COVID-19 în România: 65 de cazuri noi şi 7 decese. Alte 133 de decese, raportate cu întârziere

NewMoney 25/06/2021 | 13:24 Ştiri
COVID-19 în România: 65 de cazuri noi şi 7 decese. Alte 133 de decese, raportate cu întârziere

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat vineri 65 de cazuri noi de COVID-19 şi 7 decese înregistrate în ultimele 24 de ore. Alte 133 de decese din lunile anterioare au fost raportate. La ATI sunt 121 de pacienţi.

”Până astăzi, 25 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.522 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.045.351 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 65 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, transmit autorităţile.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 590. Dintre acestea, 121 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 8.286.995 de teste RT-PCR şi 1.407.320 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 17.701 teste RT-PCR (8.634 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.067 la cerere) şi 12.835 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 2.087 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 892 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 19.345 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 29 de persoane.

În Bucureşti sunt 11 cazuri noi de COVID-19, în Ilfov – 6 şi în Prahova – 5, în timp ce restul judeţelor au între 1 şi 4 cazuri noi. Nouă judeţe nu au raportat niciun caz – Brăila, Buzău, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Mehedinţi Sibiu.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este 0,6 la nivel naţional.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 23 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

133 de decese au fost raportate cu întârziere

Până astăzi, 32.911 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 24.06.2021 (10:00) – 25.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 140 de decese (70 bărbaţi şi 70 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bihor,  Brăila, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Cluj, Călăraşi Covasna, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Vaslui şi Vâlcea.

133 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menţionat şi au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, de către Direcţiile de Sănătate Publică din ţară, în urma verificărilor efectuate.
Astfel, 1 dintre acestea s-au produs în luna iulie 2020, 3 în septembrie 2020, 20 în octombrie 2020, 30 în noiembrie 2020, 24 în decembrie 2020, 19 în ianuarie 2021, 14 în februarie 2021, 13 în martie 2021, 8 în aprilie 2021 şi 1 în mai 2021 în judeţele Argeş, Bihor,  Bistriţa-Năsăud, Cluj, Călăraşi Covasna, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Suceava, Vaslui şi Vâlcea.

Dintre cele 140 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 40 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 46 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 40 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

126 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 4 nu au înregistrat comorbidităţi, iar pentru 10 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.