De ce a ajuns indicele Robor inamicul numărul 1 în discursul guvernamental

Alexandra Pele 03/04/2019 | 12:45 Financiar
De ce a ajuns indicele Robor inamicul numărul 1 în discursul guvernamental

Pentru a putea finanța economia reală, sectorul bancar are nevoie de lichiditate la costuri care să asigure un pro­fit. ROBOR este însă doar o mică parte din ceea ce înseamnă prețul real al banilor.

Acest articol a apărut în numărul 62 (1 – 14 aprilie 2019) al revistei NewMoney

„Îmi pare rău că a împărţit toată societatea românească. ROBOR a ajuns un fel de terorist. Toată lumea îl aleargă și nimeni nu reușește să pună mâna pe el“, spunea recent guvernatorul Băncii Națio­nale a României (BNR), Mugur Isărescu, referindu-se la discuțiile aprinse ce au urmat „ordonanței lăcomiei“. Aceasta a readus în prim-plan indicatorul de care sunt ancorate majoritatea dobânzilor la creditele noi, vândute în ultimii ani.

Menit să ofere transparență în ceea ce privește modul în care sunt compuse do­bânzile variabile din piață, odată cu creș­terea inflației și, implicit, a dobânzii de po­litică monetară (costul la care băn­cile comerciale se împrumută de la BNR), ma­jo­rarea treptată a ROBOR, care în esență reprezintă costul cerut de cele mai mari bănci din România pentru a se îm­pru­muta între ele, a conster­nat opinia publică.

Principalul argument adus de tabăra „anti“ se referă la faptul că acest indicator reprezintă o medie a cotațiilor, res­pectiv a dobânzilor ce­rute și oferite de bănci, cotații diferite de dobânzile efective la care au loc tranzacțiile dintre in­s­ti­tuțiile de credit. Este uşor de înțeles de ce acest lucru poate da impresia că nivelul indicatorului este ușor de ma­ni­pulat.

Sub supraveghere. Oficialii băncii centrale susțin însă că o manipulare a ROBOR nu este posibilă, din mai multe motive. În primul rând, majoritatea băncilor sunt și vânzători de lei, și cum­părători de lei, ceea ce le descurajează din a cere dobânzi mari, urcând media și, implicit, costul la care s-ar finanța ele în momentul în care ar avea nevoie.

O altă plasă de siguranță o reprezintă supravegherea BNR. Atunci când au nevoie de lichiditate, băncile au mai multe variante. Cea mai „ieftină“ o reprezintă ape­­larea la facilitatea repo a băncii centrale, licitații în cadrul cărora banca cen­trală împrumută băncile comerciale la do­bânda de politică monetară, în prezent de 2,5%. Cum decizia organizării unor astfel de operațiuni aparține BNR, cel mai frec­vent băncile apelează la alți jucători din sistem pentru a se împrumuta. Aici inter­vine jocul ROBOR-ului. Dacă dobânzile cerute în piață sunt prea mari, băncile pot apela la facilitatea lombard a BNR.

Aceasta le permite să împrumute bani, oricând, la o dobândă de 3,5% (dobânda de politică monetară plus un punct procentual), astfel că, teoretic, ROBOR nu are cum să depășească acest nivel. Mai mult, Mugur Isărescu a dat asigurări în repetate rânduri că direcția de supraveghere este atentă la aceste tranzacții, iar șeful departamentului, Nicolae Cinteză, nu ezită să le pună întrebări celor care poate ar încerca să manipuleze în acest fel indicatorul. Acest lucru este posibil la nivel local, unde piața este mai puțin „adâncă“, aşa încât tran­zacțiile sunt mai ușor de monitorizat decât în piețele externe, unde se lucrează cu ordine de mărime net superioare.

COSTURI REDUSE. Un alt argument al taberei care susține înlocuirea ROBOR îl re­prezintă faptul că acest indicator ar fi mai ridicat decât media tranzacțiilor efective. Datele BNR, consultate de NewMoney, par a confirma această teorie. Istoric, cu excepția lunii februarie, dobânzile efective au fost mai reduse în ultimii doi ani. Spre exemplu, în ianuarie, media ROBOR la trei luni era de 2,97%, în vreme ce media tran­zacțiilor propriu-zise era de 2,24%.

Articol vizibil în întregime doar pe bază de abonament.

Cu o experiență de peste șapte ani în presă, Alexandra Pele acoperă domeniile finanțe, bănci și asigurări. Anterior, a lucrat la departamentul economic al ziarului Gândul și la cursdeguvernare.ro.
d