Investiții importante în renașterea kaiacului românesc, pentru creșterea performanțelor în rândul tinerilor sportivi

NewMoney 19/09/2022 | 12:26 Fapt Divers
Investiții importante în renașterea kaiacului românesc, pentru creșterea performanțelor în rândul tinerilor sportivi

Conform unui sondaj Eurobarometru, 6 din 10 români nu fac deloc sport. Lipsa de timp și a banilor, dar și lipsa infrastructurii necesare sunt printre cel mai des invocate motive pentru care românii nu practică niciun sport. Activitățile de recreere care presupun mișcare fizică sunt ultimele pe lista de priorități a românilor preocupați de supraviețuire, fiind considerate un lux. Lipsa activității fizice pe termen lung cauzează predispoziție spre obezitate, diabet, boli cardiovasculare, care se reflectă ulterior în costurile pe care statul le are cu serviciile medicale. Practicarea sportului în sine poate genera o transformare în bine în societatea în care trăim, atât din perspectivă economică, dar și socială, prin crearea de comunități care să atragă talente și să promoveze starea de bine fizică și mentală.

În acest context, INACO – Inițiativa pentru Competitivitate se implică în creșterea performanțelor sportive ale tinerilor care vor să ducă mai departe tradiția și renumele kaiacului românesc. REKARO – Programul „Renașterea kaiacului românesc” are drept scop consolidarea bazelor materiale deficitare ale Centrului Național Sportiv de la Bascov, ale cluburilor școlare sportive cu secții de kaiac, pentru a crește apetitul copiilor pentru acest sport de performanță. În paralel, INACO se ocupă de asigurarea condițiilor de educație pentru juniorii din loturile naționale, introducerea noilor tehnologii în kaiac, evaluarea și antrenamentul mental al sportivilor de perspectivă cu specialiști de profil care să contribuie la succesul pe termen lung al generațiilor tinere.

„Ivan Patzaichin, Toma Simionov, Sanda Toma, Agafia Constantin, Tecla Marinescu, Ion Bîrlădeanu sunt nume de referință ale kaiacului românesc. Dacă vrem ca ele să nu devină singulare, avem nevoie să investim în acest sport care să cultive talentele existente deja. Bazele sportive actuale sunt însă la limita precarității, iar sportivii și antrenorii lor fac eforturi uriașe pentru a menține la standarde decente acest sport cu tradiție care, de atâtea ori, ne-a făcut să ne simțim mândri că suntem români”, declară Andreea Paul, fondatoare și președintă INACO.

În demersul de reabilitare a bazei sportive de la Bascov, județul Argeș, INACO a atras sponsori preocupați de îmbunătățirea condițiilor în care se antrenează viitorii campioni de kaiac-canoe. Rețeaua hypermarketurilor CORA își oferă sprijinul prin donarea de articole de obiecte și produse de igienă și articole de lenjerie pentru confortul sportivilor care își fac antrenamentele la CNS Bascov.

„Ne face plăcere să le fim alături sportivilor din Complexul Național Bascov-Budeasa prin parteneriatul cu INACO. Programul REKARO este despre renaștere, despre restartul necesar în toate domeniile, proces la care ne dorim să participăm, de câte ori avem ocazia, prin propriul nostru program, #Bine din inimă. Este așadar un pas mic, dar din inimă, de la Cora, și, sper, un pas mare pentru echipa Complexului Sportiv Național Bascov – Budeasa. Susținem performanța în toate domeniile, mai ales în sport, și le dorim kaiaciștilor și canoiștilor să aibă rezultate pe măsura efortului lor”, a spus Camelia Popescu, Director PR & PA Cora România.

De asemenea, în parteneriat cu Federația Română de Kaiac Canoe (FRKC), INACO a achiziționat bărci de kaiac pentru cadeții mici (12-14 ani) cu sprijinul companiilor Grampet Group, Fibercon Components și din resurse proprii, și a livrat 300 l de vopsea în culorile tricolorului, oferite de Graphtec Constanța, pentru a moderniza tribunele. Pe 12 septembrie au început lucrările de remediere, curățare, spălare și vopsire a tribunelor, astfel încât la următoarea competiție națională, baza sportivă să arate la standarde competiționale decente, așa cum merită antrenorii, instructorii și copiii din toată țara care vin la Bascov.

„Federația Română de Kaiac Canoe (FRKC) este în permanență conectată la tendințele mondiale în pregătirea sportivilor. Vrem să ținem ,,strocul” (ritmul) cu ce se întâmplă pe plan mondial. Metodele de pregătire sunt din ce în ce mai sofisticate. Dacă acum 10 ani, antrenorul era implicat aproape în totalitate în pregătirea sportivilor, acest lucru este imposibil de realizat în prezent. Echipa tehnică trebuie să includă medici specialiști în sport, psihologi, preparatori fizici, biochimiști, kinetoterapeuti și alții. Schimbarea în permanență a distanțelor de concurs a determinat o specializare foarte strictă pe zonele de antrenament. Acesta implică o atenție specială pentru a găsi soluții optime de pregătire pentru calitățile fiecărui sportiv, pentru a obține rezultatele cele mai bune. Acest lucru este posibil numai dacă putem identifica și lucra cu specialiștii cei mai potriviți în disciplinele noastre”, susține Ioan Bîrlădeanu, președintele FRKC.

Un alt partener puternic care se alătură în susținerea programului „Renașterea kaiacului românesc” este Fundația Superbet, care susține timp de un an și jumătate parteneriatul INACO cu SportPSY. Planurile INACO vizează următorul nivel pentru sportivii din cadrul Federației Române de Kaiac Canoe: furnizarea de specialiști care să se ocupe de antrenamentul mental al sportivilor de performanță.

„Susținem Federația Română de Kaiac-Canoe în demersul său de a crește și de a forma noi generații de sportivi de performanță. Dorința noastră comună este să readucem Kaiacul Românesc în elita Kaiacului Mondial și de a vedea din nou tricolorul fluturând pe podiumul Jocurilor Olimpice din 2024”, declară Tiberiu Simulescu, Director General SportPsy1.

„Rezultatele sportive de excepție ale unei țări rămân pentru totdeauna în istoria ei. Este motivul pentru care Fundația Superbet se implică în construirea unei noi generații puternice de tineri sportivi, care doresc să facă performanță. Atingându-și propriile obiective, ei vor reuși implicit să reașeze România în rândul țărilor campioane. Cu acest gând am ales să devenim sponsor principal al programului „Renașterea kaiacului românesc”, afirmă Augusta Dragic, președinte al Fundației Superbet.


Federația Română de Kaiac-Canoe (FRKC) este organismul de conducere al activității de kaiac-canoe din România. Înființată în anul 1936, este membră a Comitetului Olimpic Român (COSR), a Federației Internaționale de Canoe (ICF) și a Asociației Europende de Canoe (ECA). În 1952, românii au participat prima dată la Jocurile Olimpice, iar din 1968 până în 1984 au urcat pe prima treaptă a podiumului la fiecare dintre cele cinci ediții ale JO. Singura dată când sportivii români au lipsit de la întrecerile olimpice de kaiac-canoe a fost în 2016.

Complexul Sportiv Național Bascov-Budeasa este o instituție publică având personalitate juridică în subordinea Ministerului Sportului, cu obiect de activitate administrarea bazei materiale sportive destinate cu prioritate pregătirii loturilor naționale și olimpice și organizării competițiilor sportive de nivel național și internațional. CSN Bascov-Budeasa a fost înființat în anul 1991 și se află situat la 12 km de Pitești, de o parte și de alta a Lacului Bascov, pe teritoriul a două comune. În comuna Budeasa e situat sediul Complexului, cu hotel, cantină, săli de sport, sediu administrativ, terenuri de sport, iar în comuna Bascov se află baza nautică (pistă de kaiac-canoe, tribună cu1000 locuri, turn control, căsuțe, hangare pentru ambarcațiuni. Complexul e administrat de Ioan Zorilă.

Fundația Superbet – prin intermediul Fundației, grupul Superbet, cel mai mare operator din industria de Betting & Gaming din România, derulează o varietate de programe CSR prin care se implică în viața comunității. Obiectivul Fundației Superbet este să devină un motor pentru proiecte importante ce vizează performanța sportivă, educația, sănătatea și cultura. Pe parcusul celor trei ani de activitate, Fundația Superbet a lansat proiecte sustenabile precum Go Scholarship sau Step by Step și a încheiat parteneriate cu Federația Română de Șah, Asociația Climb Again sau Dilema Veche.

SportPsy1 este cea mai importantă companie din România care oferă servicii profesioniste de Psihologie Sportivă – Mental Coaching, sprijinind sportivii în atingerea marii performanțe prin Programe de Antrenament Mental și Emoțional. Antrenamentul mental este parte din antrenamentul general, iar sportivii de performanţă conştientizează faptul că, fără a lucra pentru a-și îmbunătăţi planul mental, nu pot ajunge la potențialul maxim. Obiectivele specifice sunt integrarea pregătirii psihologice în programul sportivilor, cursuri specifice pentru antrenori și optimizarea relațiilor federație-antrenori-sportivi, în vederea atingerilor obiectivelor.

INACO – Inițiativa pentru Competitivitate este o comunitate non-profit de manageri, consultanți, analiști, experți în domeniul economic, educațional, conectată la rețeaua de specialiști în economia de stat și privată din România. INACO sprijină prin analiză, investigație, cercetare și propunerea de soluții ridicarea nivelului de competitivitate economică a instituțiilor publice și al mediului de afaceri din România.

INACO crede că sportul poate contribui la transformarea în bine a României, prin crearea unei rețele de comunități care promovează talentele și competențele sportive de vârf, continuând tradiția excelenței sportive a românilor.