Ce se va întâmpla cu magazinele Praktiker după ce au fost preluate de britanicii de la Kingfisher

Andreea Neferu 07/08/2017 | 13:25 Ştiri
Ce se va întâmpla cu magazinele Praktiker după ce au fost preluate de britanicii de la Kingfisher

Grupul britanic Kingfisher, care a cumpărat recent lanțul de magazine Praktiker de la omul de afaceri de origine turcă Omer Susli, va transforma unitățile preluate în magazine Brico Depot. Acesta va fi cel de-al doilea proces de rebranding pe care britanicii îl vor derula pe plan local. 

”Vom rebrandui, în timp, magazinele (sub numele Brico Depot), însă deocamdată vom funcționa în formula actuală (27 de magazine Praktiker și 15 unități Brico Depot – n.r.)”, au spus reprezentanții Kingfisher pentru NewMoney. Ei nu au oferit însă mai multe detalii privind această achiziție.

Transformarea magazinelor Praktiker în Brico Depot ar fi al doilea proces de rebranding prin care britanicii de la Kingfisher ar trece pe piața locală, după ce în 2013, au achiziționat cele 15 magazine Bricostore de la familia franceză Bresson și le-au pus sigla Brico Depot. După preluarea Praktiker, o rețea cu 27 de unități, Kingfisher ajunge la un total de 42 de magazine pe plan local.

Praktiker a încheiat anul precedent cu afaceri de circa 137 de milioane de euro, în timp ce Brico Depot a avut venituri de peste 146 de milioane de euro. Adunând veniturile celor două lanțuri de bricolaj, Kingfisher ar deveni al doilea mare jucător de pe piața locală de bricolaj, după Dedeman, lider detașat cu afaceri de peste 1 miliard de euro anul trecut (în această ”ierarhie” a jucătorilor nu este luat în calcul grupul Arabesque, controlat de familia Rapotan, care activează pe piața de distribuție de materiale de construcții, dar care a intrat anul acesta de asemenea pe piața de bricolaj prin brandul MatHaus; Arabesque a avut anul trecut afaceri de 353 de milioane de euro).

“România are o piaţă de bricolaj şi amenajări interioare atractivă, în creștere, și am avut mereu intenţia ca pe termen mediu să ne creştem cota de piaţă. Sub rezerva aprobării Consiliului Concurenţei, achiziția strategică a Praktiker România, împreună cu structura magazinelor Brico Depot, ne oferă o prezență puternică în toată țara”, spunea săptămâna trecută Adela Smeu, CEO al Brico Depot România, odată cu anunțul privind preluarea rețelei controlate de Omer Susli. Valorea tranzacției nu a fost făcută publică.

Piața de bricolaj a fost estimată la 1,9 miliarde de euro anul trecut de către compania de cercetare InterBiz Research& Consulting. În domeniu mai activează jucători precum Hornbach sau Leroy Merlin.


Sursă foto: Praktiker

 

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.