DOCUMENT. Noi reguli de funcționare a școlilor. Instrucțiuni pentru inspectoratele teritoriale

Elena Marinescu 01/10/2021 | 18:44 Ştiri
DOCUMENT. Noi reguli de funcționare a școlilor. Instrucțiuni pentru inspectoratele teritoriale

Ministerul Educaţiei a transmis vineri o circulară inspectoratelor şcolare din ţară prin care solicită publicarea zilnică a claselor şi grupelor care au activitatea suspendată. Ministerul cere inspectoratelor să aibă o secţiune specială pe site-urile proprii cu acest subiect.

Ministerul Educaţiei transmis, vineri, o circulară inspectoratelor şcolare din ţară prin care solicită publicarea zilnică a claselor şi grupelor care au activitatea suspendată.

De asemenea, ministerul solicită inspectoratelor şcolare să intensifice controalele pentru a se verifica respectarea tuturor măsurilor de protecţie în şcoli. În plus, ministerul cere ca inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ să sprijine acţiunile de testare, în conformitate cu decizia CNSU din 30 septembrie, ”în scopul monitorizării permanente şi eficiente a riscului epidemiologic”.

Potrivit normelor în vigoare, activitatea unei grupe sau a unei clase trece în online la confirmarea unui caz de coronavirus.

Fără certificate verzi pentru cadrele didactice

Secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar din Ministerul Educației, Sorin Ion, a declarat vineri că, până în acest moment, în minister nu au existat discuții despre obligativitatea certificatului verde pentru profesori. Acesta a explicat și în ce condiții vor fi testați elevii. Astfel, aceștia vor fi testați pentru COVID-19 doar dacă în clasă există un caz confirmat.

Mi-aș dori să fie toți profesorii vaccinați, cu excepția celor care nu pot din motive de sănătate. Dacă impunem certificat verde unui profesor la școală, ar trebui să impunem și elevilor care au vârsta pentru vaccinare. Dar asta nu cred că se va întâmpla. Îndemn profesorii să se vaccineze. Este parte a soluțiilor„, a explicat oficialul la Digi 24.

Cursurile în format fizic continuă chiar şi când un profesor este infectat

Potrivit acestuia, „cursurile se suspendă doar în cazul în care sunt elevi infectați, nu şi în cazul în care un profesor se îmbolnăvește. Unitatea școlară ia decizia. Dacă școală împreuna cu DSP constată că e necesară închiderea, cursurile pot fi suspendate. Școlile vor avea o autonomie mai mare în perioada următoare„.

Cum se va face testarea elevilor

Referitor la testarea elevilor, Sorin Ion a spus că acest lucru se va face „fie echipe mobile de la DSP, deși suntem conștienți că și DSP-urile sunt suprasolicitate. Va trebuie să avem sprijinul medicilor de familie și a cabinetelor medicale din proximitatea școlilor. Dacă nu contribuim cu toții, pentru că există o reticență, în mediul rural există și bază legală ca acolo unde nu e medic școlar, un medic de familie să își asume acest rol și să încheie un contract cu administrația locală.

În hotărârea de ieri se discută despre introducerea foarte rapidă a testelor de salivă. Nu cred că acestea sunt considerate un „act medical”. În Austria sunt folosite teste de tip acadea pentru copiii mici. Pentru testele de salivă, va dura o perioadă până când ele vor deveni disponibile.

În acest moment există deja în multe școli din România teste, dar nu teste de salivă. Teste care se colectează din nas există în școli. Dar rata lor de utilizare a fost foarte mică.

Nu va exista obligativitate pentru testarea elevilor, dar este o opțiune pentru întoarcerea mai repede la școală. Testarea se face la identificarea unui caz confirmat. Nici acolo testarea nu e obligatorie, dar este necesară copilului care vrea să se întoarcă mai repede la școală. E vorba de un test antigen sau PCR.

Este o certitudine că această testare se va face la un caz confirmat. În ceea ce privește o testare regulată, la două, la trei zile„.