GCS: Puțin peste 14.500 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore

Andrei Dumitru 18/02/2022 | 11:07 Ştiri
GCS: Puțin peste 14.500 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică transmite vineri că, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat peste 14.500 de persoane pozitive cu virusul SARS-CoV-2. De asemenea, au fost raportate 135 de decese, dintre care 10 anterioare intervalului de referinţă.

”Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 18 februarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 14.524 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 135 de decese, dintre care 10 anterioare intervalului de referinţă. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00”, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică (GCS).