Ciucă: România a realizat în 2022 cea mai mare sumă de investiţii străine directe, 11 miliarde de euro

Elena Marinescu 29/08/2023 | 18:25 Ştiri
Ciucă: România a realizat în 2022 cea mai mare sumă de investiţii străine directe, 11 miliarde de euro

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, susţine că România are un potenţial uriaş în domeniul energetic, al industriei alimentare.

Acesta crede că este inadmisibil ca o ţară ca România să importe produse alimentare, într-o proporţie de 70-80%. Preşedintele Senatului a declarat în cadrul Reuniunii că ”anul trecut România a realizat cea mai mare sumă de investiţii străine directe din ţara noastră, 11 miliarde de euro”.

”Am reuşit cea mai mare absorbţie de fonduri europene, 11,3 miliarde. O cincime din suma absorbită de ţara noastră de când am intrat în UE.

Toate aceste chestiuni s-au făcut printr-un efort susţinut şi dialog şi prin asigurarea încrederii şi predictibilăţii şi stabilităţii. Aici este rostul nostru al oamenilor politici şi al Executivului, al dumneavoastră este să aveţi mereu pe masă potenţialul României. România are un potenţial uriaş în domeniul energetic, în domeniul industriei alimentare.

Este inadmisibil ca o ţară ca România să importe produse alimentare, într-o proporţie de 70-80%. Avem potenţial în tot ceea ce înseamnă domeniul IT. Avem companii private care au avut curaj şi au dezvoltat o serie întreagă de ramuri tehnologice, care în momentul de faţă au curajul să concureze de la egal la egal cu alte companii străine. Am punctat doar trei domenii, pentru că pe acestea le văd foarte importante şi în aceste domenii putem să facem importanţă”, a arătat Ciucă, potrivit News.ro.

Liderul PNL a subliniat că încă din luna martie a anului trecut, România a operaţionalizat la Suceava un Hub umanitar internaţional, prin care au trecut aproximativ 100 de convoaie umanitare, în drumul lor către Ucraina.