Ce ascunde cel mai provocator film SF realizat până acum

Oana Borviz 10/11/2017 | 13:09 Timp Liber
Ce ascunde cel mai provocator film SF realizat până acum

Acest articol apare în numărul 27 (6-19 noiembrie) al revistei NewMoney

Cețuri colorate și umbre expresioniste, miracole și doruri ascunse, emoții pu­ternice și profunzime filosofică fac din Blade Runner 2049 cel mai provocator SF de până acum.

„Blade Runner 2049“, al canadianului Denis Villeneuve, este mai mult decât un film, este o întrepătrundere de su­prafețe fine, de lumini și culori, emoții și mistere. Continuare a originalului lansat în urmă cu 30 de ani, filmul (care a intrat în cinematografele americane la începutul lunii octombrie) preia ritmul și starea de spirit din pelicula lui Ridley Scott, reușind să fie însă mai complex și mai provocator decât acesta. De fapt, ar putea fi numit lejer cel mai bun science fiction de până acum, și asta nu doar pentru că este cu totul diferit față de ceea ce a oferit istoria cinematografică până în acest moment, ci pentru felul în care își dezvăluie secretele, temele și conexiunile. O raritate, dacă stai să te gândești la genul de filme actuale care oferă publicului o satisfacție imediată.

Sărbătoare vizuală. „Sunt spectatorii prea leneși pentru a aprecia «Blade Runner 2049?»“, se întreabă jurnaliștii de la Wired, făcând referire la faptul că filmul nu a atras un public care să depă­șească cu mult categoria fanilor Balde Runner. Și asta pentru că acest SF nu îți oferă răspunsuri clare și imediate, nici măcar în ceea ce privește povestea, pe care trebuie să o compui răbdător, bu­cată cu bucată. Dar îți oferă în schimb „o sărbătoare vizuală“ și senzorială pe care nu o găsești în multe filme.

„Blade Runner 2049“ este un univers fără forme, fără margini, compus din lumini stranii, din transparențe și semi­transparențe, cețuri fine și ceruri de ape. Un tărâm suspendat între palpabil și imaginar, cu oameni singuri și gloate de replicanți, cu mașini zburătoare și inteligențe artificiale holografice, cu designeri de memorie și miracole inimagi­nabile.

Două ore și 43 de minute ai în față o lume disputată de oameni și replicanți: este anul 2049, vânătorii de recompense pensionați precum Rick Deckard (Harrison Ford, care a jucat și în primul film) ascund secrete ce pot schimba viitorul, ofițeri precum K (Ryan Gosling) le des­co­peră, iar semizei ca Wallace (Jared Leto) creează haosul.

Doruri ascunse. K, un replicant tâ­năr ce reprezintă LAPD-ul în vână­toa­rea după ucigași „pensionați“, trăiește îm­preună cu Joi (Ana de Armas), un tova­răș virtual care se poate transforma, din gospodină în femeie sexy, într-o nano­se­cundă. Cea mai nouă misiune a lui – aceea de a scăpa de un fost vânător de recompense – îl aduce aproape de o rea­litate pe care toți o credeau imposi­bilă: un copil născut dintr-o replicantă (Rachel). Acesta va fi motivul războiului dintre oamenii lui Wallace și cei repre­zentați de K, un război care se petrece însă mai mult la nivel psihologic decât la nivel fizic.

Confruntările vizuale, dialogurile mini­maliste, contrastele de umbre și lumini, sound-ul năucitor (creat de britanicul Benjamin Wallfisch, care a mai semnat coloana sonoră a unor filme precum „Hidden Figures“, „Lights Out“ sau „It“) fac din această luptă o provocare a minții și a sufletului la care fiecare face față cum poate mai bine. „K“, cel care, pentru prima dată de când este vânător de recompense, se confruntă cu îndoieli privind jobul, amintirile și natura sa, des­coperă informații care par a avea legătură cu copilăria lui petrecută la orfelinat și care i-ar putea demonstra că este om, nu replicant.

În timpul anchetei sale, o serie de coincidențe îi aprind speranța că el este copilul pe care-l vrea Wallace, fapt ce creează un contrast puternic între du­ri­ta­tea pe care o afișează la locul de muncă și sensibilitatea care îl definește în intimitate. Această speranță îi dă putere să lupte cu ambiția maniacală a lui Wallace, chiar și după ce se con­fruntă cu adevărul dezarmant: copilul pentru care se războiesc lumile este dr. Ana Stelline (Carla Juri), un designer de memorie, care se dovedește a fi fiica lui Deckard și a lui Rachel, și, cel mai pro­babil, cea care a implantat amintiri umane în memoria lui K.

În căutarea liniștii. În „această mlaștină distopiană“, cum numește The Guardian universul creat de Villeneuve, își duc veacul visătorii care tânjesc după sentimente umane, după atingeri și lacrimi adevărate.

O anxietate existențială umple imagi­nile acestui film cu rezonanță deopo­tri­vă tragică și încărcată de speranță: peisaje cernite, acoperișuri vaste, reflec­toare gri, adăposturi post-industriale, străluciri de ocru, unghiuri pronunțate, umbre expresioniste.

Detalii incredibile, pe care nu te-ai fi așteptat vreodată să le descoperi într-un SF, dezvăluie emoții puternice și profun­zime filosofică. Un căluț de lemn este jucăria copilului K și, totodată, simbolul singurătății, al izolării. O ninsoare mă­runtă, ce cade abia la final, când ni se relevă identitatea copilului, ce aduce aminte de puritate și compasiune.

Carla Juri este extrem de delicată în rolul ei de designer de memorie. Ana de Armas aduce căldură unui personaj care este în esență o proiecție digitală.

Ryan Gosling întruchipează vulnerabilitatea și disconfortul, tristețea adâncă și neliniștea, creând un portret năucitor care oferă filmului o și mai mare greu­tate emoțională. El dă formă sufletului căutător de liniște, ființei care nu-și găsește locul în lume, dar care simte în fiecare secundă nevoia de a fi el însuși.

Iar Harrison Ford, care în Blade Runner-ul originar era un tip destul de cinic, este aici bărbatul încremenit în sine, solemn până la depresie, care-și trăiește, în cel mai mare secret, emoțiile.

Aici și acum. În esență, „Blade Runner 2049“ este despre nebănuitele fețe ale umanității. Câteva dintre acestea ies din cețurile colorate ale filmului revelând răspunsuri despre ce înseamnă să fii uman, însă majoritatea rămân ascunse în multiplele straturi ale unui science fiction cu totul special.

Imaginile acestei lumi fără formă nu îți vor trăda nicicând memoria, iar sentimentul că a fi om este un miracol, nu te va părăsi niciodată.

Și chiar dacă „Blade Runner 2049“ este o proiecție a lumii în viitor, cele mai importante întrebări și neliniști pe care le sădește în tine au legătură cu „acum“ și „aici“, iar nu cu un viitor distopic.

 


FOTO: Cinemagia