Investiție de 4 milioane de euro în primul parc de retail din Vatra Dornei

Andrei Dumitru 19/07/2023 | 13:08 Ştiri
Investiție de 4 milioane de euro în primul parc de retail din Vatra Dornei

Cometex anunță deschiderea unui nou parc de retail, aducând branduri recunoscute precum Altex, Animax, Deichmann și Kik, în orașul turistic Vatra Dornei. Cu o suprafață comercială totală de peste 2.500 mp și o investiție de peste 4 milioane de euro, noua destinație de shopping se va deschide oficial pe 27 iulie într-o locație centrală, făcând parte dintr-un proiect de retail care se alătură ancorei de alimentație Kaufland, cu parcări interconectate.

Amplasat într-o locație strategică și accesibilă, pe Strada 22 Decembrie Nr. 22C, acesta oferă un total de 61 de locuri de parcare, inclusiv trei locuri special amenajate pentru mașinile electrice.

„Dezvoltăm România, investind în marile orașe dar și în cele medii și mici, precum Vatra Dornei, acolo unde observăm posibilități de dezvoltare. Suntem convinși de potențialul turistic al zonei Vatra Dornei și suntem încrezători că noul parc de retail va stimula dezvoltarea economică locală. Avem o abordare echilibrată, combinând atât prezența online, cât și magazinele fizice, pentru a oferi clienților noștri o experiență completă” a declarat Adrian Urdă, membru în Consiliul de Administrație Cometex.

Noul proiect de retail include instalarea de panouri fotovoltaice și stații de încărcare pentru mașini electrice, precum și implementarea de sisteme de iluminat inteligente, cu un consum redus de energie. Prin intermediul acestor soluții tehnice avansate, compania are posibilitatea de a reduce consumul de energie convențională, obținând astfel un nivel ridicat de eficiență energetic.

În următorii doi ani, planul de extindere al companiei Cometex cuprinde mai multe proiecte de retail, ce depășesc 200.000 mp de suprafață închiriabilă. Prin intermediul acestor proiecte, Cometex își consolidează prezența în industria retail și își lărgește portofoliul de spații comerciale.