Chinezii cumpără Europa. Cât au investit și ce companii de renume au achiziționat firmele chineze în ultimii zece ani

Sebastian Popescu 23/04/2018 | 15:27 Ştiri
Chinezii cumpără Europa. Cât au investit și ce companii de renume au achiziționat firmele chineze în ultimii zece ani

China a cumpărat sau investit în active de pe teritoriul Europei cel puțin 318 miliarde de dolari în ultimii 10 ani, sumă cu aproape 45% mai mult decât tranzacțiile efectuate de chinezi în SUA în aceeași perioadă, arată o analiză realizată de Bloomberg.

Volumul și natura unora dintre aceste investiții, de la infrastructura critică din estul și sudul Europei până la companiile de înaltă tehnologie din vest, au ridicat un semnal de alarmă la nivelul Uniunii Europene. Lideri precum cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Emmanuel Macron cer implementarea unei strategii comune pentru a face față avansului neobosit al Chinei în Europa.

Jurnaliștii Bloomberg au analizat 678 de tranzacții realizate din 2008 și până în prezent în 30 de state europene și au descoerit că 360 de companii, printre care producătorul de pneuri italian Pirelli și compania aviatică din Irlanda Avolon Holdings, au fost preluate de chinezi. Valoarea tranzacțiilor se ridică la 255 de miliarde de dolari, bani plătiți de chinezi pentru a controla patru aeroporturi, șase porturi navale și 13 cluburi de fotbal.

Afacerile dintre China și Europa au mers cel mai bine ân 2016, când volumul tranzacțiilor s-a apropiat de 100 de miliarde de euro, aproape o treime din totalul investițiilor chinezești de pe „Bătrânul Continent” în ultimii 10 ani. Aceste cifre se datorează în primul rând achiziției de 46,3 miliarde de dolari a companiei elvețiene de pesticide Syngenta de către ChemChina.

Analiza Bloomberg mai arată că începând cu anul 2014, investițiile au depășit în fiecare an valoarea de 20 de miliarde de dolari, însă valoarea medie a unei tranzacții a scăzut semnificativ. Dacă în 2008-2009 tranzacția medie era de aproape 740 de milioane de dolari, în ultimii ani a depășit cu puțin 290 de milioane.

Țara care a atras cele mai multe investiții din Asia este Marea Britanie, unde chinezii au făcut 227 de afaceri, în valoare totală de peste 70 de miliarde de dolari, cu cea mai mare investiție cifrată la peste 14 miliarde de dolari, realizată în 2008, când compania minieră Rio Tinto a fost preluată de Aluminium Corp. China.

În urma britanicilor, la o distanță considerabilă se află Germania, cu investiții de peste 20 de miliarde de dolari în urma a 225 de afaceri, cea mai mare fiind preluarea KUKA AG de Midea Group Com pentru 4 miliarde de dolari.

În România, chinezii au efectuat doar 4 tranzacții în valoare de 3,2 milioane de dolari. Cea mai mare  a fost cea din 2016 prin care GM Investment a achiziţionat concesiunile petroliere şi gaze ale companiei Zeta Petroleum, pentru 2,9 milioane dolari.

În realitate, sumele cheltuite de chinezi în Europa sunt chiar mai mari, pentru că analiza nu a inclus în calcule 355 de fuziuni, investiții și asociații în partipaciune, afaceri ale căror detalii sunt necunoscute, dar Bloomberg apreciază că ar valora peste 13 miliarde de dolari. De asemenea, analiza nu cuprinde investiții greenfield și operațiuni de bursă de peste 40 de miliarde de dolari, potrivit calculelor American Enterprise Institute şi Consiliul European pentru Relaţii Externe, la care se adaugă participaţia de 9 miliarde de dolari în compania Daimler AG a companiei chineze Zhejiang Geely Holding Group.


Foto: Mediafax