Gazoductul BRUA este gata. Când va veni și gazul

Înainte de ultimul termen și cu economie față de buget, gazoductul BRUA, unul din­tre marile proiecte energetice ale Ro­mâ­niei, a fost finalizat, în prima lui fază, pe te­ritoriul românesc. Își va atinge însă scopul?

Transgaz a terminat BRUA la finalul lui no­iembrie. Gazoductul Bulgaria-România-Ungaria-Austria, cel mai important proiect de investiții al operatorului rețelei naționale de transport al gazelor, a fost făcut și cu o eco­no­mie de peste 10%, adică a costat doar 423 de milioane de euro, față de 479 de mili­oane, cât era bugetul inițial.

„Un motiv de mândrie națională și de con­tinuitate a tradiției pe care România o are în domeniul energetic“, a spus directo­rul Transgaz, Ioan Sterian. „O investiție extrem de importantă pentru România și pentru Europa“, a afirmat și premierul Orban. „O etapă esențială a întăririi securității energetice atât a țării noastre, cât și a Uniu­nii Europene, dar și a securității energetice în regiunea Mării Negre“, a zis la rândul său pre­ședintele Klaus Iohannis.

Aflux de declarații optimiste, așadar, la finalizarea conductei de sute de kilometri care leagă Bărăganul românesc de pusta maghiară. Viitorul nu este, însă, deloc roz, după cum vom vedea mai departe.

Ce înseamnă BRUA

BRUA este un gazoduct care urma să transporte gaze pe relația Bul­garia-România-Ungaria-Austria. Este un pro­iect de interes comun al Uniunii Europene, lansat oficial în 2017. Pe teritoriul României, proiectul BRUA presupune, în prima sa fază, construcția unei conducte lungi de 479 de kilometri între sudul țării (Podișor) și ves­tul ei (Recaș), cu trei stații de comprimare a gazelor pe traseu.

Conectat la actualul sistem de transport al gazelor din România și la țărmul Mării Negre printr-o nouă legătură (Tuzla-Po­di­șor), proiectul urmează, în prima sa fază, să permită creșterea capacității de tranzit de gaze, pe relația Ungaria, cu 1,75 miliarde de metri cubi pe an, și din/spre Bulgaria, cu 1,5 miliarde de metri cubi pe an.

Proiectul are o valoare de circa 480 de mi­lioane de euro, dintre care 180 de mili­oane de euro au reprezentat finanțare ne­ram­bursabilă de la UE, iar restul – investiții din surse proprii sau atrase ale Transgaz, compania națională care administrează sis­temul românesc de transport al gazelor na­turale.

Aceasta este BRUA faza 1. Ar urma BRUA faza 2, care ar presupune o nouă conductă între localitățile Recaș și Horia, scopul fiind o capacitate finală de tranzit spre Bulgaria de nu mai puțin de 4,4 miliarde de metri cubi pe an. Amintim că România consumă anual în jur de 11 miliarde de metri cubi de gaze, din care produce circa 10.

Deci BRUA faza 1 este gata, Transgaz și România și-au făcut treaba, dar asta nu e suficient, cel puțin deocamdată, pentru a bifa 420 de milioane de euro cheltuiți cu cap. Iar motivele sunt mai multe.

Bulgaria și Ungaria

Pentru ca BRUA să fie un succes, trebuie văzută situația re­gio­nală. Îl cităm pe un oficial al Autorității de Reglementare pentru Energie din Grecia.

„Gazoductul BRUA oferă o securitate ener­getică sporită și permite României să exporte gazele românești sau să importe când este nevoie. Este conceput pentru a per­mite fluxurile bidirecționale. Opera­țiu­nile prin BRUA sunt influențate de finalizarea IGB, interconectorul dintre Grecia și Bulgaria, construcție care poate să întârzie intrarea în funcțiune a BRUA. BRUA este un gazoduct extrem de eficient prin care gazele pot fi transportate către centrul Europei“, a spus Apostolos Gotsias, membru al boardului Autorității de Reglementare pentru Energie din Grecia, la o conferință online recentă pe tema gazelor naturale în zonă.

IGB este un proiect de gazoduct de 182 de kilometri care să conecteze orașul grec Komotini de cel bulgar Stara Zagora și care ar urma practic să aducă în Bulgaria 3 miliarde de metri cubi de gaze pe an, fie din Azer­baidjan, fie din Grecia (gaz natural lichefiat – LNG – în ultimul caz).

Gazul din zona caspică a ajuns deja în Europa prin sistemele de conducte TANAP (traversează Turcia de la est la vest) și TAP (din Turcia ajunge în Italia, via Grecia, Albania și, ulterior, pe fundul Mării Adriatice). Grecia are deja funcțional un terminal de gaz natural lichefiat și mai construiește unul, și mai interesant pentru proiectul BRUA, la Alexandropoulis, în nord-estul țării.

Deci potențiale surse de gaz non-rusesc, care ajung la marginea Europei prin BRUA, ar putea ajunge în centrul ei – discutăm despre Coridorul Vertical.

Situația este expusă sintetic tot de Apostolos Gotsias. Oficialul grec a arătat că, după ce intră în Bulgaria din Grecia, gazele ar putea urma două rute principale. Prima, prin Serbia spre Ungaria, care ar fi cea mai scurtă, iar a doua, mai lungă, prin România (conexiunea în punctul Giurgiu-Ruse), iar apoi prin BRUA spre Ungaria și ulterior Austria. Gotsias a explicat că acest traseu este mai lung, dar conectează patru state membre ale Uniunii Europene și poate asi­gura livrări și pe piețele din Moldova și Ucraina (plus Serbia) prin conexiunile existente sau care sunt aproape de finalizare.

Problema este însă că, de ani buni, interconectorul dintre Bulgaria și Grecia (IGB) este tot pe hârtie, spre disperarea oficialilor români. Șeful Romgaz, Ion Sterian, a răbuf­nit, la aceeași conferință, la adresa bulgari­lor. Un moment rar și virulent, iată-l: „IGB, un gazoduct de 182 de kilometri, cu o va­loa­re de circa 220 de milioane de euro, prins în programul de Proiecte de Interes Comun al Comisiei Europene și finanțat, nu a fost finalizat nici până acum, de 10-12 ani. S-a redus tranzitul pe coridorul Transbalcanic și a venit TurkStream, din aceeași parte, e tot aceeași sursă. Deci nu ne putem bucura azi că avem surse diversificate de gaze. Pe 17 iulie 2017 a fost semnarea, la Bu­curești, a memorandumului Coridorului Vertical, la inițiativa Transgaz. Nimic nu s-a întâmplat, am încercat în repetate rânduri, în primul rând eu și apoi FGSZ (echivalentul din Ungaria al Transgaz, n.r.), să discutăm pe configurarea Coridorului Vertical în Bulgaria, în primul rând. Nu s-a întâmplat ni­mic, n-au răspuns la nicio adresă omologii noștri bulgari. Am revenit, pentru că acest memo­randum a fost semnat pe doi ani, și la începutul lui decembrie anul trecut am semnat un alt memorandum, la Bruxelles, în prezența Co­misiei, prin DG Energy. Nimic nu s-a în­tâm­plat, iar, de un an de zile, și noi vorbim despre diversificarea surselor de gaze, de vo­ință? Lucrurile stau cu totul și cu totul altfel“.

Deci, pe scurt, unul dintre scopurile BRUA, de a aduce gaz în Europa din altă sursă, este compromis de faptul că Bulgaria nici măcar nu s-a apucat de interconectorul cu Grecia. Nu e singura problemă însă.

Dacă ne uităm la celălalt capăt, în Unga­ria, vedem că BRUA riscă să rămână BRU – Ungaria nu are o deosebită tragere de ini­mă să continue, pe teritoriul ei, gazoduc­tul până în Austria, în hubul central-european de la Baumgarten, așa cum fusese proiectat.

Reprezentanții FGSZ declarau, în vara lui 2018, că „proiectul nu necesită dezvoltarea unei infrastructuri redundante între Unga­ria și Austria, lucru care ar presupune in­vestiții de circa un miliard de dolari în construirea unei conducte noi cu o lungime de 300 de kilometri“. Au propus ca, în locul secțiunii-lipsă, gazul să ajungă în Austria, ocolit, prin coridorul Eastring, adică prin Slovacia, în condițiile în care ar fi mai ieftin pentru ei să lege sistemul de transport unguresc la acea conductă decât să constru­iască una nouă, direct către Austria.

Ungurii au fost, totuși, obligați de auto­ri­tățile de reglementare europene să facă un test de rezervare de capacitate (adică să în­trebe shipperii dacă ar rezerva capacitate de transport pe o nouă conductă între Ungaria și Austria), însă rezultatul a fost negativ, inclusiv în contextul incertitudinilor le­gate de gazele noi (sau de lipsa lor) din Ma­rea Neagră. Deci, până la noi realități, BRUA se oprește, deocamdată, în Ungaria.

Gazele din Marea Neagră

Dacă în mo­mentele în care citiți aceste rânduri com­paniile petroliere ar fi început deja lu­crările pentru a scoate gazele din Marea Neagră, astfel încât BRUA să aibă ce transporta spre vestul Europei, poate că supă­ra­rea lui Sterian pe bulgari sau baletul ungurilor nu ar mai fi contat. Însă nu au început mai nimic.

După ani de cercetări și foraje care au costat 1,5 miliarde de euro, companiile Exxon­Mobil și OMV Petrom au anunțat, cu mai mult timp în urmă, o descoperire de an­ver­gură în blocul Neptun Deep din largul coastei românești a Mării Negre: între 42 și 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Ex­tracția e însă blocată, decizia finală de in­vestiție (încă 3-4 miliarde de euro trebuie investite pentru a scoate gazul și a-l pune în rețeaua Transgaz) este amânată de peste doi ani, pentru că statul român a elaborat Legea offshore, prin care s-au impus condiții îm­po­vărătoare, inclusiv de taxare, companiilor petroliere implicate.

Sătui de atâta așteptare, americanii de la Exxon au anunțat că își vând partea din proiect, cei de la OMV Petrom au spus că mai pot aștepta un an, timp în care statul să modifice legea. Guvernul a spus că ar fi mo­dificat-o, dar e nevoie de un consens al tu­tu­ror forțelor politice din parlament, care însă nici nu a fost testat printr-un proiect de­pus în forul legislativ.

Promisiunea guvernului este că, după ale­­gerile din 6 decembrie, noul parlament va avea pe masă un proiect de modificare a legii, cu prevederi mai bune pentru petro­liști, cu șanse mai mari să fie adoptat. Iar pro­iectul ar urma să fie dus mai departe de Romgaz, care urmează să cumpere cota Exxon, și de Petrom.

Un singur proiect de extracție a gazelor din Marea Neagră avansează, cel prin care fon­dul american de investiții Carlyle începe să extragă, prin firma Black Sea Oil and Gas, gaze din zona de apă mică a Mării Negre. Compania a luat decizia finală de investiție și a anunțat că anul viitor va pompa în conductele Transgaz primele gaze din rezervele de circa 10-20 de miliarde de metri cubi, câte ar fi în perimetrul Midia. Dar americanii au amenințat voalat statul român cu in­stanța dacă, atunci când vor aduce gazul pe uscat, nu vor fi schimbate condițiile împo­vă­rătoare ale Legii offshore.

Așadar, revenind la BRUA: conducta, care a fost gândită inițial și pentru a duce ga­zele din Marea Neagră spre Europa, este gata, dar mare parte din gazele pe care trebuia să le transporte sunt tot sub fundul mării.

Politica Gazprom

Dacă ați citit până aici, vă amintim o parte din citatul lui Sterian de mai sus: „S-a redus tranzitul pe coridorul Transbalcanic și a venit TurkStream, din aceeași parte, e tot aceeași sursă“.

În timp ce statul român făcea socoteli despre cât câștigă din gazele din Marea Neagră și schimba legislația pentru a-și ma­xi­miza cota de profit, rușii nu au stat deloc degeaba. Cu o viteză amețitoare, Gazprom a terminat TurkStream, o conductă așezată pe fundul Mării Negre între Rusia și Turcia, de unde vor urma ramificații către Bulgaria și Serbia, cu o capacitate imensă: 30 de mi­liarde de metri cubi de gaze pe an, în final. Gazul curge prin ea deja, de la începutul acestui an, și din ea Bulgaria își asigură deja tot consumul – de ce să mai facă și IGB? Iar gazoduc­tul Transbalcanic vechi, prin care din Rusia, via Ucraina și România (prin Dobrogea), ajungea gazul spre sudul continentului, este folosit doar sporadic de la începutul anului.

Și acesta este doar începutul. Pentru că autoritățile de la Sofia nu lucrează la IGB, dar lucrează la gazoductul Balkan Stream, o prelungire pe teritoriul Bulgariei a conductei rusești TurkStream, care ajunge în Serbia – 20 de miliarde de metri cubi pe an capacitate. Iar FGSZ-ul ungar anunța în vară că a aprobat un plan de investiții privind construcția unui gazoduct care să lege Ungaria de Serbia, cu o capacitate de 6 miliarde de metri cubi pe an. Astfel, gazele ru­sești ajung să satisfacă nevoile de pe toate piețele unde trebuia să ajungă gazul din BRUA. Și, de aici, în restul rețelei europene la care Ungaria este foarte bine legată.

Plătim cu toții

Partea proastă pentru consumatorii români este că, dacă prin BRUA nu va curge gaz, investiția în această conductă nu mai poate fi recuperată de Transgaz prin tarifele de transport al gazului și va fi plătită de toți consumatorii ro­mâni, în facturi.

O estimare pe această temă a fost făcută de Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei. „Transgaz a făcut o treabă bună din punct de vedere operațional în realizarea acestui proiect, fără depășiri de costuri sau întârzieri majore. Compania a demonstrat o bună capacitate de a realiza proiecte com­plexe în domeniul său de activitate. Nu îmi este clar încă impactul investiției pentru economia românească, câte echipamente și conducte au fost produse local“, a arătat Nicolescu. A amintit și el că, din păcate, România nu a făcut suficiente eforturi pentru ca inter­co­nectările dintre Grecia și Bulgaria să se realizeze în același timp cu BRUA faza 1, deși angajamentele europene erau pentru toată lumea.

De asemenea, Comisia Europeană nu a fost intransigentă cu respectarea angajamentelor și a legislației europene. „În aceste condiții, riscurile ca această conductă să ră­mână goală cresc, mai ales că mai de­vreme de cinci ani este exclus ca România să aibă vreo producție semnificativă în Ma­rea Neagră. În această ipoteză nedorită, costurile cu transportul din facturile plătite de cetățeni și industrie ar putea să crească cu aproximativ 25-30%, pentru că amortizarea BRUA nu poate aștepta și va începe în curând.“

Gaze pentru mai mulți români

BRUA își poate dovedi parțial utilitatea pentru consumatorii români de gaze.

• DOAR 35%. În ciuda faptului că România este al doilea mare producător de gaze din Uniunea Europeană, doar 35% din gospodării sunt conectate la rețelele de gaze na­turale, iar mare parte din locuințele din mediul rural încă folosesc lemne, pentru a se încălzi.
• „REȚELE INTELIGENTE“. Guvernul derulează un program național de extindere a rețelei de gaze naturale, finan­țat parțial cu bani europeni. „Practic, obiectivul nostru este să extindem cât mai mult rețeaua magistrală de gaz, pentru a aduce cât mai aproape gazul de comuni­tă­țile locale, astfel încât comu­nitățile locale să poată să dez­volte rețele inteligente de gaz“, a explicat acum câteva luni premierul Orban. Practic, din BRUA se vor construi noi con­ducte de transport al gazelor, la care să se poată „lega“ rețele noi de distribuție care vor fi construite în zo­nele în care nu există gaze, iar la acest demers concură și o schimbare legislativă prin care racordarea la gaze a persoa­nelor fizice va fi gratuită, indiferent de locul de consum, dacă oamenii solicită asta.
• 40 DE LOCALITĂȚI. Un pro­iect în acest sens a fost deja anunțat de Transgaz în septembrie. Compania va construi în sud-vestul țării o con­ductă de 180 de kilometri care să „plece“ din stația de comprimare Jupa, de pe coridorul BRUA spre sud, pentru a alimenta 40 de localități în care trăiesc 100.000 de cetă­țeni fără acces la rețeaua de gaze. Proiectul are o valoare de circa 50 de mili­oa­ne de euro.