Care a fost reacția neașteptată a japonezului Kazuo Ishiguro când a aflat că a primit Nobelul pentru literatură

Deși nu s-a numărat printre preferații din acest an, Kazuo Ishiguro este câștigătorul Nobelului pentru literatură. Șocat de marea veste, scriitorul nu speră decât să poată scrie ca și până acum.

În urmă cu doar câteva săptămâni, Academia Suedeză anunța câștigătorul Nobelului pentru literatură din acest an: Kazuo Ishiguro, scriitor de origine japoneză care a publicat până acum șapte romane, traduse și în limba română: „Rămășițele zilei“, „Pe când eram orfani“, „Să nu mă părăsești“ etc. Faptul că Ishiguro a fost numit câștigător al râvnitului premiu a fost o surpriză, nu doar pentru literați, care pariau pe autori precum japonezul Haruki Murakami, canadianca Margaret Atwood și israelianul Amos Oz. Dar și pentru cititorii japonezi care nici măcar nu au auzit de el (în comparație cu Murakami care este un super-star în Japonia) și chiar pentru Ishiguro însuși, care a crezut inițial că este o știre falsă.

Romanele sale, de „o mare forță emoțională“ care „dezvăluie abisul de dincolo de sentimentul nostru iluzoriu de conectare cu lumea“, i-au convins însă pe reprezentanții Academiei că el este cel care trebuie să se alăture, în acest an, unor autori ca Toni Morrison, Doris Lessing și Pablo Neruda, recompensați anterior cu Nobel pentru literatură.

Dincolo de așteptări. Golders Green, Londra. Acasă, la masa lui din bucătărie, servindu-și brunch-ul. Aceasta este imaginea cu Kazuo Ishi­guro în momentul în care agentul său literar l-a sunat dându-i marea veste. „Nu a fost ceva la care m-am așteptat, altfel mi-aș fi spălat părul de dimi­neață“, mărturisea amuzat scriitorul. „A fost un haos absolut“, mai spunea el detaliind: agentul meu a sunat pentru a-mi spune că tocmai au anunțat că eu sunt câștigătorul Nobelului, dar sunt atât de multe știri false în zilele noastre încât e greu să știi pe cine sau ce anume să crezi, așa că nu prea am dat crezare veștii până când jurnaliștii au început să mă sune și să apară în fața ușii mele“.

După etapa îndoielilor, a urmat etapa remuș­că­rilor, Ishiguro invocând o sumedenie de motive pentru care nu el ar fi trebuit să fie laureat cu Nobel: că există alți scriitori mai buni decât el, gen Haruki Murakami, Salman Rushdie, Margaret Atwood, Cormac McCarthy; că este prea tânăr pentru un astfel de premiu (are totuși 62 de ani) ș.a.m.d.

Toate aceste sentimente contradictorii privind propria victorie au fost spulberate însă de reacțiile pozitive venite din partea unor scriitori precum Salman Rushdie. „Multe felicitări pentru vechiul meu prieten Ish, a cărui operă o iubesc şi o admir de când am citit prima dată «Amintirea palidă a munţilor»“, i-a transmis acesta apreciind că „și el cântă la chitară şi scrie cântece!“ (trimitere la câștigătorul de anul trecut, muzicianul Bob Dylan).

Maestrul patosului. „Kazuo Ishiguro scrie o proză de un echilibru provocator“, nota, în 2015, criticul literar James Wood într-o cronică la cel mai recent roman al său, „Uriaşul îngropat“. Scrisul lui ironic și reflectiv, atenția riguroasă cu care-și concepe frazele l-au făcut pe Ishiguro preferatul multor cititori, în special al celor tineri.

Apreciat mai cu seamă pentru romanul „Rămă­șițele zilei“, din 1989 (în care un șofer pe nume Stevens își rememorează viața de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial), Ishiguro creează o lume imaginativă ce are marea virtute „de a fi în același timp extrem de individuală și profund familiarizată – o lume a nedumeririi, a izolării, a vigilenței, a ame­nințării și minunilor“, cum o descrie poetul britanic Andrew Motion.

Fascinat de trecut –, dar nu în sens proustian, ci mai degrabă dintr-o convingere că doar înțele­gându-l poți supraviețui ca individ și societate –, Ishiguro scrie cu profunzime despre memorie, timp şi autoamăgire. Sunt teme pe care insistă în toate cărțile sale, dar mai cu seamă în „Rămăși­­țele zilei“ (premiată cu Booker Man în 1989 și ecranizată, în 1993), dar și în „Să nu mă pără­­sești“, unde folo­seș­te pentru prima dată elemen­­te științifico-fantastice.

Maestru al patosului, creator al unei proze aparte, ce îmbină rigoarea cu efecte moderne și care mustește de semne și mistere, Ishiguro (care a trăit până acum izolat, dar celebru) nu speră decât ca Nobelul pe care l-a primit să fie un soi de energie care să genereze bunăvoință și pace în aceste vremuri de instabilitate globală. Și mai speră ca premiul să nu marcheze „un fel de sfârșit“ în viața lui de scriitor. „A trebuit să duc o luptă grea între a fi un scriitor celebru și a găsi efectiv timp și spațiu pentru munca reală, așa încât sper că munca mea de scriitor să continue pur și simplu și să nu fie diferită față de cum era în trecut“.

Scriitor cu normă întreagă

Născut în Nagasaki (Japonia), Kazuo Ishiguro trăiește în Marea Britanie de la vârsta de 5 ani, când el și familia lui au fost „adoptați“ de noua țară.

• Roman. A studiat scrierea creativă la University of East Anglia și a publicat prima carte, „Amintirea palidă a munţilor“, în 1982. De atunci este scriitor cu normă întreagă.
• Scenariu. La începutul anilor ’80, a scris pentru BBC scenariul „The Gourmet“, o satiră absurdă despre foamea în numeroasele ei forme: fizică, spirituală, senzuală.
• Povestire. Colecția de povestiri „Nocturne. Cinci poveşti despre muzică şi amurg” (2009) arată cât de mult influențează muzica creația lui literară.

FOTO: Guliver / Getty Images