Cornel Cărămizaru, FrieslandCampina: Mizăm pe un avans de 5%-10% al afacerilor în 2017

Cristina Dobreanu 04/08/2017 | 12:22 Ştiri
Cornel Cărămizaru, FrieslandCampina: Mizăm pe un avans de 5%-10% al afacerilor în 2017

 

FrieslandCampina România, producătorul brandului de lactate Napolact, a avut în 2016 afaceri consolidate de 331 de milioane de lei (73,7 milioane de euro) și, după patru ani consecutivi de pierderi, a revenit anul trecut pe profit. Pentru anul acesta, directorul general al companiei mizează pe un avans al afacerilor de 5%-10%. 

„Ne așteptăm să consolidăm profitul, dar este o mare presiune în ceea ce privește prețul laptelui. Este elementul care poate influența profitul la finalul anului în cea mai mare măsură. Pe de altă parte este vorba și de o încetinire a ritmului de creștere”, a explicat, pentru NewMoney, Cornel Cărămizaru, directorul general al producătorului.

Revenirea pe profit se datorează şi finalizării programului de consolidare a operațiunilor de producție, care de anul trecut sunt reunite sub același brand – FrieslandCampina Romania S.A. Câștigul a fost însă unul modest – puțin peste 17.000 de lei (3.800 de euro), potrivit datelor Ministerului de Finanțe.

Recent, FrieslandCampina, producătorul brandului de lactate Napolact, a investit 1,3 milioane de euro într-o nouă linie pentru producerea brânzei telemea, în fabrica pe care o are la Baciu (județul Cluj).

Ca urmare a acestei investiţii, centrul de producţie îşi triplează capacitatea de producţie până la 300-350 de tone pe lună.

„Brânza telemea este o categorie în creștere”, a explicat Cornel Cărămizaru.

Pe segmentul brânzeturilor se luptă însă cu braduri puternice precum Hochland sau Delaco. În prezent, compania, care face parte din compania olandeză Royal FrieslandCampina, mai operează direct două fabrici: la Baciu (Cluj) și la Târgu-Mureș (Mureș).

Compania este prezentă pe piața din România cu brandurile Napolact, Frico, Milli, Oke și Dots și oferă o gamă largă de produse: lapte de consum, iaurt, brânză, unt și gustări pe bază de lapte. FrieslandCampina produce și mărci private pentru retaileri.

Cel mai mare brand al olandezilor este Napolact, către care merge cea mai mare parte a investițiilor companiei. Dintre brandurile aflate în portofoliul FrieslandCampina, brandul Campina a pierdut din importanță și se mai găsește doar „în zona de sud a României” și în oferta unor retaileri online.

Producătorul mizează în continuare și pe segmentul bio, care, potrivit datelor din piață ar putea ajunge la 28 de milioane de lei (6,3 milioane de euro) în 2020. În total piața lactatelor este estimată la circa 800 de milioane de euro.


Sursă foto: FrieslandCampina

Cristina Dobreanu a debutat în presa scrisă acum 12 ani, la România liberă. Apoi a scris la revistele de business și after business Income Magazine și Forbes România, și la portalul de business Profit.ro. A participat, în 2010, la proiectul “Study and information Programme for Young Journalists from South East Europe”, (Berlin, Germania), realizat de Konrad Adenauer Stiftung. Este specializată pe politică externă și macroeconomie, dar acoperă din punct de vedere editorial subiecte legate de lumea antreprenorială.