ECITIM finalizează 13 parcuri fotovoltaice într-un an, în urma unei investiții de peste 6 milioane de euro

Andrei Dumitru 24/10/2023 | 10:32 Ştiri
ECITIM finalizează 13 parcuri fotovoltaice într-un an, în urma unei investiții de peste 6 milioane de euro

ECITIM, start-up românesc în domeniul energiei, a finalizat 13 parcuri fotovoltaice în decursul ultimului an. Acestea sunt complet funcționale și conectate la rețeaua națională de electricitate.

Puterea instalată combinată a parcurilor fotovoltaice depășește 6 MW și plasează proiectul ECITIM în topul celor mai mari investiții colective în domeniul energiei din România. Cele 13 parcuri fotovoltaice au fost dezvoltate de ECITIM în urma unei investiții de peste 6 milioane de euro, în colaborare și cu aportul a peste 500 de parteneri și investitori.

Parcurile fotovoltaice înglobează cele mai noi tehnologii în domeniu și sunt amplasate în zone special alese pentru a asigura un randament ridicat în producția de energie.

Înființată în aprilie 2022, ECITIM devine, astfel, una dintre cele mai dinamice companii din industria locală de energie, strategia de dezvoltare vizând păstrarea ritmului accelerat de realizare și conectare de noi parcuri fotovoltaice.

Până la finalul anului, ECITIM estimează finalizarea unui nou parc fotovoltaic. Următoarea lansare programată este Corlățel Solar Lake, la începutul lunii noiembrie, cu o putere instalată de 400 de KW, acesta fiind și ultimul care se vinde în stadiu de proiect, celelalte parcuri fotovoltaice urmând a fi vândute după finalizare și conectare la rețea.

„Investițiile finalizate și obiectivele ECITIM pentru dezvoltare subliniază angajamentul nostru de a contribui la diversificarea mixului energetic al României și de a facilita investițiile în energie românilor de rând. Cu 13 parcuri solare deja conectate la rețea și alte proiecte în derulare, ne aliniem la obiectivele naționale de tranziție energetică, oferind totodată oportunități tangibile de investiții publicului larg într-un sector cu un impact pozitiv asupra comunităților și mediului”, spune Stelian Muscalu, director de dezvoltare la ECITIM.

Pentru 2024, planurile ECITIM vizează obținerea statutului de producător, demersurile pentru obținerea licenței fiind deja demarate. De asemenea, strategia de dezvoltare a companiei ia în calcul adăugarea a încă 8 parcuri fotovoltaice la portofoliu, lucru care îi permite extinderea capacității de producție și a ofertei, concomitent cu consolidarea poziției în piață.