Cum plănuiește retailerul online Fashion Days să-și lanseze propria platformă de marketplace

NewMoney 28/11/2023 | 10:26 Digital
Cum plănuiește retailerul online Fashion Days să-și lanseze propria platformă de marketplace

Lansarea propriului marketplace este as­tăzi unul dintre obiectivele majore se­tate de Fashion Days. Dar nu și singurul.

Românii au cumpărat anul trecut de la re­tailerii online îmbrăcăminte și încălță­minte în valoare de aproximativ 2,6 miliarde de euro, comerțul electronic total fiind estimat în 2023 la aproape 7 miliarde de euro, arată studiul „eBook eCom­merce Growth Strategies“, al agenției de marke­ting online Limitless Agency. Iar perspecti­vele sunt de creștere și în 2024, mai ales că la nivel local funcționează circa 100 de magazine online ce primesc zilnic cel pu­țin 1.000 de comenzi fiecare.

În acest context, cel mai mare retailer online de modă din România – Fashion Days, parte din grupul eMAG – își recon­fi­gu­rează planul de business, lucrând as­tăzi la dezvoltarea unui marketplace pe care să-l lanseze în primăvara lui 2024. Compania intenționează să atragă în plat­formă și retailerii de pe segmentul de fa­shion al eMAG, urmărind totodată lansa­rea unor categorii noi, cum ar fi beauty și home.

În cifre, anul fiscal 1 aprilie 2023 – 31 martie 2024 este estimat să se încheie cu venituri de circa 820-850 de milioane de lei pentru piața românească, ceea ce în­seamnă o creștere de 20% față de primul an de pandemie, 2020.

Ne dorim ca, în 2024, să avem aproxi­ma­tiv 50.000 de produse selectate din mar­­ketplace-ul eMAG. În primăvară vom lansa ceva foarte apropiat de ceea ce este astăzi eMAG“, spune Robert Berza, ge­ne­ral manager al retailerului online Fa­shion Days.

Integratorul

Cea mai recentă miș­care făcută de re­tailer este lansarea sa în integratorul pentru mărci și marketplace-uri Traded­byte, prezent în 90 de piețe. Potrivit lui Berza, până la sfârșitul anu­lui fiscal în curs, prin acest model de business, intenția este să fie listate cu 75.000 de produse în plus față de câte sunt astăzi, adică peste 60% din gama actuală, și să se acopere toate ca­tegoriile de preț, inclusiv cele premium.

Suntem într-un amplu proces de transformare, iar în următorii patru ani, ținta noastră este să ne dublăm businessul“, punc­tează Robert Berza. Cu peste 130.000 de produse în portofoliu, retailerul online pune accent atât pe gamele high, cât și pe cele mass-market, precum Mango sau Trend­­y­ol, în cazul cărora stocurile au crescut cu peste 40% în ultimul an.

Compania numără astăzi vânzările campaniei speciale de Black Friday, desfășu­rate în perioada 6-12 noiembrie, cu peste 700 de branduri pentru femei, bărbați și copii.

Pentru a atrage un număr semnificativ de clienți în această perioadă, Fashion Days a oferit o reducere extra de 10% pentru anumite produse tuturor celor care au accesat serviciul Genius, un serviciu folo­sit de mai mult timp și de eMAG. „Geniușii care au fă­cut cumpărături constant pe Fa­shion Days au salvat în medie 120 de lei pe platforma noastră. În plus, în mod evident, geniușii au alte sume de bani salvate și pe celelalte platforme: eMAG, Tazz, Freshful (plat­forme din grupul eMag, n.r.)“, punc­tează Robert Berza.

Și eMAG

Statistic, indiferent de profilul ma­gazinului și de strategiile de business aplicate, luna noiembrie a ultimilor ani a devenit luna cu cele mai mari reduceri din an, în care retailerii își promovează produ­sele la prețuri cu până la 80-90% mai mici față de cele inițiale. „Având în vedere in­fla­ția și presiunea pusă pe bugetele familiilor, oamenii s-au orientat tot mai mult către pro­moții în acest an. Asta face ca Black Friday să beneficieze de un interes în creș­tere, vedem acest lucru atât la nivelul in­ten­ției de cumpărare, cât și la nivelul bu­ge­tului pe care românii plănuiesc să îl aloce“, spune și Tudor Manea, chief executive officer (CEO) Grup eMAG, care a lansat Black Friday pe 10 noiembrie.

Potrivit datelor transmise de retailer, peste 600.000 de clienți au comandat 2,8 milioane de produse din categorii diverse, cu 26% mai multe decât anul trecut, în aceeași perioadă. Astfel, românii au urmărit pe parcursul zilei ofertele la cel mai bun preț din an și au plasat comenzi în valoare de 731 de milioane de lei, cu 87 milioane de lei mai mult față de ediția precedentă. Black Friday a evidențiat și mai bine tendința de creștere a frecvenței de cumpărare din online și de diversificare a coșului de cumpă­ră­turi cu produse pe care clienții le folosesc frecvent – pe 10 noiembrie, aceștia au plasat comenzi de peste un milion de produse din categoriile: băcănie, băuturi, parfumuri, îngrijire personală și cosmetice.

„Rezultatele Black Friday de anul acesta ne-au depășit toate așteptările și scot în evi­dență puterea pe care o are comerțul online, care se va accentua și în anii următori. În primul rând, sunt mult mai mulți oameni care vin online pentru cumpărăturile obiș­nuite“, a mai spus Tudor Manea.

Un studiu realizat de Kantar România arată că, anul acesta, intenția de cumpă­rare a consumatorilor cu ocazia campanii­lor de Black Friday din luna noiembrie se situează la 57%, în creștere față de anul trecut. Iar categoriile de produse pe care aceștia in­ten­ționează să le cumpere sunt: televizoa­rele (37%), produ­sele electrocasnice mici (37%), hai­nele (27%), telefoanele mobile (24%) sau frigide­rele (22%). Bugetul pe care consu­ma­torii și l-au planificat a crescut și el de la an la an, ridicându-se, în medie, la 2.855 de lei, cu 11% mai mult decât în 2022, potrivit acelu­iași studiu.

În ultimul an, eMAG a pus la dispoziția sel­lerilor din marketplace tehnologia, platforma și instrumentele care să-i ajute să se dezvolte în regiune. În total, investițiile în această direcție s-au ridicat la 51 de mili­oane de lei, iar acum, numărul antreprenorilor care fac business pe eMAG a ajuns la 54.000 în regiune (România, Ungaria și Bulgaria).

Mai mult, la nivelul grupului, s-au investit peste 43 de milioane de euro în hubul logistic de la Joița (județul Giurgiu), acesta fiind dotat cu roboți de ultimă generație și teh­no­­logia de logistică pentru automatizarea anumitor procese. Astfel, odată cu finalizarea inves­tiției, în acest depozit se pot pro­cesa cu 20% mai multe comenzi prin com­pa­rație cu 2022.

Potențialul pieței de e-commerce din România este foarte mare. Deși tot mai mulți români cumpără online, statistic doar 45% dintre aceștia au acces la internet. (…) Este de așteptat ca piața să crească spectaculos, urmând ca în 2025 aproximativ 54% dintre români să comande online, nu­mă­rul de magazine online să crească de până la trei ori, iar valoarea pieței să ajungă la zece miliarde de euro“, spun reprezen­tanții Li­mitless Agency, confirmând încă o dată că este loc de creștere în piața româ­nească.

Grupul eMAG a avut în anul fiscal 2022, încheiat la 31 martie, venituri de 2,14 miliarde de dolari, cu 4% mai puțin față de anul anterior. Înființată în 2001, compania este un pionier al pieței de comerț online, dez­voltând astăzi mai multe aplicații de co­merț electronic.

Acest articol a apărut în numărul 176 al revistei NewMoney

FOTO: Laszlo Raduly