Comuna Cernica intră în carantină pentru două săptămâni

NewMoney 01/04/2021 | 14:14 Ştiri
Comuna Cernica intră în carantină pentru două săptămâni

Comuna Cernica din judeţul Ilfov intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile, începând de joi, de la ora 22.00, după ce rata de infectare cu COVID-19 a ajuns la 7,28 cazuri la o mie de locuitori.

Potrivit Prefecturii Ilfov, în urma analizei de risc făcută de Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Ilfov şi a avizului Institutului Naţional de Sănătate Publică, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov a adoptat, în şedinţă extraordinară, Hotărârea nr. 63 din 31 martie privind propunerea instituirii măsurii de carantinare zonală pentru comuna Cernica, cu satele aparţinătoare Cernica, Bălăceanca, Căldăraru, Poşta şi Tânganu, judeţul Ilfov.

Propunerea a fost înaintată Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, în vederea emiterii ordinului Comandantului Acţiunii.

Astfel, şeful DSU, secretar de stat dr. Raed Arafat, a emis Ordinul nr. 6829 din 1 aprilie privind instituirea măsurii de carantină zonală pentru comuna Cernica, începând din 1 aprilie, ora 22:00, pentru o perioadă de 14 zile, până la 15 aprilie, ora 22:00.

Incidenţa cumulată a cazurilor comunicată joi este de 7,28 în comuna Cernica.