Casa Berarilor Artizani lansează un nou concept de magazin modular și ajunge la 10 locații la nivel național

Andrei Dumitru 01/04/2021 | 11:07 Ştiri
Casa Berarilor Artizani lansează un nou concept de magazin modular și ajunge la 10 locații la nivel național

Casa Berarilor Artizani, un concept nou de magazine beer-to-go (bere pentru acasă) cu peste 200 de tipuri de bere artizanală, lansează un nou concept de magazin modular pentru zonele comerciale cu trafic ridicat și anunță deschiderea unei noi locații în centrul comercial Coresi Shopping Resort din Braşov.

Rețeaua Casa Berarilor Artizani ajunge astfel la 10 locații la nivel național, acesta fiind primul magazin din Brașov. Investiția totală în magazin se ridică la 35.000 de euro. Magazinul este deschis în zona comercială exterioară a centrului comercial Coresi Shopping Resort și este operat de un francizat local, o antreprenoare aflată la prima experiență de afaceri.

“Brașovul este un pariu strategic pentru brandul Casa Berarilor Artizani prin dezvoltarea rețelei într-un oraș puternic economic, dar și simbolic pentru că ne lansăm într-o comunitate cu tradiție în industria berii datorită atât marilor unități de producție cu peste 100 de ani de experiență, cât și prin microberăriile artizanale locale lansate în ultimii ani. Consumatorii din Brașov au o cultură a berii dezvoltată”, a declarat Florin Mîndru, CEO Casa Berarilor Artizani.

Magazinul Casa Berarilor Artizani din Brașov are 30 de metri pătrați și este dotat cu instalații de refrigerare pentru a păstra berea în cele mai bune condiții, și folosește, potrivit companiei, un sistem revoluționar de îmbuteliere, pentru păstrarea prospețimii berii. În locația Casa Berarilor Artizani din Coresi Shopping Resort sunt listați peste 70 de mici producători români cu produse artizanale.

Proiectul de magazine beer-to-go Casa Berarilor Artizani își propune să aducă berea artizanală românească mai aproape de consumatorul de bere. Conceptul de bere pentru acasă include peste 31 de sortimente proaspete, direct îmbuteliate în magazine, și pe lângă acestea încă 150 de sortimente la doză și sticlă, gustări artizanale de la mici producători locali, snacks-uri și mai multe băuturi răcoritoare.