Cum poate supraviețui un domeniu care a pierdut în 20 de ani 150.000 de angajați

Acest articol apare în numărul 24 (25 septembrie – 8 octombrie) al revistei NewMoney

România are rezerve minerale estimate la 250 de miliarde de euro, o valoare care o depășește cu mult pe cea a Pro­du­sului Intern Brut. Când vine însă vorba să le și exploateze, o face în can­tități infime și la costuri ridicate. Și nu e totul.

Cum lista veștilor bune este scurtă, înce­pem cu ea – un studiu apărut sub patronajul Academiei de Științe Tehnice din Ro­­mânia arată că rezervele geologice to­ta­lizează peste 15 miliarde de tone, din care aproape patru miliarde de tone de lignit și huilă, 750 de milioane de tone de minereuri auro-argintifere, un miliard de tone de cupru și 10 miliarde de tone de sare.

Extrase pe hârtie și adunate, toate aceste minereuri ar valora 250 de miliarde de euro, estimează Iulian Iancu, preșe­dintele Comisiei pentru industrii și servicii din cadrul Camerei Deputaților. Adică mai mult cu vreo 80 de miliarde de euro decât PIB-ul de anul trecut al Româ­niei, de aproximativ 170 de miliarde de euro.

NOROC BUN? Întrebarea (nu tocmai re­to­rică) vine de la sine: Dar cât costă să extragi aceste resurse? „Dacă te costă, să zicem, 300 de miliarde de euro, e vorba doar de o poveste frumoasă. Noi spunem altceva: avem o cantitate de metale care, dacă ar fi exploatate astăzi, ar fi rentabile, la cotațiile de pe bursa metalelor. Printre acestea, 2,1 milioane tone de cupru și 350 de tone de aur“, e răspunsul pe care îl dă unul dintre autorii analizei, Gavril Baican, cu o experiență de 50 de ani în industria minieră, într-o discuție cu NewMoney.

Pentru exploatarea acestor cantități, studiul în cauză propune reanalizarea și repunerea în funcțiune a unor perimetre din Apuseni (Roșia Montană sau Roșia Poieni), Maramureș, Moldova Nouă și Bucovina. Numai că din acest punct al teo­riei încep problemele din practică.

În general, zăcămintele din subsolul României sunt mici și dificil de exploatat, iar cel puțin în ceea ce privește cărbunele, calitatea lasă de dorit. Valoarea produ­selor metalurgice obținute dintr-o tonă de rezervă industrială de minereuri este de maximum 15 dolari, față de 17-20 de dolari la nivel global. În plus, termocentralele sunt vechi și au randamente scăzute.

În ultimii 25 de ani, mineritul românesc a fost practic redus la o mână de pământ. Producția a scăzut la sub o cincime, ma­rea majoritate a minelor au fost închise, iar în domeniu mai sunt doar 15.000 de ortaci, după ce din 1997 până în prezent au fost disponibilizați sau pensionați peste 150.000 de angajați. Mai mult, ma­rile companii rămase – cum ar fi comple­xurile energetice Oltenia și Hunedoara – au serioase dificultăți financiare. După cum nici contextul internațional nu este cel mai potrivit, fiind marcat de schimbări structurale în domeniul energiei, Europa traversând o perioadă de tranziție către resursele regenerabile, în detrimentul celor clasice (petrol, gaze naturale, cărbune).

„Cărbunele din România a fost și ră­mâne o sursă esențială pentru securitatea energetică a țării, dar la folosirea lui se pun două mari probleme care trebuie rezolvate: costul cărbunelui ce ajunge la termocentrale și necesitatea reducerii dioxidului de carbon eliberat în atmosferă în gazele de ardere“, se arată în analiza citată. În perspectiva anilor 2035-2050, estimează autorii, cărbunii și energia hidro vor avea cele mai mari ponderi în producția națională de electricitate (25-30% fiecare), urmate de energia nucleară (20-25%), cea regenerabilă (15-20%) și hidrocarburi (8-10%).

Concret, specialiștii propun să fie păs­trate în funcțiune patru mine din Valea Jiului, trei grupuri ale centralelor Paro­șeni și Mintia (CE Hunedoara) și 12 grupuri de la CE Oltenia. În ceea ce privește meta­lele, este recomandată exploatarea zăcă­mintelor cu conținuturi sărace, dar cu vo­lume mari de rezerve, care se pre­tează la extracția în cariere, cum ar fi Roșia Po­ieni și Moldova Nouă, pentru cupru, și Roșia Montană și Certej, pentru aur și ar­gint. O altă soluție este recupe­rarea sub­stanțelor minerale utile din haldele și iazurile de decantare.

RESURSE PE BANI PUȚINI. „Europa importă 70% din minereurile folosite în economie, dar are pe teritoriul ei zăcă­minte nevalorificate“, spune Iulian Iancu. Totodată, el atrage atenția asupra nivelului redus al redevențelor încasate de stat, prin Agenția Națională pentru Resurse Minerale, pentru resursele concesionate, de circa 300 de milioane de euro. „Foarte puțin. Este o poziție dezechilibrată a sta­tului față de bogățiile sale“, explică Iancu.

Importanța cărbunilor în securitatea sistemului energetic este clară și recu­noscută de toți specialiștii – în perioadele meteo extreme, atât vara, cât și iarna, aceștia acoperă o treime din necesarul de energie. „Categoric, cărbunele are viitor în România. Va asigura tranziția spre alte resurse și va mai fi folosit pentru 20-25 de ani, cu pondere în scădere treptată. Din moment ce 30-35% din sistem este încă asigurat de cărbune, nu poți renunța dintr-odată. Trebuie să pui în funcțiune alte capacități, și asta durează, nu se poate face într-un an“, mai spune Baican.

Germania a adoptat o strategie similară – va continua să utilizeze cărbunele, pentru mai bine de 30 de ani, astfel încât să compenseze dezechilibrele din sistemul energetic. Iar în alte țări, precum Polonia, cărbunele este baza a 85% din consumul de energie, exemplifică Baican.

În cea mai recentă formă a strategiei energetice, autoritățile estimează că lignitul își va păstra competitivitatea în mixul de energie electrică, la un nivel asemă­nă­tor celui din prezent cel puțin până în anul 2025. Grupurile pe bază de lignit au fost puse în funcțiune în perioada 1970-1990, iar cele mai vechi se apropie de sfârșitul duratei de viață, fiind necesare investiții de modernizare pentru extinderea duratei de exploatare.

„Durata de viață rămasă a grupurilor existente va depinde de măsura în care reușesc să rămână competitive în mixul energiei electrice în urma restructurărilor și să își îndeplinească obligațiile de mediu“, mai spun autorii strategiei energe­tice. Altfel spus, România nu-și permite încă să renunțe la termocentrale și, implicit, la minerit. Dar nici nu poate continua să extragă cărbunii la costuri mari și cu tehnologii poluante. Două probleme rămase de zeci de ani fără rezolvare.

TERMOPOLUARE

Cele mai mari probleme ale termocentralelor românești care folosesc cărbunii pentru a produce electricitate și căldură sunt gradul ridicat de poluare și costurile mari cu combustibilii.

• ÎN AFARA LEGII. Organizația de protecție a mediului Greenpeace susține că 15 din cele 28 de unități pe cărbune funcționează fără autorizație de mediu și de-pășesc limitele legale de poluare. Este vorba despre instalații aferente termocentralelor din Bacău, Turceni, Govora, Drobeta, Paroșeni și Mintia.
• MINTIA SPECIALĂ. Un caz unic în lume este cel al termocentralei Mintia din județul Hunedoara, care funcționează de patru ani fără autorizație de mediu. De altfel, Garda de Mediu a dispus oprirea termocentralei pentru lipsa investițiilor destinate protecției mediului, însă Complexul Energetic Hunedoara a atacat în instanță decizia.
• DEROGĂRI. Doar termocentralele din Iași, Rovinari, Ișalnița, Craiova și parțial Turceni au autorizații de mediu. Emisiile acestora se încadrează în limite datorită derogărilor – operatorii sunt scutiți de îndeplinirea obligațiilor legale de reducere a poluării, după ce și-au asumat anumite termene până la care trebuie să modernizeze sau să închidă centralele.

FOTO: AFP / Guliver – Getty Images