Klaus Iohannis s-a întâlnit cu cancelarul Austriei: Am convenit să continuăm procesul pentru aderarea completă a României la Schengen

Andrei Dumitru 07/03/2024 | 12:40 Ştiri
Klaus Iohannis s-a întâlnit cu cancelarul Austriei: Am convenit să continuăm procesul pentru aderarea completă a României la Schengen

Preşedintele Klaus Iohannis a avut joi o întrevedere cu cancelarul federal al Republicii Austria, Karl Nehammer, unul dintre subiectele abordate fiind aderarea deplină a României la spaţiul Schengen.

„În discuţia mea cu cancelarul Karl Nehammer am convenit să continuăm procesul de aderare deplină a României la Schengen până când vom atinge acest obiectiv final. UE trebuie să fie unită, puternică, prosperă şi acest lucru va consolida şi mai mult securitatea UE pentru beneficiul tuturor cetăţenilor noştri”, a scris Klaus Iohannis pe platforma X (fostă Twitter).

Karl Nehammer se află la Bucureşti unde se desfăşoară, timp de două zile, Congresul Partidului Popular European.

În prima zi a reuniunii, PPE a adoptat, în unanimitate, manifestul care solicită aderarea cât mai curând posibil a României la spaţiul Schengen. În manifestul adoptat de PPE se menţionează că este nevoie „de aderarea deplină la Schengen pentru Bulgaria şi România, prin ridicarea cât mai curând posibil nu doar a controalelor aeriene şi maritime, ci şi a controalelor la frontierele terestre”.

FOTO: Administrația Prezidențială