Corpul de control al premierului verifică achiziţia de teste de salivă pentru şcoli

Elena Marinescu 13/12/2021 | 18:55 Ştiri
Corpul de control al premierului verifică achiziţia de teste de salivă pentru şcoli

Premierul Nicolae Ciucă a cerut, luni, Corpului de Control să verifice achiziţia testelor de salivă făcută de ONAC şi IGSU.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a dispus Corpului de Control al Guvernului să demareze o acţiune de documentare privind achiziţiile de teste de salivă la Oficiul National pentru Achizitii Centralizate si Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă”, a transmis, luni, Guvernul.

Şeful DSU, Raed Arafat, a blocat recepţia unui nou lot de teste de salivă acuzând distribuitorul de întârzierea livrării. ​În replică, DDS Diagnostic, una dintre firmele pe care DSU/IGSU a acuzat-o că nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale privind livrarea testelor de salivă pentru școli, susține, într-un comunicat de presă că are în stoc 2,4 milioane de teste pe care IGSU nu le-a recepționat și a reziliat contractul din cauza unei întârzieri de 30 de ore, cauzată de motive imprevizibile.

Cu toate acestea, camioane încărcate cu teste de salivă au plecat în cursul nopții de duminică spre luni către inspectoratele școlare din țară, a anunțat luni dimineața Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU). Testarea elevilor nu a fost suspendată, însă în săptămâna 13 – 17 decembrie s-a decis schimbarea zilelor, astfel că în loc de luni și joi, testarea se va face marți și vineri.

Testele care au fost distribuite luni către Inspectoratele Școlare nu ajung însă decât pentru prima zi de testare, pentru joi fiind necesare alte 3 milioane și jumătate de teste. Săptămâna trecută au fost folosite 6,5 milioane de teste de salivă.

176 de teste de salivă COVID pozitive, după testarea de săptămâna trecută

Ministerul Educaţiei anunţă că la cele două testări de săptămâna trecută, de luni şi joi, au fost raportate în total 176 de probe de salivă pozitive la infecţia cu SARS-CoV-2, dintre care 45 au fost confirmate prin testul RT-PCR.

Potrivit sursei citate, luni, 6 decembrie, au fost raportate 91 de teste de salivă pozitive. Dintre acestea, 22 au fost confirmate cu testul RT-PCR, 38 au fost infirmate, iar pentru 31 nu există încă un răspuns. La testarea de joi, 9 decembrie, au fost raportate 85 de teste de salivă pozitive. Dintre acestea, 23 au fost confirmate RT-PCR, 47 au fost infirmate, iar pentru 15 nu a venit încă un răspuns.

Ministerul Educaţiei reaminteşte că testarea RT-PCR după testul de salivă pozitiv nu este obligatorie.