionale specifice de cercetare a ambarcaţiunii.

Miercuri, 3 aprilie 2024, nava de căutare-salvare Artemis a executat o misiune specifică pentru o ambarcaţiune răsturnată la aproximativ 20 Mm est Tuzla, care s-a dovedit a fi un posibil vehicul marin fără pilot”, precizează MApN, potrivit News.ro.

La rândul său, Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a arătat că a fost alertată de către Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) cu privire la o ambarcaţiune răsturnată, în zona travers Tuzla.

Anchetă extinsă

”Nava SAR ARTEMIS, din cadrul ARSVOM, a fost solicitată să intervină pentru a efectua operaţiuni de căutare şi salvare, dar în urma căutărilor nu a fost găsită nicio persoană, singurul obiect identificat, în perimetrul de căutare, a fost barca răsturnată. Fiind considerată un pericol pentru siguranţa navigaţiei, ambarcaţiunea a fost remorcată de către nava Sar Artemis-ARSVOM şi adusă în port, pentru a se face investigaţii.

În acest moment este o anchetă în curs de desfăşurare şi se fac cercetări de către organele abilitate. În ce priveşte activitatea ARSVOM, misiunea a fost îndeplinită cu succes, conform procedurilor pentru intervenţii de căutare şi salvare, sub coordonarea şi la indicaţiile Centrului Maritim de Coordonare”, a transmis Agenţia.

Potrivit sursei citate, ARSVOM este organul tehnic de specialitate din subordinea Ministerului Transporturilor, prin care acesta asigură activitatea de căutare şi salvare a vieţii omeneşti pe mare şi intervenţii în caz de poluare.