FP vrea să vândă participația deținută la Hidroelectrica, estimată la 740 de milioane de euro

Emil Popescu 08/09/2017 | 11:06 Ştiri
FP vrea să vândă participația deținută la Hidroelectrica, estimată la 740 de milioane de euro

Fondul Proprietatea (FP) vrea să vândă participația de 20% pe care o are la Hidroelectrica. Acesta este cel mai valoros activ din portofoliul fondului, fiind estimat la 740 de milioane de euro.

Fondul “analizează strategic opțiunile sale privind participația” pe care o deține la Hidroelectrica și a angajat Citigroup şi UBS drept consultanți financiari în legătură cu această tranzacție, arată fondul într-un anunț transmis bursei.

“Analiza noastră este în fază preliminară şi nu există un calendar definit în ceea ce priveşte luarea unei decizii’, potrivit FP.

Johan Meyer, Co-CEO şi co-manager de portofoliu al Fondului Proprietatea, a declarat vineri că Fondul a decis să evalueze opțiunile strategice în legătură cu Hidroelectrica din cauza lipsei de progres privind listarea, în ciuda condițiilor favorabile de piață și a interesului manifestat de investitori.

„În plus, în opinia noastră, o bază mai largă de acționari, pe lângă Fondul Proprietatea, va continua să consolideze guvernanța corporativă adecvată și să monitorizeze în permanență nivelul de transparență și responsabilizare a conducerii pentru performanța generală a companiei. Fondul Proprietatea își va păstra poziția fermă împotriva oricăror acțiuni care amenință să distrugă valoarea companiei”, a spus el.

În același timp, strategia preferată de Fond este listarea Hidroelectrica, iar cele două procese pot fi combinate în scopul maximizării valorii companiei pentru acționari, a mai spus Meyer.

Decizia fondului vine în contextul tensiunilor dintre reprezentanții FP și cei ai acționarului majoritar al  Hidroelectrica, Ministerul Energiei.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România şi totodată cea mai profitabilă companie locală.

Deținerea de 20% din companie reprezintă o treime din valoarea activului net al FP și este evaluată la 3,38 miliarde lei (aproape 740 milioane de euro).


Sursa foto: Mediafax

Emil are o experiență de peste 15 ani în presa economică, din care 13 la agenția Mediafax. Pentru NewMoney scrie pe domenii precum energie, industrie și auto.