BNR: Inflaţia va ajunge sub rata de politică monetară anul viitor

Andrei Dumitru 09/08/2023 | 14:37 Ştiri
BNR: Inflaţia va ajunge sub rata de politică monetară anul viitor

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a anunţat că, după datele preliminare de la BNR, inflaţia din România este de o cifră şi a menţionat că acest lucru va reieşi din comunicatul din această săptămână al Institutului Naţional de Statistică. El a precizat că inflaţia va ajunge sub rata de politică monetară anul viitor.

Guvernatorul BNR a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, când ar putea ajunge inflaţia în România la o singură cifră.

“Aţi văzut-o că e deja. Pe indicele armonizat e deja de o cifră, e 9 şi ceva. Iar mâine sau poimâine apare comunicatul Statisticii şi, după datele noastre preliminare, în România va fi o inflaţie de o cifră”, a afirmat Isărescu.

El a mai fost întrebat şi când ar putea ajunge inflaţia sub rata de politică monetară.

“Traiectoria aţi văzut-o, la anul, cu condiţia ca lucrurile să fie cele pe care le-am introdus în model”, a explicat Isărescu.

Guvernatorul BNR a dezvăluit şi câteva discuţii avute cu investitori străini în ţara noastră.

“Uneori chiar m-am mirat şi eu aşa, ca să fac mărturisiri, şi am discutat şi cu câţiva investitori străini. Ce vedeţi atât de frumos în România? Şi mi-au spus: stabilitate politică, coeziune, aţi depăşit cu bine migraţia, care a fost şi e costisitoare şi aţi asigurat o stabilitate a cursului. Uitaţi cu stabilitatea cursului, am primit şi critici, că are şi ea costurile ei. Şi dânşii îmi spun, credeţi că există o măsură de politică care să nu aibă costuri. Tot timpul e un balans”, a mai afirmat Mugur Isărescu.