Faliment? Aplicația de ride sharing Free Now pleacă din România

Elena Marinescu 25/05/2022 | 22:41 Ştiri
Faliment? Aplicația de ride sharing Free Now pleacă din România

Serviciul de ride sharing Free Now iese de pe piața din România în 30 Iunie 2022, potrivit unui anunț al companiei Clever Tech SRL. Rămân pe piață serviciile Bolt și Uber, care au o cotă de piață mai mare.

Potrivit companiei, Free Now se va concentra mai departe pe alte piețe din Europa. Cel mai probabil este vorba despre piețe în care Bolt și Uber nu există sau au o poziție pe piață mai puțin puternică decât în România, potrivit 0-100.ro.

„Începând cu sfârșitul zilei de 30 iunie 2022, compania Clever Tech SRL va înceta activitatea sa în România. Aplicația Free Now nu va mai fi disponibilă pentru utilizatorii noștri conform deciziei atașate acestui email. Încetarea operațiunilor pe această piață a fost o decizie luată cu foarte mare greutate, care va permite companiei sa se concentreze pe investiții ulterioare pe piețele cheie din Europa, în care obiectivul de a construi o platformă completă de servicii de multimobilitate se poate realiza”, se arată în anunțul companiei.

„Free Now va continua să opereze în condiții normale până la data menționată mai sus. Plățile către parteneri nu vor fi afectate, incluzând plățile din prima săptămână a lunii iulie 2022”, mai arată Clever Tech.

Consiliul Concurenței, atac la aplicațiile de transport alternativ

Recent, Consiliul Concurenței a recomandat autorităților legiuitoare din România să interzică tariful „de vârf”, cunoscut și ca tarif dinamic sau preț surge, din domeniul transportului alternativ practicat de aplicații de transport în sistem ridehailing, piață în care principalii jucători sunt companii ca Uber, Bolt sau FreeNow în România.

Într-un Raport preliminar privind segmentul serviciilor de transport alternativ, scos joi în consultare publică, Consiliul Concurenței face o serie de propuneri și recomandări, pentru „protejarea consumatorului de potențiale probleme ce pot apărea în contextul utilizării serviciilor de ride-hailing”.

Transparența tarifelor, algoritmii de preț, soluții de mobilitate urbană și lansarea unui cadru de dezbatere privind independența șoferilor sunt principalele aspecte analizate de Consiliul Concurenței în cadrul unei anchete sectoriale privind transportul alternativ de persoane.

Ce spune Consiliul Concurenței:

  1. Având în vedere că tariful final al unei curse este format din două componente, tariful standard și o componentă dinamică (un multiplicator determinat pe baza mai multor factori), Consiliul Concurenței recomandă ca toți utilizatorii aplicației (fie că sunt șoferi sau pasageri) să fie notificați prin aplicație și alte mijloace electronice referitor la orice modificare a tarifului (standard) – preț/km.
  2. Practica tarifelor standard diferențiate pe anumite intervale orare considerate „de vârf” poate reprezenta un comportament netransparent și potențial înșelător pentru pasageri. Ca urmare, autoritatea de concurență recomandă interzicerea acestui tip de comportament, multiplicatorul de tarif (care reflectă caracterul dinamic al tarifelor) reflectând eficient și transparent variația tarifului în funcție de condițiile existente la un anumit moment.
  3. În privința modului de afișare a tarifului în cadrul aplicației, pasagerii ar trebui să aibă acces la anumite informații esențiale, care să le permită să ia decizii informate (ex. nivelul multiplicatorului de preț).
  4. Consiliul Concurenței mai propune ca și clienților să le fie pusă la dispoziție o interfață (principală sau opțională) cu marcarea zonelor de tarif dinamic, cum este cea pusă la dispoziție conducătorilor auto.
  5. O altă recomandare se referă la schimbarea politicii privind anularea curselor de către șoferi, la ora actuală existând o asimetrie de tratament din partea operatorilor platformelor față de șoferi, respectiv pasageri. Astfel, șoferii pot anula gratuit cursele, comparativ cu pasagerii care sunt taxați pentru anularea curselor. Aceasta poate conduce la situații inconfortabile pentru pasageri (ex. creșterea nejustificată a timpului de așteptare, imposibilitatea de a găsi o cursă în anumite condiții date etc.).
  6. Pentru a îmbunătăți serviciile de transport de persoane, autoritatea de concurență recomandă implementarea unei soluții de mobilitate urbană (incluzând și o aplicație mobilă), care să integreze, pe lângă serviciile de taxi și cele de transport alternativ, și alte opțiuni de transport urban. Aplicația ar putea oferi și opțiuni de plată pentru unele tipuri de servicii gestionate direct/indirect de autorități (ex. transportul public de suprafață, transportul subteran și chiar transportul feroviar – la nivel național). Implementarea unei astfel de aplicații necesită o abordare unitară la nivel național.
  7. În contextul tendinței tot mai multor state europene de a reglementa statutul șoferilor ca angajați, autoritatea de concurență propune alegerea unei soluții care să nu altereze modelul de afaceri specific serviciilor de transport alternativ și care să nu inhibe motivația operatorilor de platforme de a concura în mod real. Astfel, Consiliul Concurenței propune lansarea unui cadru de dezbatere privind statutul șoferilor activi în transportul alternativ, având în vedere că protejarea independenței șoferilor este esențială pentru o bună funcționare a pieței.
  8. În ceea ce privește segmentul serviciilor de taxi, în general, politica autorităților locale privind numărul de autorizații de taxi eliberate nu s-a schimbat, cu toate că numărul șoferilor de ride-hailing a crescut. În același timp, o mare parte dintre șoferii de taxi au început să utilizeze aplicații integratoare (precum Free Now sau Star Taxi) pentru a își oferi serviciile. Ca urmare, Consiliul Concurenței recomandă reevaluarea menținerii reglementărilor care limitează, în mod artificial, nivelul de concurență între serviciile de taxi și cele de transport alternativ, de exemplu statutul de serviciu public al serviciilor de taxi, limitarea numărului de autorizații, tariful reglementat și obligativitatea taximetriștilor de a colabora cu un dispecerat și de a plăti tariful aferent acestui serviciu.
  9. Din analiza modelelor de afaceri ale principalelor platforme active pe piața din România, se constată că toți operatorii de transport alternativ sunt localizați, în realitate, în afara țării, având o prezență globală. În cazul Uber și Bolt, contravaloarea curselor este încasată direct de companiile din afara țării (Olanda, în cazul Uber, respectiv Estonia, în cazul Bolt), în timp ce entitățile de la nivel național au atribuții și drepturi limitate, încasând contravaloarea unor servicii (ex. pentru servicii de marketing) prestate către companiile din grup, din afara țării. Ca urmare, autoritatea de concurență consideră că modul de funcționare al operatorilor de transport alternativ trebuie mai bine definit în cadrul reglementărilor, în condiții de transparență și legalitate (inclusiv în ceea ce privește conformarea la normele fiscale).

Profituri în creştere chiar şi în pandemie

În ultimii ani, serviciile de ride-hailing au înregistrat creșteri de la trimestru la trimestru, cu o perioadă de scădere, în anul 2020, pe fondul pandemiei. Începând cu anul 2021, piața și-a revenit, ajungând la aproximativ 11 milioane de curse efectuate în trimestrul doi al anului trecut, comparativ cu 6 milioane de curse, în trimestrul doi din anul 2019, anterior reglementării pieței – mai spune Consiliul Concurenței.

În urma modificării legislației naționale în sectorul ridesharing/ride-hailing, la finalul anului 2021 erau autorizați 25.961 de șoferi pentru transport de persoane, în acest sistem, conform datelor Consiliului.

Thumbnail

Cei mai mulți șoferi autorizați sunt în:

  • București – 43%
  • jud. Ilfov: 20%
  • Cluj-Napoca: 6%
  • Constanța: 6%
  • Iași: 6%.

De asemenea, la nivelul Bucureștiului, mii de șoferi de taxi colaborează cu aplicațiile prin care călătorii comandă curse de taximetru (e-hailing), cum sunt Star Taxi, Free Now (care face și ride-hailing, și rezervări de taxi) și GoCab.

Thumbnail