Comnord Development a demarat lucrările pentru Quartier du Nord, un nou proiect imobiliar exclusivist

Andrei Dumitru 05/07/2023 | 13:29 Ştiri
Comnord Development a demarat lucrările pentru Quartier du Nord,  un nou proiect imobiliar exclusivist

Comnord Development, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de proiecte premium din piața locală, a lansat vânzările în complexul Quartier Du Nord, noul proiect rezidențial de lux localizat în nordul Bucureștiului. Lucrările de execuție sunt planificate să înceapă anul acesta în luna septembrie, investiția proiectului fiind estimată la peste 30 milioane EUR.

Amplasat pe malul Lacului Tei, în inima polului de business Pipera-Floreasca, Quartier du Nord se află la doar 10 minute de mers pe jos de stația de metrou Pipera, în proximitatea unor proiecte-ancoră de birouri. Construit pentru cei care vor să economisească timpul petrecut în trafic, Quartier du Nord va beneficia de toate facilitățile necesare unui proiect exclusivist, oferind comunității toate facilitățile unei vieți urbane moderne precum: proximitatea față de școli, galerii comerciale, vedere panoramică spre lac, finisaje premium și peste 2.000 mp de spații verzi.

Amplasat pe un teren de 5900 mp, ansamblul cu regim de înălțime P+6/6D+ET 7R va livra în total 129 de unități rezidențiale, de la studiouri și apartamente cu grădină privată, până la apartamente de 4 camere, precum și duplexuri.

“Proiectul, de tipul gatted community, ce oferă o panoramă absolut superbă asupra Lacului Tei, va fi certificat Green Home și va beneficia de 162 de locuri de parcare subterane, un parc propriu cu loc de joacă pentru copii de aproximativ 2400 mp, pompe de căldură aer-apa pentru încălzire și răcire, panouri fotovoltaice pentru consumul de energie electrică aferent părților comune, acces securizat, supraveghere video, finisaje de lux, etc”, transmite dezvoltatorul.

Compania imobiliară Crosspoint Real Estate va asista în exclusivitate Comnord în procesul de vânzare a ansamblului Quartier du Nord.

“Zona de nord a Bucureștiului rămâne reperul absolut pentru clienții segmentului premium, iar Quartier du Nord oferă, pe lângă localizarea ideală și finisajele premium, locuințe sustenabile la cele mai înalte standarde ale secolului 21. O dovadă în plus a calității pe care o oferă Quartier du Nord este că, în doar două luni de la lansare, proiectul este vândut în proportie de 40%”, spune Alin Popa, Director, Residential Agency, Crosspoint Real Estate

“Ca și în cazul proiectelor noastre anterioare, în centrul viziunii noastre se află un angajament față de confortul clienților noștri, de sustenabilitate și de viață responsabilă. Acest proiect prezintă dedicarea noastră pentru a crea o fuziune armonioasă între traiul exclusivist și designul sustenabil. Cu o infrastructură sustenabilă și tehnologii de ultimă generație întreaga comunitate se va bucura de confortul și eleganța proiectului și, în același timp, va contribui la un viitor mai verde”, declară Cosmin Dinescu, partener și CEO al Comnord Development.

Livrările pentru Quartier du Nord sunt planificate pentru trimestrul IV 2025.