Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Crama Ceptura intenţionează să preia compania EcoSmart Union

Andrei Dumitru 23/12/2021 | 15:22 Ştiri
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Crama Ceptura intenţionează să preia compania EcoSmart Union

Consiliul Concurenţei a anunţat joi că a autorizat tranzacţia prin care Crama Ceptura intenţionează să preia compania EcoSmart Union.

”În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia şi nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal”, a informat autoritatea de concurenţă.

Crama Ceptura are ca obiect principal de activitate fabricarea vinurilor din struguri. Activitatea de producere a vinurilor este desfăşurată în zona Dealu Mare, judeţ Prahova.

EcoSmart oferă servicii care urmăresc asigurarea suportului necesar societăţilor comerciale pentru a atinge obiectivele de reciclare impuse de legislaţia în vigoare, punând la dispoziţia operatorilor economici interesaţi soluţii personalizate în funcţie de nevoile acestora.