De ce au stagnat rating-urile României, în ciuda creșterii economice record

Agențiile de rating nu au fost deloc impresionate de parcursul economic al României ultimilor ani. Iar acum când ritmul de creștere începe să pălească, argumentele în favoarea înrăutățirii ratingului de țară sunt tot mai multe.

 Acest articol a apărut în numărul 48 (10-23 septembrie) al revistei NewMoney

Blamate pentru „scăpări“ care au agravat momente extrem de tensionate din pie­țele financiare internaționale, cele trei mari agenții de rating din lume, respectiv Moody’s, Standard&Poor’s (S&P) și Fitch, continuă să livreze unele dintre cele mai importante calificative de care au nevoie managerii de active pentru conturarea planurilor de investiții.

De ratingurile aces­tor agenții depind și guvernele. Aceasta pentru că ratingurile determină riscul de țară și, implicit, capa­citatea unui stat de a se finanța. Poate, mai important, acestea dic­tează dobânda la care se va împrumuta.

În ierarhiile acestor giganți ai lumii financiare, România continuă să ocupe o po­­ziție modestă, la pragul de jos al cate­go­riei investment grade (recomandat in­vestițiilor) și riscând oricând să cadă din­colo de linie, în compania statelor considerate riscante și care vor atrage tot mai greu finanțare, în special în perioada următoare în care investitorii migrează către SUA și dolarul sigur.

Asta în condițiile în care România trebuie să finanțeze doar în acest an un de­ficit de circa 28 de miliarde de lei, la care se adaugă refinanțări ale unor datorii mai vechi în valoare de 50 de miliarde de lei.

ISTORIE. Moody’s a fost prima agenție care a publicat ratinguri. Se întâmpla în 1909, primele „note“ fiind acordate pentru bonduri (împrumuturi corporate sau gu­vernamentale). Aceste calificative nu au avut un impact prea mare asupra pie­țelor financiare până în 1936, când o lege promulgată în SUA le-a interzis băncilor să mai facă investiții speculative sau să mai cumpere bonduri cu ratinguri mici (un rating mic înseamnă o probabilitate mai mare ca debitorul să nu-și poată ono­ra datoria), pentru evitarea riscului de default care ar fi putut însemna pier­deri pentru investitori și deponenți.

Treptat, practica băncilor a fost pre­luată și de alte companii și instituții financiare, astfel încât, câteva decenii mai târziu, ratingurile au devenit un instrument obli­gatoriu de evaluare a atractivi­tății unui plasament pentru o categorie tot mai largă de investitori.

Relevanța uriașă a agențiilor le-a făcut și extrem de susceptibile unor critici, une­ori extrem de dure. În urma crizei financiare globale de acum un deceniu, aceste instituții au fost învinuite de agravarea situației și de înșelarea investitorilor. Concret, ar fi acordat evaluări favo­rabile unor entități financiare insolvente, dar și ar fi evaluat incorect riscurile din spa­tele instrumentelor derivate care au zdrun­cinat țesătura economiilor dezvoltate și au aruncat economia globală în criză.

La scurt timp după, agențiile au fost acu­zate că sunt prea dure. În timpul crizei datoriilor suverane din zona euro, marile economii și-au văzut reputația știrbită de calificative în scădere, liderii europeni in­sis­tând că aceste decizii au dus la propagarea crizei și la răspândirea panicii în rân­dul investitorilor.

IERARHIA VALORII. Dincolo de calificativ în sine, evoluția acestora pe o pe­ri­oadă medie și lungă de timp este la fel de relevantă. Spre exemplu, în ultimele două decenii, ratingul României a fost modificat de Standard&Poor’s de nouă ori, cel al Ungariei de 11 ori, iar cel al Poloniei de șase ori, reiese dintr-o analiză a economistului Radu Crăciun. În opinia sa, nu­mărul este relevant deoarece oferă indicii asupra constanței și predicti­bi­lității politicilor economice.

Pentru a nuanța și mai bine, relevant este și de câte ori aceste modificări ale ra­tingurilor au însemnat o trecere a gra­niței dintre „recomandat investițiilor“ și „nerecomandat investițiilor“. „România a traversat de două ori perioade când nu era recomandată investițiilor, Ungaria o dată, iar Polonia niciodată. Această sta­tistică reflectă în mare parte politicile eco­nomice de tip „stop and go“ ale Româ­niei și inconsecvența deciziilor econo­mice care au necesitat ajustări repetate ale ratingurilor din partea agențiilor specializate“, atrage atenția Crăciun.

Multe dintre criteriile pe baza cărora agențiile decid în ce clasă de risc să în­cadreze bondurile emise de guverne sau companii sunt de natură tehnică (indicatori specifici legați de deficite sau PIB care cântăresc mai mult sau mai puțin în coșul de risc). Și cu toate că tensiunile politice sunt aproape întotdeauna ignorate atunci când vine vorba despre acordarea ratingurilor, anumite derapaje își pot spune cuvântul.

SLĂBICIUNI. Mai mult decât „poza la minut“ a economiei românești, agențiile sunt interesate de direcția în care se în­dreaptă aceasta. Dincolo de riscurile macro, independente de România, legate de o eventuală încetinire a creșterii economice mondiale, specialiștii se uită la riscurile punctuale. În cazul României, acestea se leagă de temeri referitoare la potențiale măsuri care ar putea slăbi independența unor instituții-cheie. Cele mai mari îngrijorări sunt legate de Justiție.

„Riscurile privind arhitectura institu­țională cresc pe măsură ce eforturile politice de interferare cu independența jus­ti­ției se întețesc. O astfel de interferență ar putea elimina mecanisme de control într-un mediu predispus corupției, ceea ce ar putea deturna investitorii străini“, no­­tează S&P în comunicatul transmis ulterior reconfirmării ratingului României.

În ceea ce privește evoluția PIB-ului, faptul că aceasta a fost cea mai specta­cu­loasă din UE în 2017 a ocupat puțin spațiu în analiza agențiilor de rating. „Creșterea peste potențial a României nu este sus­tenabilă“, notau franc specialiștii Moody’s în august.

De-a lungul timpului, anumite agenții au fost mai îngăduitoare decât altele vi­zavi de ratingul României, însă atunci când a venit vorba despre o creștere sau o scădere a acestuia, străinii au evaluat si­milar și au penalizat la fel derapajele de la nivel economic și nu numai.

PERCEPȚII

Ratingul de țară reprezintă, în multe situații, prima impresie pe care și-o face un investitor străin în legătură cu oportunitățile pe care le are într-un anumit stat.

• Note. România are de la S&P un rating de BBB-/A-3, cu perspectivă stabilă, acesta fiind primul calificativ din categoria investment grade. Fitch încadrează România în aceeași clasă, BBB-, în vreme ce Moody’s a încadrat-o la Baa3, modificând perspectiva anul trecut, de la pozitivă la stabilă.
• Regiune. România are ratinguri similare cu Ungaria, însă mai slabe decât cele din Polonia sau Cehia.

FOTO: Guliver / Getty Images