Dan Şucu, reales preşedinte al Confederaţiei Patronale Concordia pentru al doilea mandat

Andrei Dumitru 02/02/2024 | 11:48 Ştiri
Dan Şucu, reales preşedinte al Confederaţiei Patronale Concordia pentru al doilea mandat

Dan Şucu a fost reales preşedinte al Confederaţiei Patronale Concordia pentru al doilea mandat, primind votul de încredere din partea membrilor organizaţiei.

Confederaţia Patronală Concordia şi-a ales la finele anului trecut echipa care îi va asigura conducerea pentru următorii doi ani.

Conform sursei citate, Consiliul Director şi-a ales şi 4 vicepreşedinţi: Radu Căprău din partea sectorului de petrol şi gaze, Mihai Matei din partea sectorului de IT, Sergiu Manea din partea sectorului financiar-bancar, şi Ondrej Safar din partea furnizorilor de energie.

Totodată, Consiliul Director Concordia are în componenţa sa 22 de membri din partea tuturor sectoarelor de activitate pe care confederaţia le reprezintă.

La cele mai recente alegeri, forul decizional a fost completat de următorii profesionişti, reprezentând sectoare cheie ale industriei: – Mihai Bordeanu, din partea industriei auto; Mario Creţu, reprezentând sectorul de retail; Simona Istrate, din partea transportatorilor privaţi din domeniul feroviar; Mihaela Lupu, din partea sectorului financiar-bancar; – Dumitru Blaga, reprezentând angajatorii din domeniul mobilei.

„Sunt onorat de încrederea pe care colegii mei şi membrii Concordia mi-o acordă a doua oară. Mi-am dorit să continui cu un al doilea mandat pentru a duce la bun sfârşit câteva obiective pe care mi le-am asumat alături de consiliul director: să transformăm Concordia în cea mai reprezentativă voce a mediului de afaceri din România şi să aducem mai multă structură şi dorinţă de acţiune în lumea patronală. Vreau să subliniez acest cuvânt, reprezentativitate. Aducem împreună 15 dintre cele mai importante organizaţii sectoriale din ţară, reprezentând companii cu peste 330 de mii de angajaţi, şi ni se vor mai alătura şi alte patronate în perioada următoare. România este o democraţie şi guvernanţii se pot sfătui şi pot discuta cu oricine doresc, însă este obligatoriu să o facă cu organizaţiile reprezentative, organizate conform cadrului legislativ naţional şi european pentru parteneri sociali”, a afirmat Dan Şucu.

Potrivit acestuia, Concordia este un partener social prezent în toate forurile, atât la nivel naţional cât şi european.

„Având în vedere complexa dinamică a anului 2024, un an cu patru runde consecutive de alegeri, dosare importante de interes pentru angajatori, precum proiectele de infrastructură, aderarea României la OCDE şi noile politici publice derivând din implementarea reformelor asociate PNRR, Confederaţia Patronală Concordia, condusă de noul său consiliu director, va continua să militeze pentru dialog constructiv între factorii de decizie şi mediul privat, astfel încât să asigurăm premisele pentru prosperitate şi libertate economică. Rolul nostru de partener social va fi amplificat în 2024 printr-o reprezentare mai consistentă la nivelul organismelor internaţionale din care facem parte (BusinessEurope, Business at OECD, Organizaţia Internaţională a Angajatorilor), prin mai multe studii şi analize ale impactului politicilor publice asupra mediului de afaceri, comunicare strategică şi extindere regională”, a adăugat preşedintele Confederaţiei Patronale Concordia.

FOTO: Laszlo Raduly