Cum a renăscut din propria cenușă uzina Tractorul și a făcut loc unor investiții imobiliare de sute de milioane de euro

Acest articol apare în numărul 28 (20 noiembrie – 3 decembrie) al revistei NewMoney
La un deceniu distanță de când lacătul a fost pus pe Uzina Tractorul din Brașov, fosta platformă industrială s-a metamorfozat din nou. Halele care produceau în vremurile bune zeci de mii de mașini agricole au făcut locul unor investiții imobiliare mixte de ordinul sutelor de milioane de euro.
Nu mulți sunt cei care știu că, acum aproape un secol, la Brașov se deschidea o fabrică de avioane de concepție românească, transformată după cel de-Al Doilea Război Mondial într-o uzină ce producea tractoare exportate pe toate meridianele lumii, din China, India și Rusia până în Congo sau Brazilia. În 1990, Uzina Tractorul avea 23.000 de angajați și livra 50.000 de tractoare pe an – câte unul la fiecare 10 minute.
Perioada post-Revoluție a însemnat însă pentru Tractorul Brașov un declin pe cât de încet, pe atât de constant, culminând cu lichidarea în 2007. Dar zece ani mai târziu, o parte din fosta platformă industrială s-a schimbat complet la față printr-un amplu proiect de regenerare urbană al dezvoltatorului Immochan, divizia imobiliară a grupului francez Auchan, care a cumpărat 100 din cele 124 de hectare din terenul fostei uzine. „În 2012, când am cumpărat terenul, Tractorul era o plagă, o rană sângerândă pe obrazul orașului“, spune Tatian Diaconu, directorul general al Immochan, companie care a redesenat imaginea fostelor hale prin spații comerciale, locuințe și birouri.
Cărămidă cu cărămidă. „Am plecat de la o foaie de hârtie albă. Toată lumea era reticentă, nimeni nu mă credea că o să schimbăm această platformă, inclusiv primarul era reticent și spunea că a mai auzit această poveste de multe ori și nu ne credea“, mărturisește Diaconu. Până acum, Immochan a investit circa 180 de milioane de euro în platforma Tractorul, de la lucrările de demolare și de umplere a terenului până la construcția de spații comerciale și rezidențiale.
Astfel, pe locul fostei uzine a apărut un centru comercial, Coresi Shopping Resort – inaugurat în 2015 în urma unei investiții de 60 de milioane de euro –, o extensie cu noi magazine după alte investiții de 12 milioane de euro, precum și un centru de fitness, gestionat de omul de afaceri Daniel Popescu, proprietarul hotelului de patru stele Kronwell din Brașov.
Iar din anul 2016, Immochan a început să construiască, în parteneriat cu antreprenoarea Daniela Kasper, care a ridicat mii de locuințe în Brașov sub brandul Avantgarden, și un proiect rezidențial cu 3.000 de locuințe. În prezent se află în construcție 26 de blocuri cu 1.400 de apartamente, vândute deja în proporție de 90%. Și se întâmplă în condițiile în care Immochan anunța la începutul anului că are în lucru 13 blocuri. „Cererea a fost foarte mare, a depășit toate așteptările“, explică acum Kasper această dublare.
În paralel cu aceste investiții, grupul francez a intrat în vară și pe segmentul de office, prin preluarea de la familia Jacobs a complexului de birouri Coresi Business Park – aflat în imediata apropiere a centrului comercial Coresi Shopping Resort –, în urma unei tranzacții de 50 de milioane de euro. Cu o suprafață închiriabilă de 40.000 de metri pătrați, Coresi Business Park are printre chiriași companii precum IBM sau Tata Technologies.
Un proiect pe care Immochan a decis să îl extindă prin construirea a încă două clădiri, cu o suprafață închiriabilă de peste 22.000 de metri pătrați, pe care estimează că le va finaliza anul viitor.
Iar planurile de dezvoltare a platformei nu se opresc aici, mai ales că din cele 100 de hectare pe care francezii le-au cumpărat în 2012, doar 70 de hectare „se află în producție“ cu proiecte de retail, rezidențial și birouri, potrivit lui Diaconu. Următoarele investiții anunțate aici de Immochan sunt într-un hotel, pentru care se caută un partener-operator, și într-o clădire pentru activități sportive, „ceva care să fie util cartierului“.
Directorul Immochan estimează că aproximativ 25.000-30.000 de familii vor locui peste cinci ani în proximitatea fostei platforme industriale Tractorul din Brașov, atât în proiectul rezidențial pe care dezvoltatorul francez îl ridică în zonă, cât și în alte locuințe pe care alți investitori le construiesc în zonă. De altfel, proximitatea și reducerea timpului petrecut în trafic pentru a ajunge din punctul A în punctul B au început să fie un element cu greutate în multe dintre deciziile românilor, indiferent că este vorba despre achiziționarea unui apartament, schimbarea locului de muncă sau alegerea destinației de shopping.
De aceea, în afară de Immochan, o serie de alți dezvoltatori au început să pună pe harta României proiecte imobiliare mixte. Tot în Brașov se află în lucru un alt proiect multifuncțional, al israelienilor de la AFI Europe, care va cuprinde un centru comercial cu o suprafață totală închiriabilă de 45.000 de metri pătrați, respectiv birouri de 25.000 de metri pătrați.
Tractorul nu este însă un caz singular de proiect imobiliar mixt care readuce la viață foste platforme industriale din marile orașe. Alte exemple recente ar fi Timpuri Noi Square din București, dezvoltat de suedezii de la Vastint și care va cuprinde birouri și locuințe, sau Electroputere Parc de la Craiova, al francezilor de la Catinvest, care dincolo de centrul comercial deja existent pe terenul marelui producător de locomotive va include și spații de birouri.
Oricum, indiferent dacă sunt construite pe terenurile unor foste uzine sau nu, proiectele mixte au devenit unul dintre principalele pariuri ale dezvoltatorilor imobiliari care activează pe piața din România. Inclusiv Immochan se pregătește de un nou astfel de proiect – la scară mai mică, ce-i drept. Compania a cumpărat recent cu 1,5 milioane de euro un teren de 7 hectare la Satu Mare, unde vrea să extindă centrul comercial Auchan deja existent, dar și să construiască un cartier rezidențial. Rețeta de la Brașov e sigură și poate fi replicată ușor. Inclusiv în orașe mai mici.
Unul pentru toate
Atât dezvoltatorii români, cât și cei străini s-au orientat în ultima perioadă către proiecte imobiliare multifuncționale. Să vedem câteva exemple.
- Provincie. Unul dintre cele mai mari proiecte imobiliare mixte aflate în prezent în construcție este Openville, dezvoltat la Timișoara de omul de afaceri Iulian Dascălu, alături de compania sud-africană Atterbury. Investiția are o valoare totală estimată la peste 220 de milioane de euro. Tot în Timișoara, Ovidiu Șandor a anunțat că va ridica un proiect mixt de birouri și blocuri, pe un teren de peste 5 hectare al fostei fabrici ILSA.
- Capitală. Și omul de afaceri Ion Rădulea are în derulare investiții în office și locuințe pe fostele platforme Semănătoarea și Pumac din București.
- Străini. Vastint, divizia imobiliară a grupului suedez Interogo Holding, este în plin proces de construcție a proiectului Timpuri Noi Square din București, care va include la final o componentă de birouri și o alta de rezidențial și de retail. Pe de altă parte, austriecii de la Immofinanz au început și ei proiectul mixt Iride City din nordul Capitalei, care va aduce în aceeași locație spații office, locuințe și retail.
FOTO: Laszlo Raduly / NewMoney