Edenred plănuiește să angajeze 700 de persoane în domeniul tehnologiei la nivel mondial, inclusiv în București

Andrei Dumitru 06/03/2023 | 14:43 Ştiri
Edenred plănuiește să angajeze 700 de persoane în domeniul tehnologiei la nivel mondial, inclusiv în București

Edenred, liderul de piaţă ca platformă de servicii şi plăţi, intenționează să recruteze peste 700 de specialiști în tehnologie la nivel mondial în 2023, inclusiv în cele 2 centre digitale principale din București și Mexico City.

În ultimii ani, Grupul a înregistrat o creștere record, care a fost stimulată de leadershipul său digital, devenind „tech-centric” atunci când vine vorba de luarea deciziilor, crearea și îmbunătățirea soluțiilor. Edenred a făcut saltul de la un furnizor de tichete de restaurant pe suport de hârtie, la un lider digital la nivel mondial, oferind peste 250 de programe diferite. În prezent, 100% din noile soluții lansate de Edenred sunt digitale.

„Portofoliul nostru include 250 de soluții pentru a completa nevoile în continuă evoluție ale celor 52 de milioane de utilizatori și 2 milioane de comercianți parteneri din 45 de țări, prin intermediul a peste 950.000 de clienți corporativi. Am investit peste 360 de milioane de euro în tehnologie anul trecut, 1,7 miliarde de euro din 2016 și vom continua să investim în viitor. Fideli misiunii noastre, „Enrich connections. For good.”, folosim tehnologia pentru a oferi soluții care au un impact pozitiv pentru toți stakehoderii noștri, pentru a spori bunăstarea și puterea de cumpărare a utilizatorilor. Îmbunătățirea atractivității și eficienței companiilor, precum și revitalizarea pieței muncii și a economiei locale reprezintă un alt motiv pentru care folosim tehnologia în scopul inovației. De asemenea, acestea favorizează accesul la alimente mai sănătoase, la produse mai prietenoase cu mediul și la o mobilitate mai activă. Planul nostru strategic, Beyond22-25, este conceput pentru a profita pe deplin de modelul nostru de afaceri al platformei digitale B2B2C. Vom continua să ne extindem activitatea de bază prin intensificarea investițiilor în tehnologie și prin valorificarea excelenței noastre în afaceri pe piețe care sunt încă, în mare parte, insuficient penetrate.”, a declarat Dave Ubachs, Executive Vice President, Technology în cadrul Edenred.

În prezent, există două centre digitale Edenred, în București și Mexic, dedicate automatizării și eficientizării plăților B2B, simplificării relațiilor și interacțiunilor cu utilizatorii și facilitării plăților către comercianți. Compania are, de asemenea, hub-uri tehnologice în Brazilia, localizate în orașele São Paulo și Porto Alegre, și în Franța.

Edenred Digital Center din București, cel mai mare centru digital al companiei

Edenred Digital Center din București este cel mai mare centru digital al Edenred la nivel mondial pentru proiecte tehnologice strategice, constituind 10% din echipa globală de tech a Grupului.

Edenred Digital Center din București, deschis în 2019, livrează tehnologie pentru toate verticalele de business – de la beneficii pentru angajați, mobilitate și flote, până la soluții de plată. Soluțiile dezvoltate de echipele Edenred Technology deservesc zeci de milioane de beneficiari Edenred din cele 45 de țări în care este prezent grupul.

Având deja peste 3.000 de angajați în domeniul tehnologiei în 45 de țări, Edenred este o echipă în creștere, în căutare de profiluri tech care vor asigura următoarea generație fintech. Întreaga echipă de 10.000 de angajați a Grupului Edenred este expusă unei cariere internaționale și unui mediu divers, lucrând la proiecte cu impact global, alături de colegi din întreaga lume, având acces la cele mai noi tehnologii.

Edenred își propune să genereze venituri de până la 5 miliarde de euro până în 2030. Din 2016 până în prezent, Grupul Edenred a investit deja 1,7 miliarde de euro în scopul inovației tehnologice. Acest avans tehnologic, puternic impulsionat de centrele sale digitale, face parte din planificarea strategică a companiei pentru perioada 2022-2025.