CCR: Mandatele primarilor nu se pot prelungi prin OUG

NewMoney 03/06/2020 | 13:19 Ştiri
CCR: Mandatele primarilor nu se pot prelungi prin OUG

Curtea Constituțională (CCR) a decis miercuri, cu majoritate de voturi, că ordonanța de urgență prin care au fost prelungite mandatele aleșilor locali, precum și legea PSD-ALDE-Pro România prin care Parlamentul și-a arogat atribuția de a stabili data alegerilor locale, sunt neconstituționale, au precizat pentru G4Media.ro surse din cadrul CCR.

Decizia CCR a fost luată cu majoritate: 7 voturi ”pentru” şi 2 voturi împotrivă – judecătoarele Livia Stanciu şi Simina Tănăsescu.

CCR a judecat miercuri și legea adoptată de majoritatea PSD-ALDE-ProRomânia-UDMR prin care Parlamentul primeşte puterea de a stabili data alegerilor locale. În ultimii 30 de ani, toate alegerile – locale, parlamentare, europarlamentare sau prezidenţiale – au fost fixate de Executiv prin hotărâre de guvern.

”Parlamentul trebuie să dea această lege de prelungire a mandatelor aleșilor locali în condiții de legalitate. Acum a fost respinsă pentru că, în loc să respingă ordonanța de urgență a Guvernului, au copiat prevederi din acest act normativ și au mers în paralel, atât cu legea, cât și cu ordonanța”, au mai spus sursele din cadrul Curții Constituționale.