Daikin România lansează propriul magazin online

Andrei Dumitru 25/08/2021 | 10:36 Ştiri
Daikin România lansează propriul magazin online

Daikin România, subsidiara locală a liderului mondial pe piața aparatelor de aer condiționat, lansează magazinul online buydaikin.ro, prin intermediul căruia oferă clienților săi acces rapid la soluțiile de climatizare și purificare a aerului, printr-o experiență completă și simplă, direct din confortul propriei locuințe, propulsând astfel Daikin printre companiile axate pe servicii digitale.

Daikin România devine primul producător din piața locală a sistemelor de aer condiționat care mizează pe propria platformă de comerț online pentru a le pune la dispozitie clienților săi servicii integrate de vânzare, precum: consultanță digitală, instalare rapidă asigurată de profesioniști, costuri transparente, garanție extinsă, transport gratuit și suport permanent post-vânzare pentru produsele destinate calității aerului din locuință, consolidându-și în acest fel poziția de lider pe piata HVAC-R din România.

Potrivit companiei „platforma online buydaikin.ro contribuie la construirea unei abordări centrate pe nevoile consumatorilor și asigură o experiență de cumpărare de înaltă calitate, cu rol de diferenţiator pentru clienții Daikin, datorită beneficiilor importante special create pentru o călătorie fără griji spre confortul optim al acestora”.

În anul financiar încheiat la 31 martie 2021, compania a continuat trendul ascendent și și-a menținut poziția de lider al pieței HVAC-R din România cu o creștere a afacerilor de 8% față de anul anterior, depășind 30 milioane de euro cifră de afaceri. Trendul pozitiv va continua și în anul fiscal 2021-2022, datorită creșterii volumului activității în sectorul construcțiilor, dar și revenirii investițiilor în zona comercială și mai ales în HoReCa.

Noua platformă online pune la dispoziția clienților finali rezidențiali aparate de aer condiționat de tip monosplit și multisplit, dar și purificatoare de aer.

„Încă de la începutul pandemiei, de când casele au devenit și birou, dar și grădiniță, școală, sală de sport și nu numai, a crescut preocuparea oamenilor pentru calitatea aerului din spațiile în care își petrec timpul și, în același timp, s-a schimbat radical felul în care fac cumpărături. Clienții își doresc din ce în ce mai multe lucruri, în primul rând să poată achiziționa online din cât mai puține click-uri, să aibă informații complete, iar noi, la Daikin, căutăm în permanență să venim cu noi soluții orientate spre nevoile și așteptările consumatorilor, astfel că lansarea propriului magazin online este încă un pas pe care îl facem în această direcție. Dorim să asigurăm un proces cât mai simplu și rapid, atât pentru achiziționarea echipamentelor performante de răcire și purificare a aerului, cât și pentru serviciile de montaj și transport. Astfel, consumatorul se poate bucura de cea mai bună calitate a aerului din interior în cel mai scurt timp”, spune Daniel Vasile, Managing Director Daikin România.

Magazinul online Daikin include un configurator inteligent de produse pe care utilizatorii îl pot folosi pentru a-și alege corect echipamentele potrivite spațiului pentru care sunt destinate și toate accesoriile compatibile, în funcție de indicatori precum suprafață sau tipul de izolație a locuinței.

Indiferent de modelul de aparat de aer condiționat achiziționat ales, montajul este asigurat de un partener autorizat Daikin rapid, în maximum 5 zile de la data achizitiei, iar costurile pentru aceste servicii sunt incluse în mod transparent în coșul de cumpărături. Astfel, clienții beneficiază de un pachet complet de servicii încă din etapa de achiziție, economisind timpul pe care l-ar fi alocat pentru identificarea unui centru service autorizat sau pentru stabilirea montajului.

Daikin Airconditioning Central Europe a fost fondată în 1999 și are sediul central în Austria, la Viena. Portofoliul companiei cuprinde produse și soluții pentru încălzire, răcire, ventilație, aer condiționat și refrigerare. Aproximativ 410 angajați sunt responsabili pentru operațiunile de vânzări și servicii din 16 țări din Europa Centrală și de Est (Austria, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Moldova, Slovenia, Serbia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord, Muntenegru, Kosovo, Albania, Polonia).