În ce se va transforma capitalismul acum, când coloșii economiei mondiale nu mai pun preț pe profit
În ce se va transforma capitalismul acum, când șefii de la Amazon, Apple sau General Motors spun că maximizarea profitului nu mai are întâietate?
Acest articol a apărut în numărul 73 (9 – 22 septembrie 2019) al revistei NewMoney
În iulie 1892, Andrew Carnegie, unul dintre părinții capitalismului american, nu ezita să aducă mercenari înarmați care să tragă în propriii lui muncitori după ce aceștia s-au răsculat pentru condiții de muncă mai bune. Deși Carnegie Steel, strămoșul corporației US Steel de azi, reușise să revoluționeze producția de oțel și să obțină produse cu valoare adăugată ridicată care se vindeau la prețuri premium, în loc să beneficieze de o creștere a salariilor, sindicatul muncitorilor s-a ales cu o reducere de 22%. De aici, conflictul dintre angajați și proprietar, soldat cu decesul a șapte dintre ei și un important pas înapoi în mișcarea sindicală.
În august 2019, Business Roundtable, un grup format din directorii celor mai mari corporații americane (ca o ironie, cofondat de un fost șef de la US Steel), a abandonat în mod oficial ideea că maximizarea averii acționarilor ar trebui să reprezinte obiectivul principal al companiei. Cu alte cuvinte, acționarii nu vor mai fi exclusiv deasupra celorlalți stakeholderi: angajații, clienții, furnizorii și comunitățile în care companiile își desfășoară activitatea.
Companiile reunite în Business Roundtable, printre care Amazon, Apple, General Motors sau Oracle, au cumulat 15 milioane de angajați, generează profituri anuale de aproape 300 de miliarde de dolari, donează peste 8 miliarde de dolari și au contracte de aproape 500 de miliarde de dolari cu companii mici și mijlocii.
Michael Spence, un profesor laureat al Premiului Nobel pentru Economie, e de părere că evenimentul din vara aceasta este un semn clar că marile companii își vor limita câștigurile de capital pentru a proteja toți partenerii implicați într-o afacere, în afară de acționari. E vorba despre „angajați, clienți prost informați, furnizori, generațiile viitoare, cărora deseori le lipsește puterea de piață care le-ar permite să se autoprotejeze“, spune Spence într-un articol publicat de Project Syndicate, platformă internațională de comentarii și analize pe teme de interes global.
Din perspectivă istorică, în anii ’50 și ’60, Statele Unite și Europa au experimentat așa-zisul „capitalism managerial“, în care corporațiile, guvernele și sindicatele colaborau pentru securitatea și bunăstarea angajaților. Stagnarea din anii ’70 a împins însă acționarii să înceapă o goană după profituri, ceea ce a dus la scăderea puterii sindicatelor, potrivit revistei The Economist.
MOMENT DE COTITURĂ. Altfel spus, rezoluția acestor cavaleri ai mesei rotunde din business pare un moment de cotitură în istoria capitalismului modern și cel puțin două întrebări decurg de aici. Cât de sinceri sunt executivii care își asumă noua paradigmă? Cum/când se va răsfrânge marea schimbare și pe plaiurile mioritice?
Majoritatea publicațiilor de calibru care s-au aplecat asupra întâlnirii de la sfârșitul acestei veri nu pun la îndoială sinceritatea declarațiilor de mai sus, întrucât capitalismul așa cum îl știm noi trece printr-o criză profundă care impune o schimbare de abordare. Cu alte cuvinte, executivii în cauză se simt forțați de context să regândească misiunea clasică a corporației.
„Această schimbare este, de asemenea, parte dintr-o creștere a antipatiei față de corporații pe ambele maluri ale Atlanticului“, scriu jurnaliștii de la The Economist. Conform publicației britanice, pentru circa 50% din tinerii americani cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, socialismul nu mai este o sperietoare, iar ponderea lor este egală cu cea a fanilor capitalismului.
Polarizarea socială, din ce în ce mai adâncă pretutindeni în lume, este unul dintre izvoarele principale ale antipatiei față de capitalism. Iar dezechilibre substanțiale de bunăstare există și în România. E suficient să ne uităm la structura depozitelor bancare ale populației.
Din 14,1 milioane de deponenți, puțin peste 35.000 aveau conturi mai mari de 100.000 de euro, la sfârșitul lui 2018 (vezi pagina 15). În aceeași ordine de idei, 83% din deponenți au economii de până în 10.000 de lei (puțin peste 2.000 de euro). Ca să nu mai adaugăm că România este țara cu cel mai mare risc al sărăciei dintre toate cele 28 de state ale Uniunii Europene.
La noi, ce-i drept, antipatia față de valorile capitaliste nu este atât de pregnantă în comparație cu cea înregistrată în rândurile tinerilor americani. Sau, cel puțin, nu a fost măsurată până la ora actuală. În România, discuția despre corporații a fost parțial confiscată de politicienii populiști care au încercat demonizarea capitalului străin.
Apropo, un studiu realizat în 2017 de Ziarul Financiar împreună cu PIAROM (Patronatul Investitorilor Autohtoni) a relevat că marja de profit a corporațiilor străine este aproape de două ori mai mică decât cea înregistrată de companiile românești (6,7%). Asta, în condițiile în care veniturile cumulate ale corporațiilor sunt mai mari decât cele ale companiilor românești. Întrebarea nerostită este dacă nu cumva performanța românească ascunde și practici neortodoxe, precum folosirea muncii în nuanțe de gri sau chiar negru.
Vizibilă cu ochiul liber la tinerii români este manifestarea unui alt curent global, care poate fi privit drept o îndulcire a polarizării sociale: proprietățile nu mai sunt importante pentru ei, astfel că toate bunurile pe care le folosesc sunt închiriate. De la mașina care îi duce la serviciu până la apartamentul în care locuiesc. De la camera în care își petrec vacanța până la cărțile pe care le citesc.
„Dacă în trecut se punea accent mare pe stabilitatea financiară și acumularea de capital, azi se pune accent din ce în ce mai mult pe experiențe și pe viața trăită acum“, explica în urmă cu peste un an Mihai Purcărea, CEO al BRD Asset Management, pentru un cover story publicat de NewMoney, cu titlul „Comunismul digital“. Aceste experiențe sunt sinonime cu o economie de tip nou (gig economy), care a permis dezvoltarea accelerată a unor companii precum Uber, Bolt sau Airbnb.
O ALTĂ BOMBĂ CU CEAS. Lipsa eticii în afaceri și corupția din mediul privat sunt o altă bombă cu ceas din marea grădină capitalistă. În Statele Unite sunt bine-cunoscute cazurile șefilor de bănci care au obținut bonusuri în vremurile în care instituțiile de credit pe care le conduceau erau salvate cu ajutor de stat.
Mutând discuția pe plan local, corupția din mediul corporatist a început de un timp să aibă trăsături concrete. De exemplu, Sorin Mîndruțescu, unul dintre principalii reprezentanți ai capitalului străin în calitate de șef al Oracle România și membru al Comitetului Reprezentanților Fondului Proprietatea, este cercetat pentru avantajarea frauduloasă a unor parteneri în licitații publice. Mita cumulată pe care ar fi luat-o Mîndruțescu între 2009 și 2013 se ridică la peste 800.000 de euro, în condițiile în care veniturile unui CEO de talia sa sunt, de obicei, cifre cu șase zerouri.
Practicile neortodoxe au fost, se știe, una dintre pârghiile principale ale acumulării marelui capital în România postdecembristă. Totuși, de un timp, mulți dintre „campionii“ capitalismului (de cumetrie) al ultimilor 30 de ani s-au dovedit niște stele căzătoare. Imperiile lui Dan Adamescu, Dinu Patriciu sau Ioan Niculae − pe rând, numărul unu în clasamentele bogăției românești − s-au năruit în mai puțin de cinci ani.
Campionii momentului sunt tineri antreprenori care nu au beneficiat de niciun avantaj competitiv în momentul de start și care au lansat produse cu impact în comunitățile pentru care au fost create. Unul dintre starurile zilei, de exemplu, este Mihai Simiuc, cofondatorul FruFru − un producător și retailer de mâncare sănătoasă vândut recent către Unilever. Simiuc a rămas asociat al corporației americane, pentru a încerca din această poziție să ducă afacerea într-o altă ligă.
Prestigiul unui antreprenor nu se mai măsoară exclusiv în bani, componenta socială a afacerii fiind una hotărâtoare. De altfel, a fi antreprenor social este unul dintre dezideratele momentului. Calcule de acum patru ani arătau că aproape 30% din veniturile totale ale ONG-urilor din România sunt realizate din activități economice. În 2015, veniturile cumulate ale organizațiilor neguvernamentale din România se ridicau la 2,54 miliarde de euro, potrivit unui studiu realizat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, pe baza datelor Institutului Național de Statistică.
De remarcat că, din 2010, veniturile ONG-urilor au crescut de aproape patru ori. O creștere semnificativă au înregistrat-o și veniturile din surse proprii, însă, până în 2015 (ultimul an măsurat în studiu), ponderea acestora s-a plafonat la 30%. Veniturile uriașe ale ONG-urilor pot fi puse și pe seama bugetelor de CSR (corporate social responsability) ale corporațiilor din energie, telecom sau industrie.
Privite de multe ori ca o formă de îmbunătățire a imaginii mai ales în cazul companiilor care pot avea un impact negativ asupra mediului, bugetele de CSR au început să însemne ceva mai mult decât un simplu exercițiu de PR. La întrebarea „De ce se implică compania dumneavoastră în CSR?“, 21% din respondenții unui sondaj realizat anul acesta de CSR Media, un site care monitorizează activitatea de responsabilitate socială, au menționat ca principal motiv creșterea valorii financiare a companiei.
CU REZERVE. Ciprian Stănescu, managing partner la Social Innovation Solutions, organizație care face consultanță pentru ONG-uri și corporații pe teme de impact social sau inovație, este rezervat când vine vorba de gradul de răspândire a viziunii moderne asupra corporațiilor.
„Cred că, pentru un cerc restrâns de CEO, boarduri și angajați, prioritatea nu mai este profitul, ci sustenabilitatea comunităților, a grupurilor-țintă și a planetei, în general“, spune Stănescu, fost director pentru parteneriate în cadrul Ashoka, una dintre principalele rețele de antreprenoriat social din lume. „Din păcate, cred că pentru multe alte companii ideea de a nu mai urmări profitul e destul de departe“, adaugă antreprenorul social.
Pe de altă parte, cunoscutul coach Mihai Popa-Radu e de părere că reinventarea organizațiilor este doar o chestiune de timp. Popa-Radu a tradus o carte cu un titlu sugestiv pentru subiect, „Organizația reinventată“, scrisă de un fost consultant belgian, Frédéric Laloux, a cărei idee de bază este că modelul corporației organizate ierarhic moștenit de la sfârșitul secolului al XIX-lea, în care șeful suprem le știe pe toate, își trăiește ultimele clipe.
Potrivit lui Laloux, compania viitorului va fi organizată după principiul de funcționare al organismului uman, o sumă de subsisteme corelându-se moment de moment într-un mod dinamic. În plus, consultantul crede că, așa cum s-a întâmplat de multe ori în istorie, cine se opune schimbării va dispărea.
Când se va petrece modernizarea modului de organizare a corporațiilor (inclusiv a celor din România) e o întrebare la care nimeni nu știe încă răspunsul. „Nimeni nu poate anticipa ce se va întâmpla odată ce schimbările și zguduirile profunde prin care trecem în acești ani se vor fi încheiat“, spune Popa-Radu, referindu-se, printre altele, la „shift-ul de putere de la Vest către Est, conflictele economice, perturbările climatice, introducerea pe scară din ce în ce mai largă a inteligenței artificiale, revirimentul naționalismului sau Brexit.“
Apariția cărții lui Laloux pe piața românească a fost posibilă datorită implicării a doi antreprenori, frații Dan și Marius Ștefan, proprietarii Autonom Rent-a-Car, cea mai mare firmă de leasing operațional cu capital românesc. Cei doi s-au oferit să cumpere câteva sute de exemplare, astfel încât − indiferent de primirea publicului − editura să-și poată acoperi costurile. De altfel, proprietarii Autonom Rent-a-Car sunt cunoscuți pentru apetitul real pentru dezvoltarea culturii organizaționale.
„Nu distribuim dividende, însă majoritatea colegilor au o participare la profit, avem buget nelimitat pentru învățare, dezvoltarea personală este principalul indicator de performanță, angajăm și concediem pe profilul moral și pe compatibilitatea culturală“, explică Dan Ștefan.
FANTOMA COMUNISMULUI. În cazul României, discuția despre redefinirea rolului corporațiilor în ceva mult mai nobil decât profitul propriu-zis poate părea prematură. Ca să nu adaugăm și faptul că, spre deosebire de economiile dezvoltate, istoria noastră capitalistă abia numără 30 de ani, iar fantoma comunismului este încă foarte aproape pentru a putea pune între paranteze importanța profitului. Apropo, în urmă cu doi ani, marjele de profit, atât pentru companiile românești, cât și pentru cele străine, erau la un nivel maxim pentru perioada post-criză, de 6,7%, respectiv 3,7%, potrivit studiului realizat de Ziarul Financiar și PIAROM.
În plus, să nu uităm că tot mai multe companii românești sunt preluate de fonduri de private equity al căror sens de a fi este chiar maximizarea profitului pe termen mediu. O altă discuție ar fi și despre companiile listate la bursă − categorie în care intră majoritatea multinaționalelor, inclusiv cele din Business Rountable. Există însă indicii că mulți dintre marii investitori de pe bursă (fonduri de investiții) au aderat la valorile capitalismului colectiv.
„Avem mult de recuperat, dar ne mișcăm repede în direcția bună“, spune Dan Ștefan. Iar la viteza în care se schimbă lucrurile într-o lume globalizată căreia începem să-i aparținem tot mai mult, cu siguranță nu vom avea nevoie de alți 30 de ani ca să vedem teoria aplicată în practică.
În câteva opinii
Dan Ștefan, coproprietar al companiei de leasing operațional Autonom Rent-a-Car, prezintă propria viziune asupra capitalismului românesc.
LA ÎNCEPUT. „Mediul de business românesc este unul incipient, în care încă mai învățăm noțiuni de bază. Nu ar strica să înțelegem mai bine măcar drepturile și obligațiile acționarilor.“
DE LUCRU. „Cu siguranță, profitul este principalul obiectiv al majorității companiilor și va mai fi mult timp. Este normal să fie așa. Provocarea este să nu (mai) fie singurul obiectiv major. Și aici este mult de lucru: capitalismul se învârte în jurul capitalului, iar capitalul caută randament și protecție.“
VIZIUNEA. „Rezultatele financiare, în fruntea cărora se află profitul, sunt mai mult un instrument de a ne pune în practică viziunea decât un scop în sine.“
