Colegul meu congolez: Fotbaliștii africani, bonele filipineze și sudorii turci, printre cei mai „importați” angajați străini
Peste 40 de fotbaliști din afara UE au primit anul trecut dreptul de a munci în România. Sunt printre cei mai vizibili angajați străini, însă tensiunile de pe piața locală a forței de muncă, văduvită de patru milioane de oameni plecați peste hotare, îi fac pe tot mai mulți angajatori să recurgă la această soluție extremă.
Aimé Lema s-a născut în Kinshasa, Republica Congo. A venit în România în 1991 să studieze chimia industrială. Tatăl său, fost consul în Egipt, Tunis, Etiopia, Benin și Africa de Sud, l-a sfătuit să nu se întoarcă în Congo, unde se pregătea înlăturarea regimului Mobutu Sese Seko, unul dintre dictatorii notorii ai Africii.
Cum cariera diplomatică a tatălui a catalogat întreaga familie drept „apropiată sistemului“, Lema a cerut azil politic în România. S-a căsătorit cu o româncă și a reușit să pună pe picioare mai multe businessuri.
LA MUNCA DE JOS. În timpul liber este antrenor, un hobby care i-a adus notorietate în urmă cu câțiva ani. Era antrenor la Frăția, o echipă din Liga a 5-a despre care The New York Times a scris că este singura ale cărei valori de bază sunt egalitatea și lipsa discriminării. „Vârsta, rasa, religia, etnia sau dizabilitatea nu te vor descalifica. Ai nevoie doar de determinare și puțin talent“, nota publicația, într-un amplu reportaj despre Frăția.
Înainte de a face bani pentru el, Lema a avut mai multe joburi, „munca asta mai de jos“, cum o descrie acum. A jucat fotbal de performanță, iar apoi s-a angajat portar la o fermă de pui din Frumușani. După un an i s-a oferit un job la un club de lux cu specific cubanez din Capitală. „Căutau oameni de culoare care să dea ambianță“, povestește Lema, care a acceptat un job de chelner la piscină.
Apoi a fost recrutat de un grup de firme italian. Patronii au văzut repede că tânărul se pricepe la negocieri. Făcuse cursuri de limba română, dar și de comunicare și de vânzări. „Toți clienții cu care vorbeam îmi spuneau, dom’le, da’ de ce nu îți faci tu pentru tine ceva? Tu faci întotdeauna banii pentru alții“, glumește el.
Așa a decis să devină antreprenor, întâi alături de un prieten și apoi pe cont propriu. A avut o mică firmă de construcții la care a renunțat din cauza crizei, iar acum vinde produse de marochinărie în mai multe malluri. „Eu cred că am fost norocos. Nu pot să mă plâng de niciun loc unde am lucrat“, spune el.
În condițiile în care peste o treime din forța de muncă a României a luat calea Vestului, angajatorii se arată tot mai deschiși să depășească barierele culturale și să recruteze străini, în special oameni din state mai puțin dezvoltate. La începutul primăverii, managerul unui hotel din Poiana Brașov își lăuda cei 22 de angajați filipinezi. „Urmează să mai aducem și alții, pentru că am ajuns la concluzia că românii nu își mai doresc să muncească“, își explica el decizia, una tot mai des regăsită în sectoare precum HoReCa, producție, construcții, dar și IT.
În ultimii câțiva ani, muncitorii chinezi de pe șantier și bonele filipineze s-au strecurat în relatările din presă mai mult la rubricile de „inedit“. Lucrurile s-ar putea însă schimba.
Specialiștii sunt însă de părere că „importul“ de angajați ar putea ajuta la detensionarea pieței. De la an la an, numărul de locuri de muncă vacante este în creștere, în unele sectoare ale economiei deficitul de angajați fiind de ordinul a zeci de mii.
„România poate importa oameni doar din țări mai slab dezvoltate, pentru care salariile oferite aici să fie interesante. Vorbim de țări precum China, India, Bangladesh, Nepal sau Filipine“, spune Oana Datki, managing partner Consulteam, companie specializată în recrutarea de angajați. Tensiunile sunt evidente și prin prisma strategiilor adoptate de multe companii: recrutarea de pe băncile școlii sau de la zeci, chiar sute de kilometri distanță.
ȘOMAJ DE 5,3%. Economia românească post-criză a ajuns la o rată a șomajului de 5,3% în martie, cel mai scăzut nivel din prima jumătate a anilor ’90, cu o piață a muncii în care lupta pe cei 5,7 milioane de angajați se anunță tot mai dură. Oficial, odată cu deschiderea granițelor și liberalizarea pieței muncii, România a pierdut în jur de patru milioane de locuitori care au migrat către Vest în căutarea unor joburi mai bine plătite, iar cele mai recente date Eurostat arată că mulți dintre ei nu se grăbesc să se întoarcă.
Peste 28.000 de români au primit în 2015 cetățenie într-un alt stat al UE, cifră ce ne plasează pe un loc șase într-un clasament european dominat la acest capitol de cetățeni din afara blocului comunitar (marocani, albanezi, turci, indieni și pakistanezi). Așadar, românii par să fie cei mai predispuși dintre europeni să se integreze definitiv în țara „de adopție“.
Apelul la angajați imigranți este considerată o soluție extremă, în contextul în care în țară ar exista, cel puțin teoretic, resurse. „România are un bazin de forță de muncă semnificativ. Doar că lipsa infrastructurii face ca businessurile să nu se poată duce către forța de muncă disponibilă și viceversa“, explică Radu Crăciun, președinte și director general BCR Pensii. În opinia sa, recrutarea de peste hotare nu este o soluție ușoară.
România a atras forță de muncă din Republica Moldova, spre exemplu, însă o parte a migrat mai departe, spre Vest. Orașele din apropierea frontierelor își mai găsesc angajați în Ucraina sau Serbia, însă limba și cultura reprezintă o barieră importantă în ceea ce privește asimilarea lor.
O PROBLEMĂ NU DOAR DE INTEGRARE. Românii plecați peste hotare s-au stabilit, cu precădere, în state vorbitoare de limbi latine, ușor de învățat. Și Marea Britanie, care se bucură sau – în contextul Brexitului – are ghinionul de a vorbi o limbă de circulație internațională, a fost printre destinațiile preferate de mulți angajați migranți. Aproape doi din zece angajați din UK s-au născut în altă parte, potrivit unui raport al Universității Oxford.
În cazul României, nu doar cultura reprezintă un obstacol atunci când vine vorba de „import“ de forță de muncă. „(Atragerea de angajați străini, n.r.) nu mi se pare o misiune imposibilă. Mi se pare o misiune fezabilă mai ales pentru înalta specializare, pentru experți, pe care poți să îi plătești bine și care în general sunt cosmopoliți, cunosc limbi străine. Deci integrarea cu siguranță este mult mai ușor de realizat. Dar pentru forța asta de muncă brută nu sunt convins“, detaliază Crăciun, adăugând că România ar putea deveni o destinație pentru cei în căutarea unui trai mai bun, dacă eficiența și productivitatea economiei ar permite o creștere sustenabilă a salariilor.
În privința forței de muncă din afara UE, angajatorii trebuie să demonstreze autorităților că nu pot ocupa posturile respective cu lucrători români, cetățeni UE sau cetățeni dintr-o țară cu care România are diferite acorduri. În unele cazuri, în special atunci când vine vorba despre posturile de muncitori necalificați, acest lucru poate fi relativ simplu de probat, în special dacă aruncăm o privire în statisticile oficiale.
La jumătatea lunii martie, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) avea în evidențe peste 26.800 de locuri de muncă disponibile. Se căutau mii de muncitori necalificați pentru asamblarea și montarea a diverse piese, lăcătuși mecanici, muncitori necalificați în industria confecțiilor, lucrători comerciali și agenți de securitate. Lună de lună, zeci de mii de astfel de locuri de muncă sunt scoase la concurs, fără succes, în condițiile în care Institutul Național de Statistică (INS) estimează că la nivel național există în jur de 350.000 de persoane care ar putea să intre în câmpul muncii, dar nu o fac.
O altă piedică în calea „importului“ de angajați o reprezintă birocrația. Cu toate că procesul de obținere a permiselor de muncă pentru cetățeni din afara UE s-a înlesnit de la an la an, angajatorul are de depus, în continuare, foarte multe documente. Și mai e ceva. Numărul de permise ce pot fi eliberate într-un an este stabilit prin hotărâre de guvern, fiind limitat în prezent la 5.500.
UNDE ȘI CÂȚI? În 2016, numărul de autorizații de muncă emise pentru cetățeni din afara Uniunii Europene a fost de aproape 3.000, de cinci ori mai mic decât cel din 2008, reiese din datele transmise de Inspectoratul General pentru Imigrări. Cei mai mulți cetățeni străini veniți la muncă în România au ca țări de origine China (502) și Turcia (487), însă pe listă se află și state mai exotice precum Filipine, Vietnam, Sri Lanka sau Bangladesh.
În topul celor mai căutate meserii se află sudorii, guvernantele și lucrătorii comerciali. Angajații turci activează în special în construcții, cei din Vietnam, în industria textilelor, în vreme ce imigranții din Filipine lucrează în HoReCa și în servicii de îngrijire a copilului. Pe lista angajaților străini se regăsesc și sportivii. Anul trecut, cluburile românești de fotbal au transferat în țară 42 de jucători din state non-UE, de aproape trei ori mai puțini decât în 2014.
ÎN CĂUTARE DE ANGAJAȚI. Angajarea unor străini pentru care salariile din România să fie suficient de atractive a devenit pentru unii manageri o soluție pe termen lung, nu doar o improvizație de moment. Florin Vlad, președintele și fondatorul Vlad Group, companie cu activități pe piața de construcții, are aproximativ 50 de angajați. Printre ei se numără și cinci muncitori din Eritreea, pe care Vlad s-a văzut nevoit să îi angajeze după ce a încercat zadarnic să găsească angajați pe plan local.
„În toamna anului trecut ne-am propus să aducem 20 de tineri pentru a-i forma în companie. Am dat anunțuri pentru angajări, dar am reușit să aducem doar doi tineri“, povestește antreprenorul. Drept urmare, a mers la Oficiul pentru Imigrări, unde a găsit cinci persoane dispuse să muncească. „Sunt foarte serioși, foarte muncitori și au fost primiți foarte bine de colegii români. Le-am spus că targetul meu este să rămână în cadrul companiei pe termen lung“, spune el.
Alți antreprenori români exclud încă varianta importului de forță de muncă, în ciuda provocărilor de a găsi angajați. Doina Cepalis, proprietara grupului de firme Te-Rox, din Pașcani, a pus pe picioare o școală de specialiști unde au fost formați de-a lungul timpului 3.200 de tineri, însă efortul de a-i găsi și de a-i aduce la muncă devine tot mai mare. De două ori pe an, compania face turul școlilor și organizează vizite la fabrică încercând să-și asigure necesarul de angajați, în principal operatori.
Antreprenoarea, care oferă locuri de muncă în cea mai săracă regiune din țară, consideră că orice companie trebuie să își asume și o misiune socială, nu doar obiective de business. „Pentru noi este exclus să aducem oameni din afara României. Dacă noi, patronii, înțelegem ce vor salariații, putem să îi aducem și să îi ținem în companie. Orice companie trebuie să aibă și o componentă socială“, este de părere Doina Cepalis.
CUM AM AJUNS AICI. În ultimul deceniu, România a pierdut sute de mii de locuri de muncă, cele mai afectate industrii fiind cea textilă, construcțiile și fabricarea de mobilă. Pe de altă parte, industria auto, principalul motor al exporturilor românești, a continuat să atragă investiții străine. La nivel regional, aceasta din urmă este printre puținele care au depășit momentul crizei, în contextul în care numeroase multinaționale au practicat așa-numita „off-shorizare“ a producției – mutarea fabricilor în state mai ieftine.
Fiecare loc de muncă pierdut a fost înlocuit de două noi. În România, raportul este de unu la trei, reiese din cea mai recentă analiză a Fundației Europene pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (Eurofound). Mai mult, România a reușit să „fure“ și din regiune, o parte din investitorii străini ai altor state relocându-se aici, reiese din raportul citat. Tendința s-ar putea inversa dacă forța de muncă va continua să se scumpească sau să fie aproape imposibil de găsit.
Pentru imigranți ca Aimé Lema, România a oferit o oportunitate pe care „căpșunarii“ noștri au găsit-o în Spania sau Italia. Decizia sa de a rămâne aici a fost însă motivată mai mult de lipsa altor opțiuni și mai puțin de ușurința cu care s-a integrat. Studile arată că se caută angajați în toată țara și în toate domeniile. Iar marea întrebare pare să fie nu neparat dacă vor fi și găsiți, ci mai degrabă unde.
Străinii din românia
În momentul de față, în România există în jur de 25.000 de angajați străini (din state UE și non-UE).
Ierarhie. Străinii ocupă fie poziții de top management, fie poziții din partea de jos a ierarhiei organizaționale, reiese din datele transmise de Inspecția Muncii. „Cei înalt calificați vin din Vest, iar cei slab calificați, din Est“, opinează Radu Crăciun.
Unde? Din datele comunicate de Inspecția Muncii reiese că, spre exemplu, peste 2.700 de expați ocupă funcții de CEO, manageri, directori sau administratori de companii. Lor li se adaugă 545 de lucrători comerciali, 927 de șoferi și 390 de funcționari informații clienți. Cei mai mulți străini lucrează în Capitală și în județul Ilfov (13.200 de persoane).
De voie, de nevoie
O categorie aparte de străini o reprezintă refugiații care au cerut azil în România. Dispuși să lucreze și mulți dintre ei să rămână definitiv aici, problema integrării lor nu este întotdeauna facilă.
PRECEDENT. Omul de afaceri Eiad Molhem, sirian de origine, a angajat la una dintre șaormeriile sale din Cluj-Napoca cinci refugiați sirieni de la centrul Șomcuta Mare. Molhem i-a ajutat să își găsească chirie și i-a pus în ture cu angajații români pentru a-i ajuta să învețe mai repede limba.
DISCRIMINARE. ONG-urile avertizează că există multe situații în care refugiații sunt discriminați. Serviciul Iezuiților pentru Refugiați (JRS), o organizație internațională înființată în 1980, susține că acestora le este tot mai greu să găsească chirii, cu toate că garantează plata acestora din fonduri europene.
COTE. România ar urma să primească 2.000 de refugiați care au fugit din Siria. Anul trecut au ajuns peste 550, reiese din datele oficiale.
Ilustrație copertă: Vali Ivan Surse foto: Mediafax, Guliver/Getty Images
