MAE: Un alt român cu dublă cetăţenie, ostatic în Fâşia Gaza

Elena Marinescu 02/11/2023 | 19:36 Ştiri
MAE: Un alt român cu dublă cetăţenie, ostatic în Fâşia Gaza

Ministerul de Ecxterne de la Bucureşti a anunţat joi seara că încă un cetăţean cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, cu domiciliul în Statul Israel, este ostatic în Fâşia Gaza.

”În continuarea precizărilor transmise de către Ministerul Afacerilor Externe în contextul situaţiei de securitate din Statul Israel şi Fâşia Gaza, precizăm că în urma verificărilor efectuate de către autorităţile române, pe baza informaţiilor transmise de către autorităţile israeliene, încă un cetăţean cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, cu domiciliul în Statul Israel, este ostatic în Fâşia Gaza”, a transmis, joi, Ministerul de Externe, într-un comunicat de presă.

Sursa citată de News.ro a precizat că Ambasada României la Tel Aviv şi Consulatul General al României la Haifa menţin contactul cu autorităţile israeliene.

Ministerul de Externe a anunţat şi marţi seară că, după verificări, s-a stabilit că alţi doi cetăţeni cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, cu domiciliul în Statul Israel, sunt ostatici în Fâşia Gaza. Primul român ostatic în zonă a fost confirmat în 21 octombrie. Iniţial, el apăruse pe lista persoanelor dispărute.