Comisia Europeană recomandă ca Ucraina și Republica Moldova să primească statutul de țări candidate

Andrei Dumitru 17/06/2022 | 13:33 Ştiri
Comisia Europeană recomandă ca Ucraina și Republica Moldova să primească statutul de țări candidate

Comisia Euroepană (CE) recomandă ca Ucraina, Republica Moldova şi Georgia să fie desemnate state candidate la aderarea la Uniunea Europeană (UE).

„Avem un mesaj clar, iar acesta este: da, Ucraina merită perspective europene, da, Ucraina trebuie să fie primită ca stat candidat”, a spus președinta CE.

„Mergem conform regulilor, progresul depinde de Ucraina, mingea este în teritoriul ucrainenilor”, a continuat ea.

„Recomandăm Consiliului să acorde Moldovei o perspectivă europeană și statut de țară candidată, cât timp face reforme”, a mai spus Von der Leyen.

Anunțul vine la o zi după ce președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz, premierul italian Mario Draghi și președintele României, Klaus Iohannis, au făcut o vizită în Ucraina.

Cele două țări vor trebui să îndeplinească o serie de condiții în viitor în ceea ce privește statul de drept, justiția și lupta împotriva corupției.

„Ucraina este un stat european care a dovedit din plin că aderă la valorile pe care se bazează Uniunea Europeană. Prin urmare, Comisia recomandă ca Ucrainei să i se acorde statutul de candidat, în condițiile în care aceasta va lua o serie de măsuri specifice”, se arată în recomandare.

Recomandările Comisiei Europene vor trebui aprobate de Consiliul Uniunii Europene şi de Parlamentul European.