Hidroelectrica, profit net de 5,184 miliarde lei în primele nouă luni din 2023

Andrei Dumitru 15/11/2023 | 11:11 Ştiri
Hidroelectrica, profit net de 5,184 miliarde lei în primele nouă luni din 2023

Grupul Hidroelectrica a înregistrat în primele nouă luni din 2023 un profit net de 5,184 miliarde lei, în creştere cu 42% faţă de cel din perioada similară a anului trecut, de 3,648 miliarde lei, conform datelor transmise Bursei de Valori Bucureşti.

Energia produsă şi vândută (netă) a crescut cu 38%, la 14.101 GWh, înregistrându-se o producţie netă aferentă trimestrului III din anul 2023 cu 22% mai mare decât cea din aceeaşi perioadă din 2022.

„Având în vedere producţia excedentară de 38% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, coroborat cu noile condiţii de funcţionare a pieţei angro (implementarea începând cu data de 1 ianuarie 2023 a MACEE), precum şi cu variaţia preţului SPOT în perioada ianuarie-septembrie 2023 faţă de aceeaşi perioadă din anul 2022 (scădere cu 62%), veniturile aferente acestor tranzacţii au înregistrat o creştere de 25% în primele 9 luni ale anului 2023 faţă de aceeaşi perioadă din anul 2022”, se menţionează în raportul transmis BVB.

Veniturile realizate din activitatea de furnizare energie electrică au crescut cu 123%, la 2,522 miliarde lei, de la 1,146 miliarde lei în primele nouă luni din 2022. Această evoluţie a veniturilor se datorează creşterii portofoliului de clienţi.

Costurile de transfer aferente furnizării energiei electrice au crescut cu 157%, la 1,094 miliarde lei, majorarea fiind direct proporţională cu creşterea portofoliului de clienţi, la care se adaugă creşterea tarifelor reglementate.

Veniturile din Echilibrare au scăzut cu 72%, la 337 milioane lei, ca urmare a diminuării cantităţii de energie aferente Pieţei de echilibrare de la 442 GWh la 242 GWh, precum şi a scăderii preţului pe această piaţă de la 2.686 lei/MWh la 1.393 lei/MWh.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic National, fiind o companie vitală pentru un sector strategic, cu implicaţii în siguranţa naţională. Compania exploatează un număr de 187 de centrale, cu o capacitate hidroenergetica de 6,3 GW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.

Hidroelectrica s-a listat în acest an la Bursa de Valori Bucureşti, prima zi de tranzacţionare a acţiunilor societăţii fiind 12 iulie 2023.