BNR devine autoritatea competentă în domeniul securitizării pentru pentru entităţile aflate sub supravegherea sau monitorizarea sa

Elena Marinescu 25/01/2024 | 19:47 Ştiri
BNR devine autoritatea competentă în domeniul securitizării pentru pentru entităţile aflate sub supravegherea sau monitorizarea sa

Executivul a adoptat un proiect de lege care introduce prevederi exprese care să asigure asumarea de către Banca Naţională a României a calităţii de autoritate competentă la nivel naţional, în domeniul securitizării, pentru entităţile aflate sub supravegherea/monitorizarea sa.

Proiectul de lege introduce prevederi exprese care să asigure asumarea de către Banca Naţională a României (BNR) a calităţii de autoritate competentă la nivel naţional, în domeniul securitizării, pentru entităţile aflate sub supravegherea/monitorizarea sa, în aplicarea Regulamentului (UE) 2017/2.402, inclusiv ţinând cont de modificările şi completările instituite de Regulamentul (UE) 2021/557, mai arată comunicatul de presă al Guvernului.

Astfel, Banca Naţională este autoritate competentă pentru o sferă extinsă de participanţi în operaţiunile de securitizare, precum: investitori instituţionali, sponsori, iniţiatori şi creditori iniţiali, în cazul în care aceştia sunt instituţii de credit aflate sub supravegherea BNR; iniţiatori şi creditori iniţiali în cazul în care aceştia sunt instituţii financiare nebancare, persoane juridice române; părţi terţe, în cazul în care iniţiatorul sau sponsorul care recurge la serviciile unei părţi terţe este o instituţie de credit aflată sub supravegherea BNR sau o instituţie financiară nebancară.

Totodată, proiectul de lege prevede o serie de sancţiuni şi măsuri administrative, precum şi dispoziţii privind publicarea pe site-ul BNR a sancţiunilor administrative adoptate.

Totodată, sunt prevăzute şi procedurile, procesele şi mecanismele care trebuie elaborate şi aplicate de entităţile pentru care BNR este autoritate competentă, precum şi prevederi pentru emiterea de reglementări de către BNR, în scopul aplicării unitare a cadrului legislativ în domeniul securitizării, inclusiv a ghidurilor şi recomandărilor emise de către Autoritatea Bancară Europeană, mai indică sursa citată de News.ro.

În cazul în care aceste entităţi nu asigură implementarea corespunzătoare a instrucţiunilor şi/sau precizărilor, BNR poate face recomandări entităţilor respective, în vederea adoptării de măsuri de conformare şi/sau poate dispune măsura administrativă prevăzută de proiectul de act normativ.

BNR asigură îndeplinirea obligaţiilor de notificare către Autoritatea Bancară Europeană şi Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe. Proiectul de şege va fi transmis la Parlament, spre dezbatere şi adoptare.