Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal: Riscăm să ne ducem cu deficitul bugetar către 7%

Elena Marinescu 07/03/2024 | 17:25 Ştiri
Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal: Riscăm să ne ducem cu deficitul bugetar către 7%

Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, consideră că România ar putea înregistra anul acesta o creştere economică de 3%, dar atrage atenţia că „riscăm să ajungem cu deficitul bugetar, dacă nu suntem atenţi, către 7%”.

„Eu cred că anul acesta avem şanse, nu o să mai stărui asupra contextului internaţional că nu are rost – toată lumea şi dumneavoastră toţi mestecaţi cu apă şi pâine în fiecare zi ce se întâmplă în lume şi în Europa şi în vecinătăţile noastre cu războiul din Ucraina şi alte nenorociri – însă eu cred că este posibil să avem o dinamică a PIB-ului în jur de 3%.

Fiindcă, aici un ochi care nu e încruntat dar şi un altul care judecă mai aspru această evoluţie, avem creşteri de pensii, indexarea plus impactul reformei pensiilor, avem creşteri de salarii în mediul educaţional, la profesori, şi altele. Toate acestea alimentează activitatea economică, alimentează cererea şi într-un fel explică de ce noi la Consiliul Fiscal considerăm că este foarte improbabil să fim cu un deficit sub 6% anul acesta. Nu cred.

A, poţi să recurgi, aşa cum s-a făcut anul trecut, la un ajustor sui generis, adică să tai cheltuielile de capital, anul trecut au fost reduse în raport cu programarea bugetară cu 0,9% din Produsul Intern Brut. Drastic au fost reduse, ca să ajungem să mai tăiem din deficit. Deficitul pe cash. Se poate imagina şi aşa ceva.

Vom avea o execuţie bugetară foarte dificilă şi dacă noi avem un îndemn, pentru noi asta este, Consiliul Fiscal nu e un făcător de politici economice, el este un avertizor de abordare prudentă a programării bugetare şi a execuţiilor bugetare, riscăm să ne ducem cu deficitul bugetar, dacă nu suntem atenţi, către 7%”, a declarat Daniel Dăianu la o conferinţă referitoare la perspectivele macroeconomice ale României.

Potrivit Agerpres, el a menţionat că acest risc era şi anul trecut. De asemenea, a declarat că în anul acesta Comisia Europeană „foarte probabil” va deschide proceduri de dezechilibru prin prisma datoriei publice şi a deficitului bugetar la mai bine de 15 ţări, state membre ale Uniunii Europene.