Killers of the Flower Moon, cel mai bun al anului 2023

Elena Marinescu 08/12/2023 | 18:56 Fapt Divers
Killers of the Flower Moon, cel mai bun al anului 2023

„Killers of the Flower Moon” a fost desemnat cel mai bun film al anului de National Board of Review, adăugându-se astfel la premiile de început de sezon ale epopeii Osage a lui Martin Scorsese.

National Board of Review, o organizaţie formată din pasionaţi de film şi academicieni, l-a desemnat şi pe Scorsese drept cel mai bun regizor, iar pe Lily Gladstone drept cea mai bună actriţă. Acest lucru vine după recentele distincţii acordate filmului şi lui Gladstone de către New York Film Critics Circle şi Gotham Awards.

„Killers of the Flower Moon este o capodoperă uimitoare a unuia dintre cei mai mari cineaşti ai noştri, Martin Scorsese. NBR este mândru să premieze această epopee complexă, importantă şi profund rezonantă ca fiind cel mai bun film al nostru şi pe Scorsese ca cel mai bun regizor”, a declarat Annie Schulhof, preşedintele consiliului, într-un comunicat.

Filmul „The Holdovers”, de Alexander Payne, a fost, de asemenea, premiat de către grup, care i-a desemnat pe Paul Giamatti cel mai bun actor, Da’Vine Joy Randolph cea mai bună actriţă în rol secundar şi scenariul lui David Hemingson cel mai bun scenariu. Acţiunea filmului lui Payne se petrece într-un internat din New England în vacanţa de sărbători din anii 1970.

Fantezia întunecată a lui Yorgos Lanthimos, „Poor Things”, a plecat şi ea cu mai multe premii. Mark Ruffalo a fost desemnat cel mai bun actor în rol secundar, în timp ce scenariul lui Tony McNamara, după romanul din 1992 al lui Alasdair Gray, a fost premiat pentru cel mai bun scenariu adaptat, potrivit apnews.com, citată de News.ro.

Bradley Cooper, starul, co-scenaristul şi regizorul filmului biografic „Maestro”, de Leonard Bernstein, va primi premiul NBR Icon. Premiile vor fi înmânate câştigătorilor în cadrul unei ceremonii care va avea loc la New York la 11 ianuarie, prezentată de Willie Geist.

Printre ceilalţi câştigători se numără: Teyana Taylor („A Thousand and One”), pentru interpretare marcantă; Celine Song („Past Lives”), pentru debut regizoral; „Spider-Man: Across the Spider-Verse”, pentru film de animaţie; „Anatomy of a Fall”, pentru film internaţional; „Still: A Michael J. Fox Movie”, pentru documentar; şi distribuţia filmului „The Iron Claw”, pentru cel mai bun ansamblu.

În plus, Rodrigo Prieto, directorul de imagine al filmelor „Killers of the Flower Moon” şi „Barbie”, va fi premiat pentru realizări remarcabile în domeniul cinematografiei. Anul trecut, National Board of Review a desemnat „Top Gun: Maverick” cel mai bun film.