De când vor trebui profesorii să declare meditațiile. Reglementări noi în Legea Educaţiei

Elena Marinescu 04/04/2023 | 17:35 Ştiri
De când vor trebui profesorii să declare meditațiile. Reglementări noi în Legea Educaţiei

Profesorii care dau meditații vor fi nevoiți să înregistreze această activitate în registrul declarațiilor de interese ce se va aplica în școli, conform noilor reglementări din legea învățământului preuniversitar.

În cazul profesorilor care dau meditații, registrul declarațiilor de interese s-ar aplica, în școli, la 3 luni după ce intră în vigoare legea învățământului preuniversitar, potrivit proiectului de lege care a ajuns în Parlament. Miercuri, 29 martie, cele două proiectele de legi au fost aprobate de Guvern.

Spre deosebire de varianta care a fost prezentată în ședința de Guvern din data de 9 martie 2023, noutatea este că modelul registrului declarațiilor de interese și procedura de declarare se aprobă prin ordin al ministrului educației, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a noii legi.

Art. 164 – „(4) Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor alin. (3), la nivelul unităților de învățământ se constituie Registrul declarațiilor de interese. Modelul Registrului declarațiilor de interese și procedura de declarare a intereselor se aprobă prin ordin al ministrului educației, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.”

Ce prevede proiectul legii învățământului preuniversitar

În proiectul legii învățământului preuniversitar, la dispoziții finale și tranzitorii, este menționat că noua lege intră în vigoare la 90 de zile după publicarea în Monitorul Oficial.

Cu toate acestea, în expunerea de motive apare că legea intră în vigoare la 30 de zile după ce este publicată în Monitorul Oficial.

Astfel, profesorilor li se interzice să pregătească contra cost elevii de la clasele la care sunt încadrați în anul școlar în curs, conform art. 164 (3), având obligația să depună eforturile necesare pentru atingerea competențelor de către fiecare elev.

„Pentru a asigura echitatea și obiectivitatea în activitatea de predare-învățare-evaluare, personalului didactic de predare îi este interzis să desfășoare activități de pregătire suplimentară contra-cost pentru elevii de la clasa/clasele la care este încadrat în anul școlar în curs, având obligația de diligență să depună eforturi pentru atingerea competențelor necesare de către fiecare elev, prin activitatea la clasă și prin programele de învățare remedială.”

Ministerul Educației nu deține date despre niciun profesor care ar fi făcut meditații contra cost cu elevii pe care îi are la clasă, în ultimii 5 ani, potrivit unui răspuns dat de instituție la solicitarea Edupedu.ro.

În prezent, profesorilor le este interzis prin Codul de etică, aprobat prin ordin de ministru, deci nu prin lege, să facă meditații cu elevii de la clasă.

Codul-cadru de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar, prevede explicit că ”meditațiile contra cost cu beneficiarii direcți ai educației de la formațiunile de studiu la care este încadrat” sunt interzise.

Ce prevede ghidul ANAF pentru profesorii care dau meditaţii

Documentul se adresează tuturor persoanelor fizice care acordă sau intenționează să acorde meditații în particular și care aleg să își desfășoare activitatea în mod individual.

Profesorii care dau meditații au obligația de a se înregistra la Oficiul Național al Registrului Comerțului. De asemenea, trebuie să solicite autorizarea funcționării, în condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 44/2008.

După înregistrarea în registrul comerţului şi autorizării funcţionării, aceste cadre didactice au obligația de a depune la organul fiscal Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale (formular 212).

Profesorii trebuie să depună declarația unică până pe 25 mai.

Persoanele fizice care realizează venituri din meditații au obligația de a depune Declarația unică până la data de 25 mai. „În situația în care persoana fizică începe activitatea în luna decembrie a anului de impunere, aceasta va depune Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul I. Date privind veniturile realizate până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui de impunere.”

În cazul în care încep activitatea în cursul anului fiscal, profesorii vor depune declarația unică în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.