Cât a costat asasinarea jurnalistului slovac Jan Kuciak, cel care a anchetat legăturile dintre Mafie și politicieni

NewMoney 02/10/2018 | 10:12 Ştiri
Cât a costat asasinarea jurnalistului slovac Jan Kuciak, cel care a anchetat legăturile dintre Mafie și politicieni

Un procuror slovac a identificat o femeie, Alena Zs., ca fiind cea care a comandat asasinatului jurnalistului de investigaţie slovac Jan Kuciak, plătită cu suma de 70.000 de euro, în februarie, relatează AFP, citat de News.ro.

Kuciak a anchetat legături între mafia calabreză ‘Ndrangheta şi politicieni slovaci. Dublul asasinat al jurnalistului şi logodnicei sale a provocat manifestaţii importante contra Guvernului slovac şi a condus la demisia fostului premier Robert Fico.

„Alena Zs. a ordonat crima, Tomas Sz. i-a ucis prin împuşcare, Miroslav M. era şoferul, iar Zoltan A. un intermediar”, a declarat procurorul, care a preferat să rămână anonim, într-o conferinţă de presă, la Bratislava.

Aceste patru persoane au fost reţinute săptămâna trecută, inculpate şi plasate în arest.

Asasinatul a fost plătit cu suma de 70.000 de euro, din care 50.000 de euro în numerar, iar 20.000 de euro prin stingerea unei datorii a lui Zoltan A. către Alenz Zs., a precizat acelaşi magistrat.

Dezvăluirea numelor de familie ale suspecţilor de către instituţii judiciare este interzisă în Slovacia.

„Doar asasinarea lui Jan Kuciak a fost ordonată. Logodnica sa a fost o victimă nevinovată care s-a aflat în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit”, a declarat el.

Mai multe publicaţii slovace, inclusiv cotidianul Dennik N, scriu că Alena Zs., în vârstă de 44 de ani, lucra ca interpretă din italiană pentru controversatul om de afaceri slovac Marian Kocner, ale cărui activităţi au făcut obiectul unor anchete jurnalistice ale lui Jan Kuciak.

 


FOTO: The Shift News